La multi ani!

Imi cer scuze de la vizitatorii acestui blog, oameni care au dorit sa vada ce pui a mai facut dramul meu de minte, dar au fost dezamagiti de lipsa mea de interes pentru blogul personal. Am si o scuza, fireste, si anume ca am fost prinsa, ca toate gospodinele de pe aceasta planeta, cu sarbatorile, cu cozile din supermarketuri, cu una si cu alta. Si cu vizitele pe la medic, pentru ca sanatatea si-a gasit sa-mi faca feste chiar acum, in final de an, si umblu ca o bezmetica pentru controale medicale, analize de sange sau ecografii. Pentru cei usor ingrijorati, lucrurile merg spre bine, dar hopul nu a fost trecut, ci mai merg si maine la un control, mai dau si ceva sange si, uite-asa, trece cumva si anul asta si poate da Dumnezeu de vine celalalt. Pentru mine, anii fara sot sunt mai buni decat cei cu sot, cum a fost acesta, deci sunt sperante de mai bine.
Dar nu de aia am intrat eu aici, ci pentru ca doream sa va transmit cateva lucruri: va doresc tuturor sa fiti sanatosi, sa nu va loveasca grijile de niciun fel, sa nu va afecteze criza financiara, sa fiti iubiti de cei pe care ii iubiti, sa va mearga din plin cariera, afacerea sau jobul, sa va faceti toti case si sa va luati masini de cel putin 30.000 de euro si sa traiti mult si bine!
LA MULTI ANI!

Ma solidarizez cu Feri!!!

http://www.petitieonline.ro/petitie-p49832053.html

Ma solidarizez cu Feri Predescu! O cunosc din 1993 cand, amandoua am devenit corespondenti pentru BBC World Service Romania si mergeam la trainingurile organizate de englezi. Este un bun jurnalist. Este un jurnalist mai bun decat va fi Mazare primar vreodata. Asa cred, asa simt. Public aici, in semn de solidarizare cu ea, scrisorile de solidarizare trimise de nume importante ale societatii civile romanesti, dar si contul in care putem sprijini acest jurnalist.

"Sprijin pentru un jurnalist care trebuie sa ii plateasca 15 000 de euro primarului MazareDecizia definitiva si irevocabila impotriva ziaristei Feri Predescu, intr-un proces civil de calomnie intentat de primarul Constantei, Radu Mazare, este o victorie a coruptiei si crimei organizate asupra libertatii de exprimare.Nu ma impac cu aceasta situatie.Feri Predescu a relatat, intr-o emisiune TV la care era invitat si Radu Mazare, despre relatiile primarului Constantei cu lumea interlopa. Informatiile erau publice, ele erau rezultatul unei anchete realizate de o echipa de 12 jurnalisti de investigatie care au redactat o monografie a crimei organizate care sufoca orasul si judetul Constanta. Informatiile la care s-a referit Feri Predescu fusesera deja publicate nu numai in aceasta monografie, ci si intr-un cotidian central. Ele detaliau relatia dintre afaceri, lumea interlopa, politicieni si administratia locala. Nici monografia, nici cotidianul nu erau editate in Constanta. Nici unul, nici celalalt nu au pierdut in justitie niciun proces deschis de Radu Mazare. A pierdut, insa, Feri Predescu: ea a vorbit, la telefon, din Constanta. A castigat la judecatorie, a pierdut la tribunal. Tribunalul a dispus ca Feri Predescu:- «sa prezinte scuze reclamantului prin intermediul unei scrisori publice adresata acestuia, in termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, sub sanctiunea platii daunelor combinatorii de 100 ron/zi de intarziere»;- «sa publice prezenta hotarare, pe cheltuiala sa, intr-un ziar de larga circulatie in Municipiul Constanta si intr-un ziar central de larga circulatie in termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, sub sanctiunea platii daunelor combinatorii de 100 ron/zi de intarziere»;- sa plateasca 50.000 de RON daune morale, cheltuielile de judecata in valoare de aproximativ 7 197 RON.Curtea de Apel Constanta a mentinut decizia. Reamintim judecatoarelor de la Tribunalul si Curtea de Apel Constanta, care au luat aceasta decizie, ca in situatiile care prezinta interes public, care implica politicieni sau functionari publici importanti, jurnalistul care a exprimat cu buna-credinta opinii avand o minima baza factuala, este protejat de articolul 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In plus, condamnarea la plata unei sume de aproximativ 15 000 de euro, la care se adauga obligatia de a publica zcuze hotararea instantei, este mult disproportionata din perspectiva Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aceste considerente fundamenteaza decizia ziaristei de a da in judecata statul roman la CEDO, sprijinita de APADOR-CH.Dar pana atunci ea trebuie sa execute decizia judecatoreasca irevocabila. Ceea ce, pe mine ma revolta. Simbolic, mesajul acestei pedepse este urmatorul: cine se leaga de mine, plateste scump. Mesaj dur, transmis cu forta unor voci - Tribunalul si Curtea de Apel Constanta - care ar trebui sa fie garant al administrarii legii, iar nu protectoare ale celor care nu vor sa se vorbeasca despre crima organizata. Simt nevoia sa protestez fata de aceasta victorie asupra unuia dintre putinii ziaristi care mai indraznesc sa vorbeasca liber intr-unul dintre orasele cele mai sufocate de coruptie si crima organizata. Iar pentru a face din protest o institutie, simt nevoia sa ii recladesc ziaristei Feri Predescu si celor care gandesc si actioneaza ca ea, increderea ca daca la Constanta sunt singuri si vulnerabili in fata unui primar abuziv, nu sunt singuri in Romania.Inteleg sa contribui la eliberarea ei de sub presiunea unei pedepse excesive si sa-i usurez efortul cu o contributie in bani. Sa inteleaga primarul Mazare ca nu ajunge un calus de 15 000 de euro pentru ziaristii din Romania .Am depus azi o suma in contul colegei mele Feri Predescu impotriva lui Radu Mazare si a acelor magistrati din Constanta care nu apara principiul libertatii de exprimare.Mircea Toma, presedinte Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei"

Se alatura demersului si o sprijina financiar pe Feri:1. Jean-François Julliard, Secretar general, Reporteri fara Frontiere2. Ioana Avadani, director executiv – Centrul pentru Jurnalism Independent3. Cezar Ion, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Romania4. Rodica Culcer, jurnalist5. Catalin Tolontan, jurnalist6. Dan Tapalaga, jurnalist7. Iulian Comanescu, jurnalist8. Valentin Zaschievici, jurnalist, Jurnalul National9. Liana Ganea, coordonator al programului FreeEx, Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei10. Razvan Martin, coordonator al programului FreeEx, Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei11. Stefan Candea, jurnalist, vicepresedinte Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie12. Sorin Semeniuc, jurnalist, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie13. Catalin Pruteanu, jurnalist, Jurnalul National14. Cristian Stefanescu, ziarist Deutsche Welle Radio15. Cristian Godinac, presedinte al Federatiei Romane a Jurnalistilor MediaSind16. Sanziana Ionescu, jurnalist, Gandul17. Carmen Macavei, asistent executiv, Centrul pentru Jurnalism Independent18. Petrisor Obae, jurnalist, paginademedia. ro

Cristian Tudor Popescu s-a alaturat demersului nostru cu propriul sau punct de vedere:
“Cele spuse de jurnalista Feri Predescu in emisiunea postului Realitatea TV din 12.08.2006 in legatura cu Primarul Constantei, Radu Mazare si razboaiele interclanuri din acest oras nu reprezinta un demers ireprosabil profesional. Chiar daca exista intr-o urbe lucruri "indeobste cunoscute", despre care "se stie", "se aude", chiar daca aceste lucruri pot fi si adevarate, un ziarist profesionist nu are dreptul sa utilizeze asemenea "argumente": "Ceea ce am spus, am spus in calitate de observator al cotidianului, de ani de zile, chestiile astea se observa, se discuta, se consemneaza" . Daca nu poate acoperi asemenea afirmatii cu dovezi concrete, ziaristul se expune unei hotarari judecatoresti defavorabile. Ceea ce s-a si intamplat in procesul Radu Mazare versus Feri Predescu.Suma insa, la plata careia a fost condamnata jurnalista din Constanta , 15 000 euro, mi se pare dovada clara a unei rele judecati, nu numai nedreapta, ci si agresiva, indreptata la intimidare impotriva intregii bresle jurnalistice. Este o suma menita sa distruga practic un jurnalist a carui vina nu justifica nici pe departe asemenea sentinta. Prin urmare, inteleg sa ii donez o suma de bani jurnalistei Feri Predescu, in semn de protest si solidaritate, pentru a contribui la achitarea amenzii, pana cand se vor pronunta organismele europene de justitie.”Cristian Tudor Popescu

SEMNEAZA SI TU PETITIA SI FA O DONATIE PENTRU A SPRIJINI LIBERTATEA PRESEI http://www.petitieo nline.ro/ petitie-p4983205 3.html[donatiile se pot face la Banca Transilvania sucursala Constanta - Contul in lei RO40BTRL01401201D45 373XX – titular cont Predescu Ghiulfer (Feri)]

Da-i omului putina putere pentru a vedea cine e cu adevarat

Pornind de la aceasta zicala, pot trage acum cateva concluzii. Ma bazez pe prime impresii, prin urmare este foarte posibil sa ma insel, sa mi se para, sa fie doar rodul imaginatiei mele. Dar, cu toate acestea tin sa spun ca am observat schimbari serioase pe fata catorva persoane pe cale de a deveni membre ale parlamentului. Daca odinioara erau joviale, pupacioase chiar, brusc au devenit constiente de importanta prezentei lor pe pamant si de-abia daca ti se mai uita in ochi. Nu le dau numele. Ele se stiu. Si, dupa cum spuneam, poate ca doar mi se pare. Dar mi se pare rau de tot.
Pe de alta parte, nu pot sa nu-i admir pe cei deveniti aproape senatori si deputati care, dupa aflarea rezultatului, au tinut sa le multumeasca celor care, intr-un fel sau altul au contribuit la succesul lor. Mi s-a intamplat sa mi se multumeasca pentru ca mi-am facut treaba pentru care am fost platita, iar aceste multumiri mi-au demonstrat ca nu m-am inselat atunci cand am scris, aici, pe blogul meu, ca oamenii respectivi au bun simt. Ma refer acum la Florin Postolachi sau la Gheorghe Ialomitianu, care au crezut ca, dincolo de a-mi face treaba pentru care imi iau leafa de la RTT, le-am intins lor o mana de ajutor. Si mi-au multumit pentru ea. Iar cuvintele lor ma fac sa cred ca mai e o speranta pentru noi, ca poate chiar avem in viitorul parlament, printre cele cateva sute de parlamentari, macar 100 care sa faca acolo ce au promis aici, printre muritorii de rand. Si asta, numai din bun simt.

Numele pe care-l porti are legatura cu caracterul tau?

Nu mai rad de Mircea Badea si nici nu mai mormai in legatura cu el ca ar fi prost crescut atunci cand rade de cei care poarta nume de familie hidoase. Am crezut ca nu e vina bietului om ca se numeste Slanina, sau Buca sau mult mai rau. Inca mai cred asta, fara indoiala, dar acum stiu ca exista o stransa legatura intre numele lui si caracterul pe care l-a mostenit sau dobandit. Adica, in vechime, pe vremea cand oamenii nu aveau nume de familie trecut in acte oficiale erau identificati dupa porecle. Slanina, fie pentru ca era gras, fie pentru alte cauze. La fel Chircitu, sau Subtirelu, Apetrei sau, mai rau, Manalunga, Nasrosu etc etc. Toate aceste ex-porecle s-au transformat in nume de familie care, intr-un fel sau altul, intr-o masura mai mare sau mai mica, ii definesc pe cei care le poarta. Asa cum s-a intamplat in cazul bunicilor mei, unul Dogaru, altul Mocanu, pentru ca, moti fiind, neamul lor se ocupa fie cu dogaritul, adica faceau butoaie si alte obiecte casnice din lemn, fie erau mocani si pasteau oile la munte. Din fericire, nici unul dintre aceste obiceiuri nu facea neamul de rusine. Erau doar porecle pentru a-l face pe interlocutor sa inteleaga despe cine se discuta. Spuneam ca numele pe care-l porti poate avea legatura cu genele care-ti formeaza, in final, personalitatea, caracterul, felul de a fi. Si mi s-a demonstrat ca asa e. Pentru ca si poreclele transformate ulterior in numele neamului tau au fost gasite de membrii comunitatii din care faceau parte stramosii tai si, cu siguranta, te definesc. intr-o masura sau alta. Am in preajma mea un om care poarta un nume de familie urat. O femeie. Este, ca si numele lui, un om urat, atat la fata, cat si la suflet. Urat si la vorba, dar si la caracter. Are un caracter atat de urat si de fatarnic, incat imi vine sa las totul balta si sa ma duc pe pustii numai pentru a scapa de imaginea acestei persoane. O persoana de care nu vom scapa niciodata, pentru ca nimeni altcineva nu o vrea. Asa ca, Mircea Badea are dreptate atunci cand spune ca nu poti pune intr-o functie importanta pe cineva cu un nume urat. Si sa rada. Pentru ca, desi numele nu ti-l alegi atunci cand te nasti, ci il dobandesti, intr-un fel sau altul el iti este transmis, prin sange, in tot ceea ce esti tu.

A iesit cum am vrut!

Se stiu, de ceva vreme, numele viitorilor parlamentari de Brasov. Si ma bucur sa vad ca pe lista sunt cei mai multi dintre cei pe care eu ii doream in viitorul Parlament. Lipsesc cativa, dar, pe ansamblu, lista arata bine. Adica, vreau sa spun ca sunt fericita ca din viitorul Parlament vor face parte Gheorghe Ialomitianu, Gabriel Andronache, Marian Rasaliu si Florin Postolachi. Veti spune ca sunt subiectiva, pentru ca sunt portocalii toti. Va inselati! Nu sunt subiectiva, ci cred sincer ca oamenii astia sunt suficient de inzestrati cu bun simt pentru a nu ne face de ras pe-acolo, asa cum s-a intamplat pana acum. Si ma bucur ca reasezarea mandatelor a dat-o pe Ana Farkas, de la UDMR, deputata. O cunosc pe femeia aceasta de foarte multi ani si niciodata nu a fost altfel decat extrem de corecta. Am avut-o invitata in N emisiuni tv, i-am luat zeci de sincroane si am ajuns sa cred despre ea ca este super-ok ca om. Are atat de mult bun simt incat gandul ca va ajunge in parlament o sperie. Ea nu stie ca va face fata. Eu da. In ceea ce-i priveste pe portocalii, sunt sigura ca vor fi mai buni decat Nita, sau Ghise, sau Titza asta de care nu am auzit in viata mea, sau, mai rau, Corlatean. Imi pare rau de Aurelian Danu. I-ar fi stat bine printre deputati.
Nu as vrea sa credeti ca sunt subiectiva, desi sunt convinsa ca o veti face. Va asigur, insa, ca bucuria asta a mea este justificata de faptul ca am petrecut atat de mult timp cu acesti oameni, in ultimele saptamani din viata mea, incat am ajuns sa-i cunosc. Le cunosc valoarea si nivelul de bun simt. Si sunt fericita ca a iesit asa cum am vrut eu si ca unii dintre candidati nu vor ajunge in Parlament, un loc pe care oricum nu-l respecta, pe care nu l-au respectat niciodata si pe care nu ar fi dat doi bani. Ma bucur, sincer. Mai ales ca nu am avut nicio contributie, lipsind de la vot, pentru prima oara in viata mea de adult, tocmai din cauza ofertei departe de gustul meu politic. Pe colegiul unde locuiesc eu, niciun candidat nu merita sa ajunga in Parlament. Poate doar Ana Farkas. Si a iesit asa cum am vrut.
Au trecut si alegerile astea si incepe lupta politica pentru putere. De-abia de-acum vom avea parte de adevarate show-uri politice, care vor duce, intr-un final, la alianta care va forma guvernul. Tineti-va bine,pentru ca veti avea parte de dusmani care se vor iubi, de frati care se vor dusmanii, de atacuri si impacari senzationale. Eu stiu cate ceva, dar nu vreau sa va stric placerea surprizei.

Multumesc!

Deunazi m-a sunat o prietena care a citit pe blogul meu postarea "Traiesc intr-o tara fara oameni" si a considerat ca e momentul sa-mi multumeasca pentru tot ce am facut pentru ea. Ma gandeam ce am facut atat de multe pentru ea si mi-a spus ca am insistat sa plece de la un job de rahat la cel unde este acum, pentru ca fara mine nu ar fi plecat, ca i-as fi dat casa si masa cand a avut nevoie si ca i-am facut "mai/maitza" atunci cand i-a fost greu. Ok. Cu placere. Apreciez gestul ei, care m-a onorat de-a dreptul, mai ales ca vine de la o persoana cu care vorbesc de maximum 3 ori pe an, dar cu care am o relatie buna si statornica de aproximativ 20 de ani. Si, la randul meu ii multumesc pentru ca mi-a amintit ca am si eu de multumit unor oameni. Si nu-i voi multumi aici mamei mele, Dumnezeu s-o odihneasca, pentru ca am facut-o si o fac in particular si in gand. Nici tatalui meu, cum de altfel nici unei rubedenii. Public, insa, vreau sa le multumesc catorva oameni care au contribuit, intr-un fel sau altul, la binele meu. Ordinea nu reprezinta importanta gesturilor lor, ci este doar rodul mintii mele obosite. Prin urmare, ii multumesc si aici, desi am facut-o si in particular, ziaristei Maria Petrascu, pentru ca seamana fizic cu mama mea si ma uit cu drag la chipul ei, pentru ca era cea mai frumoasa si mai eleganta (in ochii mei) tanara din Victoria, in timpul copilariei mele si ca, atunci cand venea de la Bucuresti acasa eu, care saream coarda in fata blocului, imi doream sa arat ca ea cand voi fi mare. Pentru ca mi-a asigurat, vreme de 2 ani, in vremuri grele, mai exact in anii 1988 si 1989 pachetul de unt atat de necesar piureului de cartofi al fiului meu nascut in 1987. Pentru ca m-a ajutat neconditionat cu gesturi sau fapte fara ca eu sa-i fi cerut vreodata sa faca ceva pentru mine. Pentru ca a avut un raspuns si o solutie la orice dilema care ma chinuia, fie ea profesionala, fie extrem de privata. Multumesc, Mariuca! Ii multumesc si gazetarului Ioan Popa de la Gazeta de Transilvania, pentru ca mi-a dat un sfat bun si a insistat sa-l urmez atunci cand conducerea revistei Astra, unde am lucrat imediat dupe absolvirea liceului Unirea, voia sa ma inscrie la Academia Stefan Gheorgiu. Si ma bucur ca a insistat, pentru ca am scapat. Multumesc, domnule Popa! Ii multumesc lui Daniel Dragan, scriitorul brasovean care mi-a dat sansa de a intra in colectivul revistei Astra, pentru ca aici i-am cunoscut pe Marius Petrascu, pe Laurentiu Ulici, pe Doru Munteanu, pe Alexandru Tion, Alexandru Brumaru si pe alti oameni de cultura minunati, in preajma carora m-am format ca adult. Ii multumesc si lui Mitel Popescu, pentru ca m-a incurajat mereu, de am ajuns acum in manualele de jurnalism ale lui Coman. Ii multumesc Rodicai Madosa, de la Radio Romania Actualitati pentru ca mi-a spus "in sfarsit esti acolo unde este locul tau", cuvinte care ma obliga si ma onoreaza in acelasi timp. Ii multumesc lui Mircea Paraschiv, fostul director de la CET pentru ca imi este prieten bun si nu m-a lasat la greu atunci cand i-am cerut ajutorul. Le multumesc fostilor mei colegi de la BBC, imprastiati acum prin lume, pentru ca vreme de 14-15 ani, nici eu nu mai stiu, m-au invatat continuu presa. Chiar daca nu intotdeauna aplic cele invatate de la ei, important e ca stiu cum trebuie facute lucrurile, si le multumesc! Cu riscul de a-i nemultumi pe unii dintre cititorii mei, ii multumesc Cristinei Antonie, pentru ca atunci cand am avut nevoie de ajutorul ei, fara de care viata mea parea la margine de prapastie, ea mi-a intins o mana, si a facut-o atat de bine, incat totul in jurul meu s-a redresat. Multumesc, iubita! Ii multumesc fiului meu, Bogdan, pentru ca m-am maturizat in preajma lui, pentru ca am mers la scoala, intr-o vreme, amandoi, pentru ca a fost bun cu mine si rabdator cand eram in sesiune, sau trista, sau bolnava, pentru ca mi-a spus intruna ca sunt frumoasa, pentru ca m-a facut un om bun si corect, pentru ca este atat de inteligent incat ii sorb fiecare vorba, pentru ca a crescut atat de usor, incat nu am simtit greutatea cresterii unui prunc, pentru ca este sanatos, frumos, educat, destept, civilizat si cu bun simt, de creste inima in mine si imi lacrimeaza ochii, ca acum, cand ma gandesc la el. Ii multumesc si lui Cata, pentru ca a fost langa mine cand mi-am pierdut mama.
Sunt multi cei carora simt nevoia sa le multumesc. Si nu o fac acum pentru te-miri-ce motiv obscen, ci pentru ca acum s-a potrivit, pentru ca amica mea Elena Patarlageanu mi-a telefonat pentru a-mi multumi, la randul ei. Si va multumesc si voua pentru ca, din motive care-mi scapa acum, intrati in numar atat de mare pe blogul meu. Faceti un exercitiu de memorie, daca doriti, fireste. O sa fiti uimiti sa aflati cati oameni, de-a lungul vietii voastre, v-au ajutat. Asa ca, sa nu mai aud ca viata nu ar fi frumoasa.

Am rasuflat usurata! Tractorul este rosu!

Uuuufff! Am rasuflat usurata astazi la prinz, la vederea primului tractor fabricat la uzina de autocamioane. Eram 98 % sigura ca vopsitorii uzinei ii vor aplica o culoare portocalie. Ar fi fost pacat, pentru ca s-ar fi bagatelizat toata munca depusa de muncitorii uzinei, de Rugacs si Mihaila de la prototipuri, un barbat cat un munte, care a muncit un sfert de veac la Tractorul si de cativa ani la Roman. Din fericire, tractorul facut la camioane este rosu. Rosu, asa cum ii sta bine unui tractor. E mare, pare solid, are 65 de cai putere. Putini, da` buni, cum zic baietii care au muncit la el. Si a pornit la prima cheie pe care i-a dat-o candidatul. Sa fie intr-un ceas bun! Daca e adevarat ce spun cei care conduc uzina, sa le dea dumnezeu sanatate pt ca fac ceva. Daca nu, sa fie pacatul lor. Vom vedea ce se va intampla cu lotul acela de 600 de tractoare pentru Egipt. Vom afla daca se vor face sau nu, imediat ce se termina campania electorala. Sincer, sper din toata inima ca ele chiar sa se faca si sa fie bine, pt ca altfel ar insemna ca sute de brasoveni disponibilizati de la Tractorul, amagiti de speranta ca vor produce din nou tractoare, au tresarit degeaba. Si astfel de tresariri desarte nu vor ramane nepedepsite.

Traiesc intr-o tara fara Oameni!

Cu vreo trei saptamani in urma am cunoscut o femeie in varsta de vreo 40 de ani, mama singura, amarata, fara servici. Crestea un fiu in varta de 18 ani, amarat si el, frustrat, bolnav, sarac lipit, pentru care viata curgea fara nicio bucurie si fara nicio perspectiva. Femeia, micuta, slabuta, culta, ingrijita. Fiul, la fel. Relatia dintre ei s-a deteriorat aproape iremediabil tocmai din cauza saraciei. Au ajuns sa se urasca si apoi sa se desparta. Mama fiind, m-am pus imediat in locul ei si nu m-am putut vedea in aceasta situatie. Cu mine, Dumnezeu a fost marinimos. M-a ferit de saracie, de foame, de ura. E drept, nici nu am stat cu mainile incrucisate lasand ca lucrurile din jurul meu sa o ia razna complet, dar am avut si noroc, e drept. Ei,bine, mi-a placut femeia asta. Cu toate ca intuitia mea de vrajitoare imi spunea ca nu e in regula sa traiesti, ca femeie, ca mama, intr-o casa in care nu exista capac la WC, unde bucataria nu a mai fost curatata de luni, poate chiar de ani si podeaua nu a mai vazut o matura, nu mai vorbesc de mop sau detergent, nu a mai vazut matura si faras de cand s-a inaugurat locuinta. Toate aceste lucruri nu au legatura cu saracia. Poti fi sarac, dar sa-ti maturi casa din cand in cand. Ma rog, m-a impresionat atat de tare, incat am trecut peste toate aceste lucruri si i-am intins o mana de ajutor. Nu a fost usor, pentru ca, in ciuda infatisarii ei burgheze, femeia nu are decat studii medii si, in plus, este inglodata in datorii. Dar, la urma urmei, tocmai de aceea am simtit nevoia sa o ajut, ca doar nu era sa-l ajut pe miliardarul Neculaie,nu? Si i-am gasit un loc de munca. I-am dat si bani pentru a merge la servici. I-am dat bani si de paine, pana una-alta. Si i-am mai dat si pentru a-si pune cativa euro in cartela telefonului mobil, pentru a-mi da bip atunci cand are nevoie de mine. Fratilor, sa nu faceti asa ceva niciodata, decat pentru oamenii care lupta si ei, la randul lor, pentru viata. Pentru sarmanii care muncesc din zori si pana in seara si tot nu se ajung cu banii. Dar niciodata pentru cei care stau cu mainile incrucisate si se lamenteaza ca nu au. Pentru ca acestia din urma, atunci cand scot capul din rahatul in care au trait, te musca. Asa se explica, probabil, si situatia in care se afla pe termen lung. Pentru ca toti am fost jos macar o data. Dar nu am ramas acolo ani la rand, tocmai pentru ca Dumnezeu sau altcineva a considerat ca meritam mai mult. Pe cand, in unele situatii, oamenii isi merita soarta. Asa e si cazul acestei femei. Si nu e singurul exemplu pe care il am. Mi s-a intamplat, de-a lungul vietii mele, sa intind o mana cuiva care apoi a considerat ca, daca tot o are la indemana, e cazul sa o muste vartos. Desi mi-e rusine ca traiesc intr-o tara fara oameni, sunt fericita ca eu nu ma numar printre ei. Nu exista pe lumea asta nici macar un om care sa ma contrazica, pentru ca mereu am fost recunoscatoare, chiar si pentru gesturi mult mai neinsemnate decat cele pe care le-am facut eu. Iar Romania va ajunge la nivelul Canadei, Germaniei, Elvetiei sau al altor tari numai daca si numai atunci cand oamenii care o locuiesc vor avea bun simt. Pana atunci, nici planul Marshall nu ne scoate din rahat!

n-are cum sa nu te-apuce sila!

Orice ati spune voi, nu e usor sa fii candidat pentru Parlament! Degeaba comentati mereu la adresa candidatilor, fratilor, ca ce fac ei acu` nu e pentru oricine. Si va spun si de ce. Uite, de exemplu, cati dintre voi ar putea iesi pe strada, sambata sau duminica, la ora 9 dimineata, cand afara sunt un grad-doua pentru a imparti pliante cu numele si mutra personale unor oameni care te privesc cu raceala, iti dau replici uracioase sau te ignora de-a dreptul? Hai, sa va vad! Cati? Sau, cati dintre voi ar putea vorbi in fata unor straini complet dezinteresati de discursul vostru si care, de fapt, asteapta ca tu sa termini dracului odata pentru a le da sapcutza aia? Ei? Sau, cati dintre voi au un raspuns gata pregatit la orice rautacism lanseaza "sagetile" trimise de contracandidati? Fratilor, ascultati-ma, astia sunt dati naibii! Sunt unsi cu toate alifiile! Jos palaria! Uite, eu recunosc ca ma numar printre cei care nu pot. Nu pot, frate, si gata. Adica, eu pot vorbi in fata catorva sute de oameni, nu zeci, nu despre asta e vorba. Dar numai despre ce vreau eu. Numai daca vreau eu. Si numai cand vreau eu. Nu as suporta lesa pe gat, pentru ca mi-ar iesi bube, cum i-au iesit lui Gremlin, catelusa mea, atunci cand am incercat sa o introduc in lumea "buna" a cateilor si i-am pus o lesa subtire din piele rosie. S-a scarpinat pana si-a facut rana. In doar o zi. Si i-am dat-o jos, desi am dat pe ea, pe lesa, adica, cat pe o pereche de cizme din piele pentru mine. Oameni buni, astia sunt de invidiat. Serios. Daca nu m-ar fi apucat sila, chiar as nutri putina invidie pentru ei. Dar, nu pot acum, ca tre sa-mi iau portia de lamaie. Hai, la mai mare!

uzina tractorul = tun imobiliar

Cele mai negre previziuni legate de soarta uzinei Tractorul s-au adeverit astăzi, cînd firma Flavus Investiţii, cea care a cumpărat uzina, a confirmat toate acuzaţiile conform cărora fabrica se va transforma într-un tun imobiliar. Pe cele 120 de hectare ale fostei fabrici braşovene va răsări un cartier rezidenţial, care va cuprinde locuinţe, centre comerciale, spaţii pentru birouri şi multe zone verzi. Din fosta uzină vor mai rămîne doar turnul de la intrarea principală şi aleea pe care ,vreme de peste 80 de ani, mii de muncitori mergeau la lucru.
Fosta uzină Tractorul se va transforma într-un nou centru urban, care va avea peste 15.000 de locuitori, aproximativ 12.000 de locuri de muncă şi 20.000 de vizitatori pe zi. Cartierul se va numi Coresi si va cuprinde aproximativ 10 hectare de parcuri, 6000 de apartamente, zone de recreere, birouri, un shopping mall, parcări şi chiar spaţii pentru producţie. Flavus Investiţii spune că proiectul este cel mai mare proiect de regenerare urbană din sud-estul Europei şi necesită investiţii totale de cel puţin 1,5 miliarde de euro. Cartierul Coresi se va construi treptat, pe module, construcţia primului modul urmînd să fie începută la mijlocul anului viitor. Primul modul va cuprinde un shopping mall, care va fi finalizat în 2011, un parc şi 300 de apartamente. Valoarea investiţiei pentru primul modul se ridică la 150 de milioane de euro.
Viitorul cartier Coresi va fi terminat în următorii 10-15 ani. Din fabrica de tractoare vor mai rămîne turnul cu însemnele uzinei, care va fi integrat în viitorul centru expoziţional din complex şi aleea principală, care va deveni pietonal. În final, vor exista 5 module, separate între ele de străzi şi parcuri. Conform masterplanului, în Coresi se vor construi, alături de blocuri, malluri şi clădiri pentru birouri, un centru expoziţional pe o suprafată de 25.000 de metri pătraţi, un hotel cu sală de conferinţe de 700 de locuri, un campus universitar pentru 4 dintre facultăţile universităţii Transilvania, o clinică de dializă şi chiar un spital nou. „Acum realizăm studii de mediu, pentru a stabili cît de infestat este terenul, în condiţiile în care aici s-a desfăşurat activitate industrială vreme de peste 80 de ani. Vom lua lucrurile treptat şi vom rezolva problemele una cîte una, începînd cu cele de mediu”, spune asministratorul Flavus Investiţii, Silviu Savin.
Flavus Investiţii a achiziţionat uzina Tractorul cu suma de 82 de milioane de lei, sumă care include şi TVA-ul. Conform contractului, Flavus se obligă să păstreze obiectul de activitate al fabricii de tractoare timp de cîţiva ani. Numai că, în masterplanul viitorului cartier Coresi nu este inclusă nicio secţie pentru produs utilaje agricole. Noul proprietar spune că la mijloc este o neînţelegere,cîtă vreme firma este obligată să păstreze în statut producerea de tractoare ca obiect de activitate, nicidecum să şi fabrice tractoarele la Braşov.

Paine si circ pentru prostime

Nu stiu cine a avut ideea, geniala, de altfel, de a pune la dispozitia brasovenilor autobuze care sa-i duca si sa-i aduca gratis din oras. Oricine ar fi el sau ea, BRAVO! Ce-si poate dori mai mult un brasovean parlit, care-si numara banutii in fata casei de bilete RAT, decat un autobuz moca la dispozitia lui?! Iar acum, in plina campanie electorala, iata ca l-a primit. E galben, e nou, e numai pentru el. Cunosc bine aceste autobuze. Stiu si unde se fabrica, si de catre cine. Nu sunt rele. Au o singura meteahna mai grava: costa peste 130.000 de euro bucata! Acum, sper ca nu sunt multi cei care chiar cred ca ele se vor cumpara, chiar daca brasovenii se vor declara multumiti dupa perioada asta de testare care, culmea, dureaza o luna. Cat sa treaca alegerile. Dar faptul ca ele vor rula prin oras, frumoase, galbene si lucitoare cum sunt, cu siguranta ii vor atrage patronului fabricii ceva voturi de la prostime. Cu siguranta vor exista oameni care vor spune ca e baietas de baietas pentru ca le-a dat ceva gratis sau pentru ca, vorba unui vecin de-al meu disponibilizat de la Tractorul, macar face ceva, dom`le si le da de lucru la oameni! Iar cei care vor gandi astfel, daca mai merg si la vot, vor conta. Si asta pentru ca mereu au existat oameni care si-au dorit paine si circ, pentru ca inca de pe vremea cezarilor acesti oameni umpleau ditamai colloseumul, iar acum doar vremurile s-au schimbat, nu si mentalitatile. Am urmarit cu atentia campania lui Barak Obama, in SUA si nu-mi amintesc sa fi facut el vreun gest marinimos sau vreo promisiune concreta pentru a castiga alegerile. A avut, in schimb, un discurs bun si legat de subiectul la moda in Statele Unite, criza economica mondiala. Si a facut o singura promisiune. "I will never let you down!" Nu am auzit astfel de promisiuni din partea niciunui candidat de pe la noi. In schimb, voi vedea autobuze galbene fara taxatoare si fara compostoare care vor circula fix pana dupa alegeri.

Haideti sa plantam ceva!

De cate ori trec prin intersectia de la Harman si ma indrept spre Gara ma uit cu mandrie spre dreapta pentru a ma uita la paltinul sau platanul - nu reusesc sa retin - pe care l-am plantat eu in ziua in care primarul ne-a dus pe toti ziaristii prezenti la conferinta de presa de la Primarie la plantat de copaci. Gestul se dorea un exemplu pentru comunitate si nu as fi crezut ca ma va bucura atat de mult dupa aceea. Ei, bine, ma uit acum cu drag la copacul meu, al treilea din dreapta, dupa cel al lui Scripcaru si cel al lui Robert Elekes si promit in sinea mea ca voi trece pe la el sa-l ud. Stiu ca n-o voi face, dar asta e. Puteti rade cat vreti. Eu asa simt. Si de aceea ma apuca dracii aia mari atunci cand ii vad pe candidatii pentru Parlament cum se inghesuie, cu presa dupa ei, prin cartiere pentru a fi filmati in timp ce planteaza un gard viu sau orice altceva. Ma apuca dracii pentru ca ei sunt pusi pe mishtocareala, pe caterinca, o fac pentru poza si abia asteapta sa plece de acolo inapoi, la afacerile lor. Rad unii de altii in spate si se iau peste picior in fata. Iar oamenii ii privesc la televizor sau prin ziare si, cine stie, poate chiar cred ca acestora le pasa de mediu, de aspectul orasului si alte asemenea vrajeli. Astazi am fost la o astfel de actiune. Voi merge si maine, cu siguranta. Intre timp, particip si la sfintiri de locuri pe care se vor ridica biserici, si la donatii de ochii lumii, si la alte astfel de actiuni numai bune pentru a castiga voturi. Uite, acum ca a venit vorba, va trebui sa-l sun pe Olteanu sa-mi spuna ce copac oi fi plantat eu langa Sala Sporturilor. Nu de alta, dar chiar mi-e drag sa-l privesc atunci cand trec pe langa el. Si numar..al lui Scripi, al lui Robert, al meu!!!

Cand esti prea sus, noi, cei de jos, te vedem mic

"Te-ai inaltat atat de sus/ Iubitul meu amic/ Incat sa nu te miri ca-mi pari/ De jos, atat de mic". Am vazut aceasta epigrama in editorialul colegului meu Sebi Dan si am simtit ca nimic si nimeni nu poate explica mai bine de atat situatia in care se afla multi dintre politicienii de azi, pe de o parte si, din pacate, cei mai multi dintre asa-zisii jurnalisti de azi ai Brasovului, pe de alta parte. Si pentru a-mi da seama despre cat de potrivite sunt aceste versuri a fost nevoie sa iasa in fata un fost ziarist trecut in tabara politicienilor, alt amic de-al meu, pe care il respect tocmai pentru limpezimea mintii lui. Razvan Popa. Ei,bine, acest om se declara surprins de lipsa de reactie a jurnalistilor in fata politicului de doi bani care se practica acum. Iar eu, ca un veteran al presei ce sunt, ma declar surprinsa de surprinderea lui Razvan. Cum adica? Chiar nu se stie ca presa in Brasov nu mai este ce-a fost candva, acum 16-17 ani, o presa libera, impartiala si obiectiva, care scria despre politicieni corupti, politisti corupti, medici corupti? Chiar nu este evident ca acum medicii sunt politicieni, politistii depind financiar de politicieni si ca ziaristii ii slujesc pe toti cei pomeniti mai sus? Chiar nu este evident ca in aceasta situatie se afla toata presa romana, nu doar cea brasoveana si ca inclusiv corespondentii ziarelor credibile candva au devenit oameni de casa ai politicienilor, care au fost cu doi-trei pasi mai inteligenti decat ziaristii si, fara a se mai uita la bani, i-au manjit pe cei care puteau fi manjiti, transformandu-i in biete marionete livide de frica? Nu judec niciodata pe nimeni, din principiu. Nu sunt perfecta si, de aceea, nu-mi permit sa emit judecati. Dar pot comenta ceea ce vad in jurul meu. Poate si pentru ca stramosii mei au scos flinta din pod si au tras dupa comunisti, dupa care si-au pus mamaliga in traista si au plecat in Muntii Fagarasului pentru a-i pandi de dupa brazi pe cei care voiau sa le ia pamanturile, in vreme ce bunicile mele le tineau piept comunistilor si securistilor la poarta, cu parintii mei atarnati de poalele fustei. Poate de aceea nu am strans averi si nici nu voi strange, pentru ca imi vine adesea sa scot, la randul meu, flinta din pod si sa trag dupa cei care vor sa-mi ia sufletul si sa mi-l vanda pe doi arginti gauriti. Poate de aceea locuiesc de 20 de ani in acelasi apartament, ma dau cu masini cumparate de mine cu credit din banca si plec in vacante prin lume cu bani stransi intr-un an de zile. Dar ce am eu nu schimb cu nimeni. Si peste toate, am reusit sa cresc un fiu care respecta munca si oamenii, asemeni inaintasilor lui. Si sunt convinsa ca nimeni, niciodata, nu ma va vedea mica, deoarece traiesc aici, la nivelul solului, iar chestia asta are avantajele ei.

Cine are noroc, are!

In ultimele zile, toti cei cu care imi petrec zilele la munca sunt, parca, apucati de streche. Prinsi in febra alegerilor, oamenii, de la colegi si pana la candidati si sefii lor, numai despre asta discuta, numai cu asta se ocupa. Si cum eu sunt un ziarist harsait prin presa, care a vazut multe si a auzit si mai multe in cei 18 ani de presa, stau adesea si ma uit zambind la ei, precum batranii de langa cuptor. Am intrat pe amr si sunt fericita la gandul ca in 30 de zile se reinstauleaza atat de frumoasa rutina, cea de care mi-e dor atunci cand lipsesc din oras, din tara, de pe continent. Nu stiu voi cum sunteti, dar mie mi s-a cam luat si de politica, si de alegeri, si de cei care profita de acestea pentru a-si urca urgent sacii in caruta fara a mai tine cont de lipsa lor de pregatire sau de talent, de discursuri, de pronosticuri si de tot.Si mai vreau ca atunci cand stau in fata televizorului pentru a-mi trage sufletul o juma de ora, sa nu-mi vad colegii de breasla pusi in situatii penibile, umilitoare, jenante. Cam asta vreau...Dar, la norocul meu, mai am pana cand voi avea ceea ce vreau. Vorba `ceea: cine are noroc, are. Cine n-are, n-are.

De ce repetam greselile de pe urma carora am avut de invatat?

In aceasta dimineata m-am trezit, brusc, mai inteligenta decat eram aseara, la culcare. Prin urmare, am inceput sa produc ganduri si intrebari. Ba despre politica, ba despre legea pensiilor si cea a majorarii salariilor dascalilor, ba despre Boc, Tariceanu sau Geoana, ba despre Neculaie si tractoarele de la camioane, ba despre una, ba despre alta. Nu va plictisesc cu ele, pentru ca nu sunt cine stie ce ganduri sau intrebari. Am, insa, una, la care nici macar eu, in maretia geniului meu de azi, dobandit nu stiu cum dis de dimineata, inainte de trezire, deci nici macar eu nu am gasit raspuns. Intrebarea e de ce repetam greselile de pe urma carora am avut de invatat? De ce facem iar si iar aceeasi greseala fara a mai tine minte ce se intamplase cu noi data trecuta cand am facut la fel? Si sa nu-mi spuneti ca de prosti, sau de orbi, sau de inconstienti, pentru ca, de fiecare data cand gresim, ne luam o oarecare doza de masura de siguranta. Nu? Si atunci? Vi s-a intamplat sa credeti ca, desi simtiti ca gresiti, mergeti inainte ca ghiuleaua sperand ca poate, macar de data asta, va iesi bine? Mie da. Oare de aia...?

Ii invidiez pe barbati

Da. Recunosc. Ii invidiez pe barbati. Nu pentru te-miri-ce calitati pe care noi, femeile, nu le-am avea. Departe de mine gandul asta. Nu gandesc astfel pentru ca nu este adevarat. Nu sunt mai destepti, mai buni sau mai tari ca noi, cele slabe. Ii invidiez pentru ca pot fi vulgari, betivi, obraznici si nesimtiti si sa nu le stea rau. Pot face toate aceste lucruri in public fara ca cineva sa-i critice cu adevarat. In spatele lor, cei mai sensibili, fie ofteaza cu repros sau cu invidie, fie privesc in alta parte, fie le recunosc barbatia. Ceva de genul "da, dom`le, a zis bine, fratica! are tupeu tipu`. bravo lui!" . Pe cand, in cazul nostru, al femeilor, lucrurile stau cu totul altfel. Daca am gandit urat suntem apostrofate. Nu-i sta bine unei doamne sa gandeasca astfel, ni se spune. Daca vorbim urat, suntem etichetate drept vulgare, tzatze, tzaranci, isterice, nefutute sau la ciclu. Nici asta nu da bine. Daca bem o bere, doamne pazeste! Si uite-asa s-a iscat, in sufletul meu, invidia fata de barbati. Cum mi-am dat seama de asta? Astazi am asistat la o cearta nebuna intre doi barbati pe care pana nu demult ii respectam pana la lacrimi. S-au porcait cum au putut mai bine, au ridicat pumnii in aer, dupa care s-au despartit in relatii oarecum amicale, in vreme ce toti cei din jurul lor au rasuflat usurati pentru ca nu s-au batut. Nu i-a judecat nimeni, nu i-a criticat nimeni si ei tot domni vor ramane in ochii opiniei publice. Pe cand, daca la aceeasi scena protagonistii ar fi fost doua femei, vestea s-ar fi dus in cele patru zari iar cele doua nu ar mai fi avut loc nicaieri in oras fara sa fie luate peste picior, mishtocarite sau chiar batjocorite de opinia publica. Ii invidiez pe barbati. Ei pot fi cum le vine si tot niste domni raman. Vorba ceea: domnu-i domn si-n santz, pe cand doamna-n santz e curva.

Policlinica Tractorul din Twin Peaks

Nu am mai intrat in cladirea care adaposteste spitalul si policlinica Tractorul din ianuarie 2006, cand mama mea, bolnava de inima, era internata acolo. Pe vremea aceea priveam lucrurile cu alti ochi, mai optimisti, pentru ca si eu eram mai optimista. E normal, doar imi traia mama si aveam impresia ca viata e frumoasa. Iar pentru mama mea era valabila zicala conform careia omul sfinteste locul. Prezenta ei in acel spital macabru chiar sfintea locul si il facea acceptabil. Acum, ca sunt aproape 3 ani de cand mama mea s-a dus, lucrurile nu mai stau deloc asa. In aceasta dimineata, soarta m-a impins spre policlinica Tractorul pentru a mi se lua putin sange. Le trebuie pt nu stiu ce analize si am fost trimisa la o doamna de acolo. Ei,bine, am crezut ca am zburat inapoi in timp, in secolul 19 sau ca am nimerit in Twin Peaks. Daca ar fi aparut doamna cu busteanul nu m-as fi mirat. S-ar fi potrivit perfect cu decorul acela sinistru. Am urcat pe scari la camera 15 de la etajul 1, acolo unde este "laboratorul". O incapere burdusita cu aparatura ruginita, scoasa din uz si depozitata pe langa pereti. Parea abandonata, aruncata acolo ca si cum nimanui nu-i mai pasa de acel loc ponosit. Intr-un colt, o galeata dubioasa in care trona un mop murdar. Iar scaunul pe care m-am asezat pentru a-mi sprijini bratul era, cu siguranta, din patrimoniul istoric al Romaniei si a apartinut portarului lui Mihail Kogalniceanu pe vremea cand acesta era ministru. Nu as fi crezut ca in Romania anului 2009 cadrele medicale lucreaza intr-un astfel de mediu, daca nu as fi vazut cu ochii mei! Am fost asigurata, insa, ca intepatura si recoltarea s-au facut in conditii sigure din punct de vedere sanitar, insa nu prea stiu ce sa cred...

ce face un prost cand nu are ce face?

In ultima perioada, mai exact de vreo doua saptamani incoace se face ca timpul meu sa fie administrat de altii si, cum se intampla mai mereu, sa fie administrat prost. Asta este o situatie independenta de vointa mea, de inteligenta mea sau de capacitatea mea de a decide. Se intampla, pur si simplu, si li se intampla si altora, doar ca ei nu realizeaza asta fie pt ca sunt prea prosti, fie pt ca niciodata nu au fost stapani pe timpul lor si, prin urmare, nu realizeaza ca se intampla asta cu ei. What ever..azi a fost conferinta de presa la PDL si cutuma m-ar fi obligat sa particip si eu. Fireste, ca orice ziarist local, nu stiu niciodata cine participa, ci aflu, ca toata lumea, cand vin participantii. Ei, bine intamplarea a facut ca azi eu sa nu pot asista la respectiva conferinta, fiind prinsa cu alte probleme (vezi fraza de la inceput). Ei, dar proshtii care nu au ce face si nici cu ce sa iasa in evidenta s-au gandit ca eu nu am participat la conferinta din cauza ca se anunta Ioan Neculaie, fostul meu sef. Atat sunt de prosti incat ei chiar cred ca eu am dat bir cu fugitii la auzul acestei vesti. Atat de prosti sunt incat stau acum si ma mir ca scriu aici despre ei. Cand, si-asa, stau cam prost cu timpul, pentru ca in aceasta perioada a vietii mele, este administrat de altii. Hai, lasilor din lumea-ntreaga, uniti-va cu mine!!!!

ioan neculaie in parlament!!doamne-pazeste!

Un amic mi-a spus azi ca Ioan Neculaie, fostul meu sef de la Roman SA este pe listele de candidati PD-L pentru viitorul Parlament. La auzul acestei vesti mi s-a zburlit piele pe mine si eu chiar stiu de ce. Am lucrat pentru acest om si am facut-o bine, atat cat m-am priceput si cat mi s-a permis. In schimb, am primit dispret, lefuri trunchiate si intarziate, jigniri, zbierete si altele. Nu critic aici pe nimeni si nu vorbesc de rau omul care mi-a dat atat cat sa-mi platesc facturile. Doamne-fereste. Insa nu pot sa nu ma ingrijorez la gandul ca Neculaie chiar va ajunge n Parlament! Chiar nu pot!!!

de ce am si eu blog?

am vazut ca se poarta sa ai blog. mai exact, daca nu ai blog devii, peste noapte, un ciudat, un invechit, un tip care nu tine pasul cu vremurile. si, uite-asa, din click in click, am ajuns sa-mi fac si eu un blog. si cum nu m-am priceput niciodata la chestiile astea tehnice, nu vad de ce ma bag eu intr-o situatie atat de complicata cum este administrarea acestui blog. dar, cum niciodata nu m-a speriat nicio situatie, oricat de ciudata parea ea, pastrarea acestei pagini care se doreste o reprezentare a ceea ce sunt eu, ma incita de-a dreptul. deci, why not?

O ex-blonda la NATO

Am petrecut 4 zile la Bruxelles, prin grija Parlamentului European. Ei, dar nu asta e cu adevarat interesant, pentru ca nu sunt prima si nici ultima care ajunge acolo cu bani mai mult sau mai putin de la UE. Interesanta mi s-a parut vizita la sediul NATO, in special la ambasada Romaniei la NATO. Spun asta pentru ca ziaristii brasoveni care au ajuns acolo sunt foarte putini spre deloc si, prin urmare, nici eu nu aveam informatii despre protocoalele din aceasta institutie. Cert este ca m-am inarmat cu acumulatori in aparatul de fotografiat, nestiind ca soldatii din trupele Nato, inarmati si bine facuti ma vegheaza atent. Cu atat mai putin m-am asteptat ca functionarii ambasadei romane la NATO sa ma puna sa fac ce am facut. Dar, hai sa o spun si gata. Am intrat in sediul NATO aparent usor, insotiti de un reprezentant al biroului de presa. Ne-au fost lasate aparatele de fotografiat, dar ni s-a spus sa nu le folosim in incinta. M-am mirat de cele vazute prin curte, pe la steaguri si insemnul NATO, care are, intr=adevar, o marime impresionanta, dupa care am intrat in sediul ambasadei tarii noastre. Aici, chiar la intrare, era o placuta pe care scria Romania, incadrata de drapelul tricolor si cel al NATO.Brusc, m-a cuprins un patriotism inexplicabil, am scos aparatul si am fotografiat imaginea care-mi parea familiala si prietenoasa. Am intrat in sala unde urma sa ne imtalnim cu ambasadorul Romaniei la Nato, dl. Ducar, ruda cumva cu Mariana Ducar de la Risnov, pe care o stim, nu? In timp ce-l asteptam pe ambasador, pentru a ne povesti despre una, despre alta, un functionar al ambasadei a venit la mine si m-a pus sa-i arat toate pozele din aparat. A vazut-o pe cea cu steagurile si placuta si nu m-a lasat pana nu am sters-o. Nu am inteles cateva lucruri: de unde stia ca am facut poza, cata vreme jur ca nu m-a vazut nimeni? ce avea poza aia, de m-a pus sa o sterg? Raspunsul lui a fost sec si nu a lasat loc de alte intrebari: aparent este vorba doar despre steaguri. Dar am si povesti frumoase de la Bruxelles, povesti in care eu nu mai sunt ridicola si nimeni nu-si da seama ca personajul principal este o ex-blonda.

de ce mi se viziteaza blogu`?

mi-am facut acest blog de mai putin de o ora si vad ca am peste 200 de vizitatori. incredibil! de ce mi s-ar vizita blogul? nu as putea raspunde...nu sunt nici interesanta, nici deosebita, nici frumoasa, nici nu am cine-stie-ce de transmis. cu toate astea, curiosii intra pe blogul meu. f tare!!! chestia asta ma obliga sa ma pun pe scris ceva cat de cat interesant, pt a nu primi injuraturi de la vizitatorii mei. usor de spus, greu de facut, pt ca, dupa cum spuneam, nu sunt o persoana interesanta. un prieten imi trimitea, mai devreme, un link spre un asa zis blog al elodiei, un fel de jurnal in spaniola, limba din care nu inteleg o iota. ei, fratilor, daca femeia asta s-ar fi tinut de blog, in situatia in care ar fi avut unul, astazi ar fi fost vizitat, nu gluma! eu m-am hotarat sa ma tin de el...asa...pt cazul in care as disparea si as deveni, brusc, interesanta la randul meu.

Adio, Stefan Iordache!

Astazi este inmormantat Stefan Iordache. Zi trista, mohorata, rece, neagra. S-a dus la doar cateva zile de la inmormantarea altui "greu", Ilarion Ciobanu. Despre Stefan Iordache aflu acum, cand e condus pe ultimul drum, ca, in ciuda aspectului sau de barbat fatal a stat vreme de 40 de ani langa aceeasi femeie. Si asta pentru ca a iubit-o, chiar daca nu i-a daruit urmasi. Adio, Stefan Iordache!