Problema eutanasierii cainilor fara stapan vazuta de un caine cu stapan

Daca Gremlin, cainele meu, ar putea vorbi, cu siguranta ar avea o opinie despre cainii fara stapan care ucid oameni in strada. Asa cum o cunosc eu de vreo 10 ani, cu siguranta ar spune DA eutanasierii lor. Si are argumente.
Pe Gremlin o cheama Gremlin deoarece seamana cu personajele acelea mici si rele, care se inmulteau cand erau stropite cu apa. Gremlin este un bichon de havana care cantareste, cand are toata blana pe ea, vreo 3,4 kg. Cu exceptia putinilor oameni din jurul ei, maraie la toti ceilalti si nu se teme de nimic. Nici de oameni, nici de masini, nici de caini, nici de altceva. Numai ca, intr-o duminica insorita si frumoasa de vara, pe cand ne intorceam dintr-o excursie, a avut parte de sperietura vietii ei.
Pentru ca amandoua aveam limba de un cot in masina mea fara aer conditionat, am oprit pentru a bea apa la un han de pe marginea drumului. Am tras masina la umbra si am coborat. Intai eu, apoi Gremlin. Nu stiu de unde si nici cand, in mai putin de un minut catelusa mea era smotocita de o haita de caini aparuta ca din senin. Convinsa fiind ca nici ea nu m-ar fi lasat balta intr-o astfel de situatie, am intrat intre ei si am reusit sa o iau pe Gremlin in brate si s-o rup la fuga spre terasa, tipand dupa ajutor. N-aveam cheile la indemana, asa ca mi s-a parut cea mai buna idee. Eram muscata de mana stanga, insa nu parea grav. In fine, am baut cumva apa si o cafea. Lui Gremlin nu i-a mai trebuit nimic. A stat la picioarele mele, sub masa, incolacita in jurul cozii. Cand am ajuns in masina am observat ca Gremlin a mea era muscata de picioare, de burta...era vai de ea. Cu orgoliul facut praf si smotocita bine, nu a mai fost interesata de drum. Credeam ca nu mai ajungem odata la veterinar. Cat despre excursie, fusese deja stricata. Din fericire, ranile lui Gremlin nu au fost grave. Amandoua ne-am vindecat, fara urmari. Dar, daca ar fi sa o intrebam pe ea, un caine cu stapan ce parere are despre problema eutanasierii fratilor ei fara stapan, cunoscand-o de vreo 10 ani, va asigur ca ar vota DA la referendumul lui Oprescu. Garantat!

Problema eutanasierii cainilor fara stapan vazuta de un caine cu stapan

Daca Gremlin, cainele meu, ar putea avea o opinie despre problema cainilor vagabonzi, cred ca aceasta ar fi. Asa cum o cunosc eu de vreo zece ani, catelusa mea, un bichon de havana care cantareste 3,4 kg cand nu e tuns, si-ar dori sa nu mai existe caini fara stapan pe strada.
Pe cainele meu il cheama, spuneam, Gremlin. Pentru ca seamana cu personajele alea mici si rele care se faceau si mai rele atunci cand erau stropite cu apa. Si nu are teama de nimic. Nu se teme nici de oameni, nici de cainii cei mari, cu atat mai putin de cei mici. Ne iubeste si ne apara pe cei cativa din jurul ei, in rest maraie la tot ce prinde. Intr-o zi, pe cand ne intorceam dintr-o excursie frumoasa, am oprit la un han. Parcarea era goala, asa ca ne-am cautat un loc la umbra. Am coborat din masina si am deschis portiera din spate, pentru ca si Gremlin sa coboare. Limba ii atarna de-un cot si sigur abia astepta asta. Nici n-a pus bine cele patru picioare pe pamant, ca o haita de dulai nervosi a tabarat pe ea intr-o secunda. Nu stiu de unde au aparut, insa smotoceau la Gremlin a mea ca la oase. Nu am stat pe ganduri si am inceput sa trag de ei, hotarata sa nu o las pe Gremlin in coltii lor. Asta, deoarece cu siguranta nici ea nu m-ar fi lasat pe mine in coltii lor. M-am ales cu o muscatura la mana dreapta, insa a meritat. Mai cu picioarele, mai cu strigate, mai cu mainile goale, am reusit sa o prind pe Gremlin, sa o iau in brate si sa alerg spre restaurant. Cand m-am uitat la ea mai atenta, am vazut ca schiopata. Era muscata de picior, de burta....Nu  am reusit sa beau apa si o cafea..nici ei nu i-a mai trebuit nimic. Am pornit la drum spre casa, triste, amarate ca vai de noi. Excursia era de-acum uitata. Ma gandeam numai la veterinarul la care nu mai ajungeam odata! Din fericire, nu a fost nimic grav. Gremlin nu mai schiopateaza, ranile ni s-au vindecat si nu au existat urmari. Dar, daca e sa o intrebati pe Gremlin ce parere are despre cainii fara stapan, va asigur, asa cum o cunosc eu, ca e pentru eutanasierea lor! Garantat!

Ma intorc la blog

In septembrie 2008 imi faceam blog. Eram activa si dependenta de postarile amicilor mei, bloggeri. Si imi placea sa scriu.
 E drept, nu ma prinsese microbul FB, asa ca aici gaseam ceea ce ma interesa despre colegii mei de breasla de atunci.
In octombrie 2010 renuntam la blog. Intrasem in comunitatea FB si consideram ca acolo gasesc ceea ce blogul nu imi oferea : informatie in real time.
Nimic mai fals! Iata-ma, dupa 3 ani, revenind la blog, satula de poze cu pisicute, caluti, catelusi, bebelusi, floricele, dealuri, vai, apusuri, rasarituri, ploi si alte chestii care arareori mi-au transmis emotia pe care mi-o transmiteau cuvintele citite aici.
Dupa 3 ani, l-am gasit neschimbat. In poza de aici sunt mai tanara decat in cea de pe FB, facuta in aceasta vara. Dar o las asa. Ma simt mai bine, ma simt confortabil. Am mai fost pe aici. Cunosc locul. Si imi place. Asa ca, ma intorc la blog.