Iubitori de caini ucigasi, aveti liber la adoptii. Acum sa va vad!

Gata! S-a hotarat! Iubitorii de caini ucigasi au la dispozitie doua saptamani sa adopte maidanezii de pe strazile tarii. Acum isi pot manifesta liber dragostea pentru acesti ucigasi cu colti, mancatori de copii mici. Daca nu o fac, demonstreaza inca o data ca numai gura este de ei.  Ceea ce, in mod sigur, se va si intampla. Pentru ca, asa cum ne-au obisnuit, vor gasi motive mai mult decat intemeiate sa nu o faca. Asa cum se intampla de 23 de ani de cand isi striga in strada iubirea, dar nu fac nimic concret. Ma astept sa vad proteste in strada organizate de ei, dar nu ma astept sa vad cozi la azilele de caini pentru adoptii. Pentru ca, daca asta ar fi vrut, ar fi avut ocazia sa o faca si pana acum. Nu era nevoie de Legea lui Ionut pentru ca protectorii maidanezilor sa ii adune de pe strazi si sa ii duca acasa la ei.
Cutucutilor, brijibardoilor, patrulabutelor, acum sa va vad!

Problema eutanasierii cainilor fara stapan vazuta de un caine cu stapan

Daca Gremlin, cainele meu, ar putea vorbi, cu siguranta ar avea o opinie despre cainii fara stapan care ucid oameni in strada. Asa cum o cunosc eu de vreo 10 ani, cu siguranta ar spune DA eutanasierii lor. Si are argumente.
Pe Gremlin o cheama Gremlin deoarece seamana cu personajele acelea mici si rele, care se inmulteau cand erau stropite cu apa. Gremlin este un bichon de havana care cantareste, cand are toata blana pe ea, vreo 3,4 kg. Cu exceptia putinilor oameni din jurul ei, maraie la toti ceilalti si nu se teme de nimic. Nici de oameni, nici de masini, nici de caini, nici de altceva. Numai ca, intr-o duminica insorita si frumoasa de vara, pe cand ne intorceam dintr-o excursie, a avut parte de sperietura vietii ei.
Pentru ca amandoua aveam limba de un cot in masina mea fara aer conditionat, am oprit pentru a bea apa la un han de pe marginea drumului. Am tras masina la umbra si am coborat. Intai eu, apoi Gremlin. Nu stiu de unde si nici cand, in mai putin de un minut catelusa mea era smotocita de o haita de caini aparuta ca din senin. Convinsa fiind ca nici ea nu m-ar fi lasat balta intr-o astfel de situatie, am intrat intre ei si am reusit sa o iau pe Gremlin in brate si s-o rup la fuga spre terasa, tipand dupa ajutor. N-aveam cheile la indemana, asa ca mi s-a parut cea mai buna idee. Eram muscata de mana stanga, insa nu parea grav. In fine, am baut cumva apa si o cafea. Lui Gremlin nu i-a mai trebuit nimic. A stat la picioarele mele, sub masa, incolacita in jurul cozii. Cand am ajuns in masina am observat ca Gremlin a mea era muscata de picioare, de burta...era vai de ea. Cu orgoliul facut praf si smotocita bine, nu a mai fost interesata de drum. Credeam ca nu mai ajungem odata la veterinar. Cat despre excursie, fusese deja stricata. Din fericire, ranile lui Gremlin nu au fost grave. Amandoua ne-am vindecat, fara urmari. Dar, daca ar fi sa o intrebam pe ea, un caine cu stapan ce parere are despre problema eutanasierii fratilor ei fara stapan, cunoscand-o de vreo 10 ani, va asigur ca ar vota DA la referendumul lui Oprescu. Garantat!

Problema eutanasierii cainilor fara stapan vazuta de un caine cu stapan

Daca Gremlin, cainele meu, ar putea avea o opinie despre problema cainilor vagabonzi, cred ca aceasta ar fi. Asa cum o cunosc eu de vreo zece ani, catelusa mea, un bichon de havana care cantareste 3,4 kg cand nu e tuns, si-ar dori sa nu mai existe caini fara stapan pe strada.
Pe cainele meu il cheama, spuneam, Gremlin. Pentru ca seamana cu personajele alea mici si rele care se faceau si mai rele atunci cand erau stropite cu apa. Si nu are teama de nimic. Nu se teme nici de oameni, nici de cainii cei mari, cu atat mai putin de cei mici. Ne iubeste si ne apara pe cei cativa din jurul ei, in rest maraie la tot ce prinde. Intr-o zi, pe cand ne intorceam dintr-o excursie frumoasa, am oprit la un han. Parcarea era goala, asa ca ne-am cautat un loc la umbra. Am coborat din masina si am deschis portiera din spate, pentru ca si Gremlin sa coboare. Limba ii atarna de-un cot si sigur abia astepta asta. Nici n-a pus bine cele patru picioare pe pamant, ca o haita de dulai nervosi a tabarat pe ea intr-o secunda. Nu stiu de unde au aparut, insa smotoceau la Gremlin a mea ca la oase. Nu am stat pe ganduri si am inceput sa trag de ei, hotarata sa nu o las pe Gremlin in coltii lor. Asta, deoarece cu siguranta nici ea nu m-ar fi lasat pe mine in coltii lor. M-am ales cu o muscatura la mana dreapta, insa a meritat. Mai cu picioarele, mai cu strigate, mai cu mainile goale, am reusit sa o prind pe Gremlin, sa o iau in brate si sa alerg spre restaurant. Cand m-am uitat la ea mai atenta, am vazut ca schiopata. Era muscata de picior, de burta....Nu  am reusit sa beau apa si o cafea..nici ei nu i-a mai trebuit nimic. Am pornit la drum spre casa, triste, amarate ca vai de noi. Excursia era de-acum uitata. Ma gandeam numai la veterinarul la care nu mai ajungeam odata! Din fericire, nu a fost nimic grav. Gremlin nu mai schiopateaza, ranile ni s-au vindecat si nu au existat urmari. Dar, daca e sa o intrebati pe Gremlin ce parere are despre cainii fara stapan, va asigur, asa cum o cunosc eu, ca e pentru eutanasierea lor! Garantat!

Ma intorc la blog

In septembrie 2008 imi faceam blog. Eram activa si dependenta de postarile amicilor mei, bloggeri. Si imi placea sa scriu.
 E drept, nu ma prinsese microbul FB, asa ca aici gaseam ceea ce ma interesa despre colegii mei de breasla de atunci.
In octombrie 2010 renuntam la blog. Intrasem in comunitatea FB si consideram ca acolo gasesc ceea ce blogul nu imi oferea : informatie in real time.
Nimic mai fals! Iata-ma, dupa 3 ani, revenind la blog, satula de poze cu pisicute, caluti, catelusi, bebelusi, floricele, dealuri, vai, apusuri, rasarituri, ploi si alte chestii care arareori mi-au transmis emotia pe care mi-o transmiteau cuvintele citite aici.
Dupa 3 ani, l-am gasit neschimbat. In poza de aici sunt mai tanara decat in cea de pe FB, facuta in aceasta vara. Dar o las asa. Ma simt mai bine, ma simt confortabil. Am mai fost pe aici. Cunosc locul. Si imi place. Asa ca, ma intorc la blog.

ce-ar fi fost daca....

De cateva zile incoace ma framanta aceeasi intrebare, pe care o adaptez la tot felul de subiecte ori situatii, care mai de care mai ciudate si mereu fara nicio legatura una cu alta. Imi vajaie capul din cauza acestei intrebari : ce-ar fi fost daca...? Ei, si acum incepe paienjenisul de situatii in care intrebarea asta neobosita se potriveste. A inceput la birou, uitandu-ma prin geam la un personaj despre care nu vreau sa discut. Si m-am intrebat ce-ar fi fost daca in functiile decizionale dintr-o institutie ar fi fost numiti profesionisti din domeniul in care activeaza acea institutie, personaje a caror pregatire, a caror experienta sa genereze respectul subalternilor si pe cel al colegilor. Pe ideea simpla "de ce sa fie seful mai prost ca mine?". Ei, m-a framantat intrebarea asta o vreme, fara sa stiu ca e de-abia inceputul. Au urmat alti de "ce-ar fi fost daca", mult mai chinuitori. Ce-ar fi fost daca acum 6 ani as fi luat alta decizie? Ce-ar fi fost daca eram langa ea acum mai bine de 4 ani? Dar daca acum un an as fi facut altfel? Sau nu as fi facut asta? Ori cealalta? Sau daca n-as fi mers? Sau daca as fi mers? Sau daca ar fi venit? Sau daca n-as fi plecat? Sau daca n-as fi spus aia, ori aialalta? Si mi-am dat seama ca lucrurile ar fi stat cu totul altfel in cel putin 80 la suta dintre situatii. In celelalte 20 la suta ar fi fost la fel. Pentru ca, dupa atata framantare, am ajuns la o concluzie certa: nu intotdeauna putem interveni prin deciziile noastre. Insa atunci cand o putem face, avem, frate, un talent stupid de-a face lucrurile sa se-ntoarca pe dos!!!! Si cum un rau odata facut greu se mai indreapta cu un bine facut prea tarziu, de-acum incolo ma voi gandi si mai obsedant la "ce-ar fi fost daca...?", insa inainte de a fi prea tarziu.

prea multa tristete in versurile astea...:(

Par putin altfel cantecele astea acum... Nu?


http://www.youtube.com/watch?v=4rR7LTSgcBg

http://www.youtube.com/watch?v=0dGEvhcrkpo

http://www.youtube.com/watch?v=z_QvuXKhlHY

un necaz nu vine niciodata singur!

Se spune ca un necaz nu vine niciodata singur! Se pare ca asa e! Guvernul s-a angajat azi, prin scrisoarea trimisa FMI, sa reduca pensiile si indemnizatiile pentru mame.
Si, ca si cum nu era destul pentru romani, tot astazi a mai murit si Jean Constantin. Cel care a umplut ani la rand sufletul de bucurie atat pensionarilor, lasati fara 15 la suta din pensii, cat si mamelor, mai sarace de-acum tot cu-atat. Categorii care erau, spuneam, triste destul din cauza masurilor anticriza.
Odihneste-te in pace, maestre! Iti sunt recunoscatoare pentru hohotele de ras pe care mi le-ai provocat in copilarie. Distreaza-i de azi si pe cei din ceruri si petrece eternitati minunate langa Stefan Iordache, Gheorghe Dinica, Dem Radulescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Puiu Calinescu si, de ce nu, mama mea!Care te-a admirat mult.

Jurnal posibil al candidatului Mircea Geoana

Amicul meu Flavius Obeada mi-a trimis in email textul de mai jos. Am decis sa-l transform intr-o postare pe blogul meu, pentru ca este absolut perfect si nu mai are nevoie de niciun comentariu. Ca sa nu mai spun ca, desi pare o gluma, el chiar poate fi luat in serios, ca pe un posibil scenariu inspirat din fapte reale...Uuuuf! Viata bate filmul, asta e sigur!

JURNALUL CANDIDATULUI CARE A PIERDUT


• Ora 21. Am castigaaaaaat!!! L-am invins pe Basescu cu 52-48, frate, o sa-l trimit la taiat de stuf in Delta, la Vantu, voi reforma Romania, voi anula toate taxele si impozitele care ma incurca de cate ori trebuie sa ies la televizor sa vorbesc oamenilor care m-au votat si carora le multumesc.Asta e victoria lui Crin si a lui Hrebengiuc, desi e victoria mea. Sunt fericit, va pup si ne vedem la nationalizare !



• Ora 21.30. Am castigat ! L-am invins pe marinar, poate nu chiar cu 52-48, dar sigur cu 51-49. O sa-l trimit la taiat stuf in Delta sa se invete minte, da` o sa il tratez cu respect si o sa`l dezleg doua ore pe zi. Am vrut sa cobor taxele si impozitele, da` nu am cum, ca m-au sunat de la FMI si mi-au spus ca nu-i voie si ca imi trag una peste degete daca ma prind ca umblu la fiscalitate. Ei, important e sa-i umilesc pe nenorocitii de pedelisti. Le mai multumesc odata lui Crin si celorlalti pentru victoria mea



• Ora 22,00. Bai, tata, sunt convins ca am castigat, fie chiar si la mustata. 50,1 la suta sa iau eu, restul nu ma intereseaza. Chioru` naibii se lauda cum ca…Fereasca Dumnezeu ! N-o sa-l trimit chiar la stuf, da-l naibii de marinar, da`, cat pot, il fac sa se simta mic in fata mea. O sa ii ofer la misto un post de directoras in Ministerul Transporturilor, la biroul unde se vor primi dosarele pentru licitatiile pe care le vor castiga oamenii mei. Cat despre impozite, baietii de la FMI au strigat « Caca ! Nu te apropia de taxe ». Cand le-am spus ca ma gandesc sa le cresc, au zambit si m-au poftit sa le arat calculele. Sa nu uit sa ii trimit un mesaj lui Crin in care sa ii spun cateva cuvinte de multumire.



• Ora 23.Treaba e mai conplicata. E ca si cum as fi castigat, da` de fapt gurile rele zic ca am pierdut. In fine, nu vreau sa ma gandesc acum la asta. E mai important sa imi fac Guvernul. Johannis nu-mi raspunde, da` mi-a scris ca o sa ma sune el, sa nu-l mai deranjez o vreme. Vantu nu-i acasa, ca tare as fi avut nevoie de un masaj. Desi ultima data, cand m-a pus sa-i masez talpile si ceafa, parea tare bucuros. Acu uite ca nu raspunde…M-am gandit si la taxe mai bine. Da-le dreaq, le dublez ca alta varianta nu este. Da` numai pedelistilor, sa se invete minte. Lui Chioru, o sa-i dau totusi un post de ministru, ca sa vada ca nu am nimic de impartit cu el. Nu-l mai sun pe Crin, da-l naibii de Mireille Mathieu. Sa-l sun ca sa-i spun ce ?



• Ora06,00. Futu-i ma-sa, ca am ratat si alegerile astea. Am fost totusi 11 ore presedinte. N-am apucat sa fac vizite in strainatate in tinpul mandatului , da` le-am scris celorlalti sefi de state sa vina in vizita rapid in Romania. Si sa faca bine sa vina in urmatoarele 4 ore, ca sa ma mai prinda Presedinte. Din 147 mailuri, 146 mi s-au intors cu un mesaj din ala automatic in care mi se multumeste pentru mesaj si ca in masura in care agenda presedintelui va permite, voi fi sunat in urmatoarele luni de zile. Acasa insa mi s-au dat toate onorurile de stat. Cativa sclavi adusi de la partid au dansat Hora Unirii in costume traditionale, iar doi tristi au imitat ciocarliile. Unul deghizat in ministru de finante m-a intrebat ce sa faca cu impozitele. I-am spus sa le urce de 10 ori, da-i dreaq de sarantoci. O sa-l sun totusi pe Crin, sa-i multumesc ca din cauza lui am pierdut si alegerile astea. Ca mai mult m=a incurcat….



• Ora 07,00. Cred ca am sa abdic. Desi tara ma vrea, BEC nu confirma rezultatele voturilor. Chiar, unde se duc presedintii cand se duc ? Domnule Basescu, stiti ca eu v-am iubit intotdeauna. Vantu si Patriciu m-au pus sa ma comport asa, stiti asta….La Externe aveti pe cineva dom` Basescu ?

Adio,Mitel! Deja-mi lipsesti!

Mi-a murit un prieten drag. Si a fost ingropat...ieri. Mitel Popescu! Nici macar nu am ajuns la inmormantarea lui. Nici macar o lumanare nu i-am aprins. Asta, in ciuda faptului ca lui ii datorez tot, sau aproape tot ceea ce am si ceea ce sunt acum. In ciuda faptului ca mi-a schimbat destinul cu sfaturile lui, cu sprijinul lui total si neconditionat si cu increderea totala pe care a avut-o in mine ani la rand. Am multumirea ca am reusit sa-i spun vorbele astea si lui, personal, de mai multe ori. Numai ca, de fiecare data le primea, zambind asa cum numai el stia, cu intreaga fata si mai ales cu ochii, negand contributia lui. "Ei,lasa, acum ma flatezi. Am avut si o baza buna. Am avut si aluat bun pe care sa-l coc", imi raspundea el atunci cand se intampla sa-l prezint cuiva cunoscut drept "Ziaristul Mitel Popescu, prietenul meu bun care m-a facut ceea ce sunt si m-a invatat tot ce stiu". Imi amintesc ultima ocazie in care l-am intalnit. Pentru ca pana si atunci m-a ajutat. Pentru ca si atunci, daca nu ar fi fost acolo, nu as fi reusit atat de bine cum am facut-o avand sprijinul lui. Este vorba despre intalnirea "sagunistilor" care au absolvit in urma cu 50 de ani. Era si el unul dintre absolventi. Nu se potrivea cu decorul, pentru ca nu arata varsta fostilor sai colegi. Credeam ca este in sala pentru a scrie despre eveniment, cand m-a lamurit: "Asta ca sa vezi cat sunt de batran". Pentru ca eu nu-l stiu batran. Imi amintesc de el fataindu-se pe scaun, plin de energie, pentru ca niciodata nu avea timp suficient pentru a se relaxa. Alergand pe jos dintr-o directie in alta, cu o sacosa in mana, prins intre o lansare de carte sau un vernisaj si un comision pe care il facea unei doamne dragute. Sarmant si cu succes la femei. Educat, cult, atent cu vorbele si cu gesturile. Gata oricand sa te corecteze atunci cand ti-a scapat un cuvant nepotrivit. Mi s-a intamplat de multe ori, pentru ca mi-a fost coleg sau sef aproape toata viata mea de gazetar, din 1989 incoace, de la revista Astra, unde eu eram un mus pe langa greii literaturii romane si brasovene care semnau in respectiva publicatie. Si unde Mitel Popescu era o persoana importanta. Dar, revenind la sagunistii de-acum 50 de ani, prin iulie-august m-am intalnit cu Mitel pentru ultima oara. M-am bucurat ca l-am gasit in sala, pentru ca stiam ca ma voi descurca si cu stirea aia. Mi-a explicat, in fata camerei, cum era viata de liceu fara fete, care sunt fostii colegi care au devenit persoane importante, mi-a oferit numele, functii, absolut tot, dupa care mi i-a scos din sala pentru a le lua sincroane la tv si radio. Mi-a structurat stirea si mi-a spus ce e important si ce nu, asa cum a facut de multe ori de-a lungul vietii mele de gazetar. Si mi-a cerut, in schimb, sa-i dau, pe un cd, stirea difuzata pe postul de televiziune la care lucrez. Fireste, nu am facut lucrul asta. M-a cautat si nu m-a gasit. Eram pe teren, dupa fleacuri. M-a sunat si nu m-a gasit. Eram in discutii despre fleacuri si telefonul era pe "silentios". Iarta-ma, Mitel! Poti? Iti datorez atatea si ai plecat lasandu-ma si mai indatorata in fata ta, fara posibilitatea de a ma revansa. Povara cu care raman. Adio, Mi(ti)tel! (Radeai cand iti spuneam asa). Deja-mi lipsesti!