Cine are noroc, are!

In ultimele zile, toti cei cu care imi petrec zilele la munca sunt, parca, apucati de streche. Prinsi in febra alegerilor, oamenii, de la colegi si pana la candidati si sefii lor, numai despre asta discuta, numai cu asta se ocupa. Si cum eu sunt un ziarist harsait prin presa, care a vazut multe si a auzit si mai multe in cei 18 ani de presa, stau adesea si ma uit zambind la ei, precum batranii de langa cuptor. Am intrat pe amr si sunt fericita la gandul ca in 30 de zile se reinstauleaza atat de frumoasa rutina, cea de care mi-e dor atunci cand lipsesc din oras, din tara, de pe continent. Nu stiu voi cum sunteti, dar mie mi s-a cam luat si de politica, si de alegeri, si de cei care profita de acestea pentru a-si urca urgent sacii in caruta fara a mai tine cont de lipsa lor de pregatire sau de talent, de discursuri, de pronosticuri si de tot.Si mai vreau ca atunci cand stau in fata televizorului pentru a-mi trage sufletul o juma de ora, sa nu-mi vad colegii de breasla pusi in situatii penibile, umilitoare, jenante. Cam asta vreau...Dar, la norocul meu, mai am pana cand voi avea ceea ce vreau. Vorba `ceea: cine are noroc, are. Cine n-are, n-are.

De ce repetam greselile de pe urma carora am avut de invatat?

In aceasta dimineata m-am trezit, brusc, mai inteligenta decat eram aseara, la culcare. Prin urmare, am inceput sa produc ganduri si intrebari. Ba despre politica, ba despre legea pensiilor si cea a majorarii salariilor dascalilor, ba despre Boc, Tariceanu sau Geoana, ba despre Neculaie si tractoarele de la camioane, ba despre una, ba despre alta. Nu va plictisesc cu ele, pentru ca nu sunt cine stie ce ganduri sau intrebari. Am, insa, una, la care nici macar eu, in maretia geniului meu de azi, dobandit nu stiu cum dis de dimineata, inainte de trezire, deci nici macar eu nu am gasit raspuns. Intrebarea e de ce repetam greselile de pe urma carora am avut de invatat? De ce facem iar si iar aceeasi greseala fara a mai tine minte ce se intamplase cu noi data trecuta cand am facut la fel? Si sa nu-mi spuneti ca de prosti, sau de orbi, sau de inconstienti, pentru ca, de fiecare data cand gresim, ne luam o oarecare doza de masura de siguranta. Nu? Si atunci? Vi s-a intamplat sa credeti ca, desi simtiti ca gresiti, mergeti inainte ca ghiuleaua sperand ca poate, macar de data asta, va iesi bine? Mie da. Oare de aia...?

Ii invidiez pe barbati

Da. Recunosc. Ii invidiez pe barbati. Nu pentru te-miri-ce calitati pe care noi, femeile, nu le-am avea. Departe de mine gandul asta. Nu gandesc astfel pentru ca nu este adevarat. Nu sunt mai destepti, mai buni sau mai tari ca noi, cele slabe. Ii invidiez pentru ca pot fi vulgari, betivi, obraznici si nesimtiti si sa nu le stea rau. Pot face toate aceste lucruri in public fara ca cineva sa-i critice cu adevarat. In spatele lor, cei mai sensibili, fie ofteaza cu repros sau cu invidie, fie privesc in alta parte, fie le recunosc barbatia. Ceva de genul "da, dom`le, a zis bine, fratica! are tupeu tipu`. bravo lui!" . Pe cand, in cazul nostru, al femeilor, lucrurile stau cu totul altfel. Daca am gandit urat suntem apostrofate. Nu-i sta bine unei doamne sa gandeasca astfel, ni se spune. Daca vorbim urat, suntem etichetate drept vulgare, tzatze, tzaranci, isterice, nefutute sau la ciclu. Nici asta nu da bine. Daca bem o bere, doamne pazeste! Si uite-asa s-a iscat, in sufletul meu, invidia fata de barbati. Cum mi-am dat seama de asta? Astazi am asistat la o cearta nebuna intre doi barbati pe care pana nu demult ii respectam pana la lacrimi. S-au porcait cum au putut mai bine, au ridicat pumnii in aer, dupa care s-au despartit in relatii oarecum amicale, in vreme ce toti cei din jurul lor au rasuflat usurati pentru ca nu s-au batut. Nu i-a judecat nimeni, nu i-a criticat nimeni si ei tot domni vor ramane in ochii opiniei publice. Pe cand, daca la aceeasi scena protagonistii ar fi fost doua femei, vestea s-ar fi dus in cele patru zari iar cele doua nu ar mai fi avut loc nicaieri in oras fara sa fie luate peste picior, mishtocarite sau chiar batjocorite de opinia publica. Ii invidiez pe barbati. Ei pot fi cum le vine si tot niste domni raman. Vorba ceea: domnu-i domn si-n santz, pe cand doamna-n santz e curva.

Policlinica Tractorul din Twin Peaks

Nu am mai intrat in cladirea care adaposteste spitalul si policlinica Tractorul din ianuarie 2006, cand mama mea, bolnava de inima, era internata acolo. Pe vremea aceea priveam lucrurile cu alti ochi, mai optimisti, pentru ca si eu eram mai optimista. E normal, doar imi traia mama si aveam impresia ca viata e frumoasa. Iar pentru mama mea era valabila zicala conform careia omul sfinteste locul. Prezenta ei in acel spital macabru chiar sfintea locul si il facea acceptabil. Acum, ca sunt aproape 3 ani de cand mama mea s-a dus, lucrurile nu mai stau deloc asa. In aceasta dimineata, soarta m-a impins spre policlinica Tractorul pentru a mi se lua putin sange. Le trebuie pt nu stiu ce analize si am fost trimisa la o doamna de acolo. Ei,bine, am crezut ca am zburat inapoi in timp, in secolul 19 sau ca am nimerit in Twin Peaks. Daca ar fi aparut doamna cu busteanul nu m-as fi mirat. S-ar fi potrivit perfect cu decorul acela sinistru. Am urcat pe scari la camera 15 de la etajul 1, acolo unde este "laboratorul". O incapere burdusita cu aparatura ruginita, scoasa din uz si depozitata pe langa pereti. Parea abandonata, aruncata acolo ca si cum nimanui nu-i mai pasa de acel loc ponosit. Intr-un colt, o galeata dubioasa in care trona un mop murdar. Iar scaunul pe care m-am asezat pentru a-mi sprijini bratul era, cu siguranta, din patrimoniul istoric al Romaniei si a apartinut portarului lui Mihail Kogalniceanu pe vremea cand acesta era ministru. Nu as fi crezut ca in Romania anului 2009 cadrele medicale lucreaza intr-un astfel de mediu, daca nu as fi vazut cu ochii mei! Am fost asigurata, insa, ca intepatura si recoltarea s-au facut in conditii sigure din punct de vedere sanitar, insa nu prea stiu ce sa cred...

ce face un prost cand nu are ce face?

In ultima perioada, mai exact de vreo doua saptamani incoace se face ca timpul meu sa fie administrat de altii si, cum se intampla mai mereu, sa fie administrat prost. Asta este o situatie independenta de vointa mea, de inteligenta mea sau de capacitatea mea de a decide. Se intampla, pur si simplu, si li se intampla si altora, doar ca ei nu realizeaza asta fie pt ca sunt prea prosti, fie pt ca niciodata nu au fost stapani pe timpul lor si, prin urmare, nu realizeaza ca se intampla asta cu ei. What ever..azi a fost conferinta de presa la PDL si cutuma m-ar fi obligat sa particip si eu. Fireste, ca orice ziarist local, nu stiu niciodata cine participa, ci aflu, ca toata lumea, cand vin participantii. Ei, bine intamplarea a facut ca azi eu sa nu pot asista la respectiva conferinta, fiind prinsa cu alte probleme (vezi fraza de la inceput). Ei, dar proshtii care nu au ce face si nici cu ce sa iasa in evidenta s-au gandit ca eu nu am participat la conferinta din cauza ca se anunta Ioan Neculaie, fostul meu sef. Atat sunt de prosti incat ei chiar cred ca eu am dat bir cu fugitii la auzul acestei vesti. Atat de prosti sunt incat stau acum si ma mir ca scriu aici despre ei. Cand, si-asa, stau cam prost cu timpul, pentru ca in aceasta perioada a vietii mele, este administrat de altii. Hai, lasilor din lumea-ntreaga, uniti-va cu mine!!!!

ioan neculaie in parlament!!doamne-pazeste!

Un amic mi-a spus azi ca Ioan Neculaie, fostul meu sef de la Roman SA este pe listele de candidati PD-L pentru viitorul Parlament. La auzul acestei vesti mi s-a zburlit piele pe mine si eu chiar stiu de ce. Am lucrat pentru acest om si am facut-o bine, atat cat m-am priceput si cat mi s-a permis. In schimb, am primit dispret, lefuri trunchiate si intarziate, jigniri, zbierete si altele. Nu critic aici pe nimeni si nu vorbesc de rau omul care mi-a dat atat cat sa-mi platesc facturile. Doamne-fereste. Insa nu pot sa nu ma ingrijorez la gandul ca Neculaie chiar va ajunge n Parlament! Chiar nu pot!!!

de ce am si eu blog?

am vazut ca se poarta sa ai blog. mai exact, daca nu ai blog devii, peste noapte, un ciudat, un invechit, un tip care nu tine pasul cu vremurile. si, uite-asa, din click in click, am ajuns sa-mi fac si eu un blog. si cum nu m-am priceput niciodata la chestiile astea tehnice, nu vad de ce ma bag eu intr-o situatie atat de complicata cum este administrarea acestui blog. dar, cum niciodata nu m-a speriat nicio situatie, oricat de ciudata parea ea, pastrarea acestei pagini care se doreste o reprezentare a ceea ce sunt eu, ma incita de-a dreptul. deci, why not?

O ex-blonda la NATO

Am petrecut 4 zile la Bruxelles, prin grija Parlamentului European. Ei, dar nu asta e cu adevarat interesant, pentru ca nu sunt prima si nici ultima care ajunge acolo cu bani mai mult sau mai putin de la UE. Interesanta mi s-a parut vizita la sediul NATO, in special la ambasada Romaniei la NATO. Spun asta pentru ca ziaristii brasoveni care au ajuns acolo sunt foarte putini spre deloc si, prin urmare, nici eu nu aveam informatii despre protocoalele din aceasta institutie. Cert este ca m-am inarmat cu acumulatori in aparatul de fotografiat, nestiind ca soldatii din trupele Nato, inarmati si bine facuti ma vegheaza atent. Cu atat mai putin m-am asteptat ca functionarii ambasadei romane la NATO sa ma puna sa fac ce am facut. Dar, hai sa o spun si gata. Am intrat in sediul NATO aparent usor, insotiti de un reprezentant al biroului de presa. Ne-au fost lasate aparatele de fotografiat, dar ni s-a spus sa nu le folosim in incinta. M-am mirat de cele vazute prin curte, pe la steaguri si insemnul NATO, care are, intr=adevar, o marime impresionanta, dupa care am intrat in sediul ambasadei tarii noastre. Aici, chiar la intrare, era o placuta pe care scria Romania, incadrata de drapelul tricolor si cel al NATO.Brusc, m-a cuprins un patriotism inexplicabil, am scos aparatul si am fotografiat imaginea care-mi parea familiala si prietenoasa. Am intrat in sala unde urma sa ne imtalnim cu ambasadorul Romaniei la Nato, dl. Ducar, ruda cumva cu Mariana Ducar de la Risnov, pe care o stim, nu? In timp ce-l asteptam pe ambasador, pentru a ne povesti despre una, despre alta, un functionar al ambasadei a venit la mine si m-a pus sa-i arat toate pozele din aparat. A vazut-o pe cea cu steagurile si placuta si nu m-a lasat pana nu am sters-o. Nu am inteles cateva lucruri: de unde stia ca am facut poza, cata vreme jur ca nu m-a vazut nimeni? ce avea poza aia, de m-a pus sa o sterg? Raspunsul lui a fost sec si nu a lasat loc de alte intrebari: aparent este vorba doar despre steaguri. Dar am si povesti frumoase de la Bruxelles, povesti in care eu nu mai sunt ridicola si nimeni nu-si da seama ca personajul principal este o ex-blonda.