Dialog intre un chelner de pe litoral si un turist din Brasov: "Ziceti". "Te bag in p..ma-tii! Iti mai zic?".

Cel mai sexy, mai elegant, mai fitos si mai blond ministru pe care Romania l-a avut vreodata la Turism ne indeamna sa fim patrioti si sa mergem numai in statiuni de pe plaiuri mioritice pentru ca banii nostri sa nu ajunga pe mana capitalistilor imbuibati din Austria, Turcia, Italia, Grecia sau alte astfel de locuri spurcate, care nu fac altceva decat sa deschida ochii romanilor si gustul lor pentru confort si civilizatie. Avantajele sunt nenumarate. In primul rand, banisorii romanesti raman aici, la Romanica, tara care are nevoie de ei acum, in vremuri de restriste. Apoi, nimeni nu ne-ar mai baga prostii in cap, asa cum fac nemernicii de austrieci sau chiar de turci sau greci, care, atunci cand te vad ca le treci pragul, iti zambesc cu toti dintii, iti spun "bine ai venit!", te saluta in limba ta cand afla ca esti roman si iti ofera ce au mai bun prin bucatarie. La preturi cinstite. Am trai numai cu ai nostri,am vedea numai lucruri de pe la noi, am asculta numai muzica de-a noastra si ne-am recapata mentalitatile de slugi avute pana nu demult, astfel incat ne-am simti datori sa le multumim noi chelnerilor la finalul mesei pentru ca au fost draguti si nu ne-au injurat sau, daca avem noroc, nu ne-au scuipat in ciorba. Tin neaparat sa-i povestesc scumpei noastre reprezentante in guvern un incident real petrecut acum citiva ani, cand inca doream sa-i dau litoralului romanesc o sansa, pe o terasa din Mamaia.
Era in vara anului 2004 si nu stiam ca este pentru ultima oara cand calc pe nisipul capcanat al litoralului romanesc. Eu si sotul meu fusesem invitati de un prieten sa petrecem o luna de zile acasa la acesta, impreuna cu sotia sa si fetita lor in varsta de un an. Ideea era ca noi sa ne simtim bine, iar sotia lui, ramasa in concediu de maternitate, sa aiba cu cine petrece zilele in care el muncea de dimineata si pana seara. Am acceptat, pentru ca prietenii acestia locuiesc in Constanta, aproape de Mamaia, iar cu banii pe care ii aveam deoparte am fi trait regeste o luna de zile acasa la el, unde nu plateam cazare, ci doar cumparam mancare si ne asiguram ca suntem niste oaspeti civilizati. Ei,bine,gresit! Desi amicii nostri s-au dat peste cap pentru a ne simti bine, nu au reusit. Mergeam zilnic la plaja, la Mamaia. Nu mai spun ca nu am inteles de ce trebuia sa platim zilnic o taxa pentru a intra in statiune si alta taxa pentru a ne parca masina. Oricum, statiunea arata jalnic, cu gropi in asfalt si plaje jegoase, dar eram dispusi sa trecem peste asta. Problema cu adevarat grava a aparut in momentul in care am descoperit o terasa cocheta, unde mancarea era acceptabila si unde eu imi doream sa mananc la pranz. Numai ca acolo am dat peste EL. Peste chelnerul roman, tupeist, needucat si nesimtit. Acest chelner si altii "scoliti" in aceleasi locuri au distrus litoralul romanesc. Nu am nicio indoiala. Cum spuneam, acest baiat ne-a intampinat, in prima noastra zi pe terasa respectiva, cu "Ziceti". Prima data, am depasit momentul si i-am cerut mai intai un meniu, dupa care am comandat pranzul. Am achitat nota de plata si nu i-am lasat bacsis, pentru ca ne-a stricat cheful de viata cu fiecare aparitie a lui la masa noastra. A doua zi, omul ne-a tinut minte. "Cacanarii aia care nu mi-au dat bacsis", si-a spus el cand ne-a vazut. Si iar ne-a intampinat cu "Ziceti". De data asta, mai acru decat cel de ieri. Si iar i-am zis ca vrem un meniu, am cerut, iar, mancare si iar am plecat fara sa-i lasam bacsis. Pentru ca nu merita, evident. A treia zi, si mai rau. Acru-acru spre amar era baiatul. Si ne intampina, ati ghicit, tot cu "Ziceti". Mie imi cade fata, mi se urca sangele la cap, mi se inrosesc urechile si ma uit la sotul meu verde la fata. Asta, atat astepta. Si se ridica in picioare si ii varsa chelnerului tot ce avea de zis. "Te bag in p... ma-tii! Sa-mi sugi p..! Sa te ia dracu si pe tine, si pe ma-ta si pe tot neamul tau!" Dupa care il intreaba daca sa-i mai zica, deoarece ar mai avea lucruri de spus. Si am plecat de pe terasa unde imi placea sa mananc jurand cu voce tare ca este pentru ultima oara cand calc pe litoralul romanesc. Am mai stat cateva zile la amicii nostri, care au insistat sa nu mai mancam pe nicio terasa, ci sa venim acasa, sa mancam impreuna cu doamna si fetita, dar, dupa alte cateva zile in care ne simteam ca acasa, la Brasov, am plecat de la mare cu un gust amar. Si cu foarte multi bani cheltuiti aiurea, pe taxe, pe pranzuri si cine stresante, pe tot. Si am ales, de atunci, sa mergem in concediu in Grecia si in Italia. Si asa am facut. Acum, sunt extrem de curioasa daca, in afara de patriotism, doamna ministru mai are vreun argument pro litoralul romanesc sau pro baile felix. Sincer, ma indoiesc. Atata vreme cat chelnerii, receptionerii, cameristele sunt scoliti in aceleasi locuri ca pana acum, ma indoiesc ca vom convinge pe cineva sa renunte la vacantele civilizate de afara. Poate ne-am reobisnui cu plajele infecte, dar cu mitocanii, nu!
PS. Azi e ziua tatalui meu, singurul parinte ramas, nascut in aceeasi zi cu poetul Mihai Eminescu.

La multi ani!

Imi cer scuze de la vizitatorii acestui blog, oameni care au dorit sa vada ce pui a mai facut dramul meu de minte, dar au fost dezamagiti de lipsa mea de interes pentru blogul personal. Am si o scuza, fireste, si anume ca am fost prinsa, ca toate gospodinele de pe aceasta planeta, cu sarbatorile, cu cozile din supermarketuri, cu una si cu alta. Si cu vizitele pe la medic, pentru ca sanatatea si-a gasit sa-mi faca feste chiar acum, in final de an, si umblu ca o bezmetica pentru controale medicale, analize de sange sau ecografii. Pentru cei usor ingrijorati, lucrurile merg spre bine, dar hopul nu a fost trecut, ci mai merg si maine la un control, mai dau si ceva sange si, uite-asa, trece cumva si anul asta si poate da Dumnezeu de vine celalalt. Pentru mine, anii fara sot sunt mai buni decat cei cu sot, cum a fost acesta, deci sunt sperante de mai bine.
Dar nu de aia am intrat eu aici, ci pentru ca doream sa va transmit cateva lucruri: va doresc tuturor sa fiti sanatosi, sa nu va loveasca grijile de niciun fel, sa nu va afecteze criza financiara, sa fiti iubiti de cei pe care ii iubiti, sa va mearga din plin cariera, afacerea sau jobul, sa va faceti toti case si sa va luati masini de cel putin 30.000 de euro si sa traiti mult si bine!
LA MULTI ANI!

Ma solidarizez cu Feri!!!

http://www.petitieonline.ro/petitie-p49832053.html

Ma solidarizez cu Feri Predescu! O cunosc din 1993 cand, amandoua am devenit corespondenti pentru BBC World Service Romania si mergeam la trainingurile organizate de englezi. Este un bun jurnalist. Este un jurnalist mai bun decat va fi Mazare primar vreodata. Asa cred, asa simt. Public aici, in semn de solidarizare cu ea, scrisorile de solidarizare trimise de nume importante ale societatii civile romanesti, dar si contul in care putem sprijini acest jurnalist.

"Sprijin pentru un jurnalist care trebuie sa ii plateasca 15 000 de euro primarului MazareDecizia definitiva si irevocabila impotriva ziaristei Feri Predescu, intr-un proces civil de calomnie intentat de primarul Constantei, Radu Mazare, este o victorie a coruptiei si crimei organizate asupra libertatii de exprimare.Nu ma impac cu aceasta situatie.Feri Predescu a relatat, intr-o emisiune TV la care era invitat si Radu Mazare, despre relatiile primarului Constantei cu lumea interlopa. Informatiile erau publice, ele erau rezultatul unei anchete realizate de o echipa de 12 jurnalisti de investigatie care au redactat o monografie a crimei organizate care sufoca orasul si judetul Constanta. Informatiile la care s-a referit Feri Predescu fusesera deja publicate nu numai in aceasta monografie, ci si intr-un cotidian central. Ele detaliau relatia dintre afaceri, lumea interlopa, politicieni si administratia locala. Nici monografia, nici cotidianul nu erau editate in Constanta. Nici unul, nici celalalt nu au pierdut in justitie niciun proces deschis de Radu Mazare. A pierdut, insa, Feri Predescu: ea a vorbit, la telefon, din Constanta. A castigat la judecatorie, a pierdut la tribunal. Tribunalul a dispus ca Feri Predescu:- «sa prezinte scuze reclamantului prin intermediul unei scrisori publice adresata acestuia, in termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, sub sanctiunea platii daunelor combinatorii de 100 ron/zi de intarziere»;- «sa publice prezenta hotarare, pe cheltuiala sa, intr-un ziar de larga circulatie in Municipiul Constanta si intr-un ziar central de larga circulatie in termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, sub sanctiunea platii daunelor combinatorii de 100 ron/zi de intarziere»;- sa plateasca 50.000 de RON daune morale, cheltuielile de judecata in valoare de aproximativ 7 197 RON.Curtea de Apel Constanta a mentinut decizia. Reamintim judecatoarelor de la Tribunalul si Curtea de Apel Constanta, care au luat aceasta decizie, ca in situatiile care prezinta interes public, care implica politicieni sau functionari publici importanti, jurnalistul care a exprimat cu buna-credinta opinii avand o minima baza factuala, este protejat de articolul 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In plus, condamnarea la plata unei sume de aproximativ 15 000 de euro, la care se adauga obligatia de a publica zcuze hotararea instantei, este mult disproportionata din perspectiva Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aceste considerente fundamenteaza decizia ziaristei de a da in judecata statul roman la CEDO, sprijinita de APADOR-CH.Dar pana atunci ea trebuie sa execute decizia judecatoreasca irevocabila. Ceea ce, pe mine ma revolta. Simbolic, mesajul acestei pedepse este urmatorul: cine se leaga de mine, plateste scump. Mesaj dur, transmis cu forta unor voci - Tribunalul si Curtea de Apel Constanta - care ar trebui sa fie garant al administrarii legii, iar nu protectoare ale celor care nu vor sa se vorbeasca despre crima organizata. Simt nevoia sa protestez fata de aceasta victorie asupra unuia dintre putinii ziaristi care mai indraznesc sa vorbeasca liber intr-unul dintre orasele cele mai sufocate de coruptie si crima organizata. Iar pentru a face din protest o institutie, simt nevoia sa ii recladesc ziaristei Feri Predescu si celor care gandesc si actioneaza ca ea, increderea ca daca la Constanta sunt singuri si vulnerabili in fata unui primar abuziv, nu sunt singuri in Romania.Inteleg sa contribui la eliberarea ei de sub presiunea unei pedepse excesive si sa-i usurez efortul cu o contributie in bani. Sa inteleaga primarul Mazare ca nu ajunge un calus de 15 000 de euro pentru ziaristii din Romania .Am depus azi o suma in contul colegei mele Feri Predescu impotriva lui Radu Mazare si a acelor magistrati din Constanta care nu apara principiul libertatii de exprimare.Mircea Toma, presedinte Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei"

Se alatura demersului si o sprijina financiar pe Feri:1. Jean-François Julliard, Secretar general, Reporteri fara Frontiere2. Ioana Avadani, director executiv – Centrul pentru Jurnalism Independent3. Cezar Ion, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Romania4. Rodica Culcer, jurnalist5. Catalin Tolontan, jurnalist6. Dan Tapalaga, jurnalist7. Iulian Comanescu, jurnalist8. Valentin Zaschievici, jurnalist, Jurnalul National9. Liana Ganea, coordonator al programului FreeEx, Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei10. Razvan Martin, coordonator al programului FreeEx, Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei11. Stefan Candea, jurnalist, vicepresedinte Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie12. Sorin Semeniuc, jurnalist, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie13. Catalin Pruteanu, jurnalist, Jurnalul National14. Cristian Stefanescu, ziarist Deutsche Welle Radio15. Cristian Godinac, presedinte al Federatiei Romane a Jurnalistilor MediaSind16. Sanziana Ionescu, jurnalist, Gandul17. Carmen Macavei, asistent executiv, Centrul pentru Jurnalism Independent18. Petrisor Obae, jurnalist, paginademedia. ro

Cristian Tudor Popescu s-a alaturat demersului nostru cu propriul sau punct de vedere:
“Cele spuse de jurnalista Feri Predescu in emisiunea postului Realitatea TV din 12.08.2006 in legatura cu Primarul Constantei, Radu Mazare si razboaiele interclanuri din acest oras nu reprezinta un demers ireprosabil profesional. Chiar daca exista intr-o urbe lucruri "indeobste cunoscute", despre care "se stie", "se aude", chiar daca aceste lucruri pot fi si adevarate, un ziarist profesionist nu are dreptul sa utilizeze asemenea "argumente": "Ceea ce am spus, am spus in calitate de observator al cotidianului, de ani de zile, chestiile astea se observa, se discuta, se consemneaza" . Daca nu poate acoperi asemenea afirmatii cu dovezi concrete, ziaristul se expune unei hotarari judecatoresti defavorabile. Ceea ce s-a si intamplat in procesul Radu Mazare versus Feri Predescu.Suma insa, la plata careia a fost condamnata jurnalista din Constanta , 15 000 euro, mi se pare dovada clara a unei rele judecati, nu numai nedreapta, ci si agresiva, indreptata la intimidare impotriva intregii bresle jurnalistice. Este o suma menita sa distruga practic un jurnalist a carui vina nu justifica nici pe departe asemenea sentinta. Prin urmare, inteleg sa ii donez o suma de bani jurnalistei Feri Predescu, in semn de protest si solidaritate, pentru a contribui la achitarea amenzii, pana cand se vor pronunta organismele europene de justitie.”Cristian Tudor Popescu

SEMNEAZA SI TU PETITIA SI FA O DONATIE PENTRU A SPRIJINI LIBERTATEA PRESEI http://www.petitieo nline.ro/ petitie-p4983205 3.html[donatiile se pot face la Banca Transilvania sucursala Constanta - Contul in lei RO40BTRL01401201D45 373XX – titular cont Predescu Ghiulfer (Feri)]

Da-i omului putina putere pentru a vedea cine e cu adevarat

Pornind de la aceasta zicala, pot trage acum cateva concluzii. Ma bazez pe prime impresii, prin urmare este foarte posibil sa ma insel, sa mi se para, sa fie doar rodul imaginatiei mele. Dar, cu toate acestea tin sa spun ca am observat schimbari serioase pe fata catorva persoane pe cale de a deveni membre ale parlamentului. Daca odinioara erau joviale, pupacioase chiar, brusc au devenit constiente de importanta prezentei lor pe pamant si de-abia daca ti se mai uita in ochi. Nu le dau numele. Ele se stiu. Si, dupa cum spuneam, poate ca doar mi se pare. Dar mi se pare rau de tot.
Pe de alta parte, nu pot sa nu-i admir pe cei deveniti aproape senatori si deputati care, dupa aflarea rezultatului, au tinut sa le multumeasca celor care, intr-un fel sau altul au contribuit la succesul lor. Mi s-a intamplat sa mi se multumeasca pentru ca mi-am facut treaba pentru care am fost platita, iar aceste multumiri mi-au demonstrat ca nu m-am inselat atunci cand am scris, aici, pe blogul meu, ca oamenii respectivi au bun simt. Ma refer acum la Florin Postolachi sau la Gheorghe Ialomitianu, care au crezut ca, dincolo de a-mi face treaba pentru care imi iau leafa de la RTT, le-am intins lor o mana de ajutor. Si mi-au multumit pentru ea. Iar cuvintele lor ma fac sa cred ca mai e o speranta pentru noi, ca poate chiar avem in viitorul parlament, printre cele cateva sute de parlamentari, macar 100 care sa faca acolo ce au promis aici, printre muritorii de rand. Si asta, numai din bun simt.

Numele pe care-l porti are legatura cu caracterul tau?

Nu mai rad de Mircea Badea si nici nu mai mormai in legatura cu el ca ar fi prost crescut atunci cand rade de cei care poarta nume de familie hidoase. Am crezut ca nu e vina bietului om ca se numeste Slanina, sau Buca sau mult mai rau. Inca mai cred asta, fara indoiala, dar acum stiu ca exista o stransa legatura intre numele lui si caracterul pe care l-a mostenit sau dobandit. Adica, in vechime, pe vremea cand oamenii nu aveau nume de familie trecut in acte oficiale erau identificati dupa porecle. Slanina, fie pentru ca era gras, fie pentru alte cauze. La fel Chircitu, sau Subtirelu, Apetrei sau, mai rau, Manalunga, Nasrosu etc etc. Toate aceste ex-porecle s-au transformat in nume de familie care, intr-un fel sau altul, intr-o masura mai mare sau mai mica, ii definesc pe cei care le poarta. Asa cum s-a intamplat in cazul bunicilor mei, unul Dogaru, altul Mocanu, pentru ca, moti fiind, neamul lor se ocupa fie cu dogaritul, adica faceau butoaie si alte obiecte casnice din lemn, fie erau mocani si pasteau oile la munte. Din fericire, nici unul dintre aceste obiceiuri nu facea neamul de rusine. Erau doar porecle pentru a-l face pe interlocutor sa inteleaga despe cine se discuta. Spuneam ca numele pe care-l porti poate avea legatura cu genele care-ti formeaza, in final, personalitatea, caracterul, felul de a fi. Si mi s-a demonstrat ca asa e. Pentru ca si poreclele transformate ulterior in numele neamului tau au fost gasite de membrii comunitatii din care faceau parte stramosii tai si, cu siguranta, te definesc. intr-o masura sau alta. Am in preajma mea un om care poarta un nume de familie urat. O femeie. Este, ca si numele lui, un om urat, atat la fata, cat si la suflet. Urat si la vorba, dar si la caracter. Are un caracter atat de urat si de fatarnic, incat imi vine sa las totul balta si sa ma duc pe pustii numai pentru a scapa de imaginea acestei persoane. O persoana de care nu vom scapa niciodata, pentru ca nimeni altcineva nu o vrea. Asa ca, Mircea Badea are dreptate atunci cand spune ca nu poti pune intr-o functie importanta pe cineva cu un nume urat. Si sa rada. Pentru ca, desi numele nu ti-l alegi atunci cand te nasti, ci il dobandesti, intr-un fel sau altul el iti este transmis, prin sange, in tot ceea ce esti tu.

A iesit cum am vrut!

Se stiu, de ceva vreme, numele viitorilor parlamentari de Brasov. Si ma bucur sa vad ca pe lista sunt cei mai multi dintre cei pe care eu ii doream in viitorul Parlament. Lipsesc cativa, dar, pe ansamblu, lista arata bine. Adica, vreau sa spun ca sunt fericita ca din viitorul Parlament vor face parte Gheorghe Ialomitianu, Gabriel Andronache, Marian Rasaliu si Florin Postolachi. Veti spune ca sunt subiectiva, pentru ca sunt portocalii toti. Va inselati! Nu sunt subiectiva, ci cred sincer ca oamenii astia sunt suficient de inzestrati cu bun simt pentru a nu ne face de ras pe-acolo, asa cum s-a intamplat pana acum. Si ma bucur ca reasezarea mandatelor a dat-o pe Ana Farkas, de la UDMR, deputata. O cunosc pe femeia aceasta de foarte multi ani si niciodata nu a fost altfel decat extrem de corecta. Am avut-o invitata in N emisiuni tv, i-am luat zeci de sincroane si am ajuns sa cred despre ea ca este super-ok ca om. Are atat de mult bun simt incat gandul ca va ajunge in parlament o sperie. Ea nu stie ca va face fata. Eu da. In ceea ce-i priveste pe portocalii, sunt sigura ca vor fi mai buni decat Nita, sau Ghise, sau Titza asta de care nu am auzit in viata mea, sau, mai rau, Corlatean. Imi pare rau de Aurelian Danu. I-ar fi stat bine printre deputati.
Nu as vrea sa credeti ca sunt subiectiva, desi sunt convinsa ca o veti face. Va asigur, insa, ca bucuria asta a mea este justificata de faptul ca am petrecut atat de mult timp cu acesti oameni, in ultimele saptamani din viata mea, incat am ajuns sa-i cunosc. Le cunosc valoarea si nivelul de bun simt. Si sunt fericita ca a iesit asa cum am vrut eu si ca unii dintre candidati nu vor ajunge in Parlament, un loc pe care oricum nu-l respecta, pe care nu l-au respectat niciodata si pe care nu ar fi dat doi bani. Ma bucur, sincer. Mai ales ca nu am avut nicio contributie, lipsind de la vot, pentru prima oara in viata mea de adult, tocmai din cauza ofertei departe de gustul meu politic. Pe colegiul unde locuiesc eu, niciun candidat nu merita sa ajunga in Parlament. Poate doar Ana Farkas. Si a iesit asa cum am vrut.
Au trecut si alegerile astea si incepe lupta politica pentru putere. De-abia de-acum vom avea parte de adevarate show-uri politice, care vor duce, intr-un final, la alianta care va forma guvernul. Tineti-va bine,pentru ca veti avea parte de dusmani care se vor iubi, de frati care se vor dusmanii, de atacuri si impacari senzationale. Eu stiu cate ceva, dar nu vreau sa va stric placerea surprizei.

Multumesc!

Deunazi m-a sunat o prietena care a citit pe blogul meu postarea "Traiesc intr-o tara fara oameni" si a considerat ca e momentul sa-mi multumeasca pentru tot ce am facut pentru ea. Ma gandeam ce am facut atat de multe pentru ea si mi-a spus ca am insistat sa plece de la un job de rahat la cel unde este acum, pentru ca fara mine nu ar fi plecat, ca i-as fi dat casa si masa cand a avut nevoie si ca i-am facut "mai/maitza" atunci cand i-a fost greu. Ok. Cu placere. Apreciez gestul ei, care m-a onorat de-a dreptul, mai ales ca vine de la o persoana cu care vorbesc de maximum 3 ori pe an, dar cu care am o relatie buna si statornica de aproximativ 20 de ani. Si, la randul meu ii multumesc pentru ca mi-a amintit ca am si eu de multumit unor oameni. Si nu-i voi multumi aici mamei mele, Dumnezeu s-o odihneasca, pentru ca am facut-o si o fac in particular si in gand. Nici tatalui meu, cum de altfel nici unei rubedenii. Public, insa, vreau sa le multumesc catorva oameni care au contribuit, intr-un fel sau altul, la binele meu. Ordinea nu reprezinta importanta gesturilor lor, ci este doar rodul mintii mele obosite. Prin urmare, ii multumesc si aici, desi am facut-o si in particular, ziaristei Maria Petrascu, pentru ca seamana fizic cu mama mea si ma uit cu drag la chipul ei, pentru ca era cea mai frumoasa si mai eleganta (in ochii mei) tanara din Victoria, in timpul copilariei mele si ca, atunci cand venea de la Bucuresti acasa eu, care saream coarda in fata blocului, imi doream sa arat ca ea cand voi fi mare. Pentru ca mi-a asigurat, vreme de 2 ani, in vremuri grele, mai exact in anii 1988 si 1989 pachetul de unt atat de necesar piureului de cartofi al fiului meu nascut in 1987. Pentru ca m-a ajutat neconditionat cu gesturi sau fapte fara ca eu sa-i fi cerut vreodata sa faca ceva pentru mine. Pentru ca a avut un raspuns si o solutie la orice dilema care ma chinuia, fie ea profesionala, fie extrem de privata. Multumesc, Mariuca! Ii multumesc si gazetarului Ioan Popa de la Gazeta de Transilvania, pentru ca mi-a dat un sfat bun si a insistat sa-l urmez atunci cand conducerea revistei Astra, unde am lucrat imediat dupe absolvirea liceului Unirea, voia sa ma inscrie la Academia Stefan Gheorgiu. Si ma bucur ca a insistat, pentru ca am scapat. Multumesc, domnule Popa! Ii multumesc lui Daniel Dragan, scriitorul brasovean care mi-a dat sansa de a intra in colectivul revistei Astra, pentru ca aici i-am cunoscut pe Marius Petrascu, pe Laurentiu Ulici, pe Doru Munteanu, pe Alexandru Tion, Alexandru Brumaru si pe alti oameni de cultura minunati, in preajma carora m-am format ca adult. Ii multumesc si lui Mitel Popescu, pentru ca m-a incurajat mereu, de am ajuns acum in manualele de jurnalism ale lui Coman. Ii multumesc Rodicai Madosa, de la Radio Romania Actualitati pentru ca mi-a spus "in sfarsit esti acolo unde este locul tau", cuvinte care ma obliga si ma onoreaza in acelasi timp. Ii multumesc lui Mircea Paraschiv, fostul director de la CET pentru ca imi este prieten bun si nu m-a lasat la greu atunci cand i-am cerut ajutorul. Le multumesc fostilor mei colegi de la BBC, imprastiati acum prin lume, pentru ca vreme de 14-15 ani, nici eu nu mai stiu, m-au invatat continuu presa. Chiar daca nu intotdeauna aplic cele invatate de la ei, important e ca stiu cum trebuie facute lucrurile, si le multumesc! Cu riscul de a-i nemultumi pe unii dintre cititorii mei, ii multumesc Cristinei Antonie, pentru ca atunci cand am avut nevoie de ajutorul ei, fara de care viata mea parea la margine de prapastie, ea mi-a intins o mana, si a facut-o atat de bine, incat totul in jurul meu s-a redresat. Multumesc, iubita! Ii multumesc fiului meu, Bogdan, pentru ca m-am maturizat in preajma lui, pentru ca am mers la scoala, intr-o vreme, amandoi, pentru ca a fost bun cu mine si rabdator cand eram in sesiune, sau trista, sau bolnava, pentru ca mi-a spus intruna ca sunt frumoasa, pentru ca m-a facut un om bun si corect, pentru ca este atat de inteligent incat ii sorb fiecare vorba, pentru ca a crescut atat de usor, incat nu am simtit greutatea cresterii unui prunc, pentru ca este sanatos, frumos, educat, destept, civilizat si cu bun simt, de creste inima in mine si imi lacrimeaza ochii, ca acum, cand ma gandesc la el. Ii multumesc si lui Cata, pentru ca a fost langa mine cand mi-am pierdut mama.
Sunt multi cei carora simt nevoia sa le multumesc. Si nu o fac acum pentru te-miri-ce motiv obscen, ci pentru ca acum s-a potrivit, pentru ca amica mea Elena Patarlageanu mi-a telefonat pentru a-mi multumi, la randul ei. Si va multumesc si voua pentru ca, din motive care-mi scapa acum, intrati in numar atat de mare pe blogul meu. Faceti un exercitiu de memorie, daca doriti, fireste. O sa fiti uimiti sa aflati cati oameni, de-a lungul vietii voastre, v-au ajutat. Asa ca, sa nu mai aud ca viata nu ar fi frumoasa.

Am rasuflat usurata! Tractorul este rosu!

Uuuufff! Am rasuflat usurata astazi la prinz, la vederea primului tractor fabricat la uzina de autocamioane. Eram 98 % sigura ca vopsitorii uzinei ii vor aplica o culoare portocalie. Ar fi fost pacat, pentru ca s-ar fi bagatelizat toata munca depusa de muncitorii uzinei, de Rugacs si Mihaila de la prototipuri, un barbat cat un munte, care a muncit un sfert de veac la Tractorul si de cativa ani la Roman. Din fericire, tractorul facut la camioane este rosu. Rosu, asa cum ii sta bine unui tractor. E mare, pare solid, are 65 de cai putere. Putini, da` buni, cum zic baietii care au muncit la el. Si a pornit la prima cheie pe care i-a dat-o candidatul. Sa fie intr-un ceas bun! Daca e adevarat ce spun cei care conduc uzina, sa le dea dumnezeu sanatate pt ca fac ceva. Daca nu, sa fie pacatul lor. Vom vedea ce se va intampla cu lotul acela de 600 de tractoare pentru Egipt. Vom afla daca se vor face sau nu, imediat ce se termina campania electorala. Sincer, sper din toata inima ca ele chiar sa se faca si sa fie bine, pt ca altfel ar insemna ca sute de brasoveni disponibilizati de la Tractorul, amagiti de speranta ca vor produce din nou tractoare, au tresarit degeaba. Si astfel de tresariri desarte nu vor ramane nepedepsite.

Traiesc intr-o tara fara Oameni!

Cu vreo trei saptamani in urma am cunoscut o femeie in varsta de vreo 40 de ani, mama singura, amarata, fara servici. Crestea un fiu in varta de 18 ani, amarat si el, frustrat, bolnav, sarac lipit, pentru care viata curgea fara nicio bucurie si fara nicio perspectiva. Femeia, micuta, slabuta, culta, ingrijita. Fiul, la fel. Relatia dintre ei s-a deteriorat aproape iremediabil tocmai din cauza saraciei. Au ajuns sa se urasca si apoi sa se desparta. Mama fiind, m-am pus imediat in locul ei si nu m-am putut vedea in aceasta situatie. Cu mine, Dumnezeu a fost marinimos. M-a ferit de saracie, de foame, de ura. E drept, nici nu am stat cu mainile incrucisate lasand ca lucrurile din jurul meu sa o ia razna complet, dar am avut si noroc, e drept. Ei,bine, mi-a placut femeia asta. Cu toate ca intuitia mea de vrajitoare imi spunea ca nu e in regula sa traiesti, ca femeie, ca mama, intr-o casa in care nu exista capac la WC, unde bucataria nu a mai fost curatata de luni, poate chiar de ani si podeaua nu a mai vazut o matura, nu mai vorbesc de mop sau detergent, nu a mai vazut matura si faras de cand s-a inaugurat locuinta. Toate aceste lucruri nu au legatura cu saracia. Poti fi sarac, dar sa-ti maturi casa din cand in cand. Ma rog, m-a impresionat atat de tare, incat am trecut peste toate aceste lucruri si i-am intins o mana de ajutor. Nu a fost usor, pentru ca, in ciuda infatisarii ei burgheze, femeia nu are decat studii medii si, in plus, este inglodata in datorii. Dar, la urma urmei, tocmai de aceea am simtit nevoia sa o ajut, ca doar nu era sa-l ajut pe miliardarul Neculaie,nu? Si i-am gasit un loc de munca. I-am dat si bani pentru a merge la servici. I-am dat bani si de paine, pana una-alta. Si i-am mai dat si pentru a-si pune cativa euro in cartela telefonului mobil, pentru a-mi da bip atunci cand are nevoie de mine. Fratilor, sa nu faceti asa ceva niciodata, decat pentru oamenii care lupta si ei, la randul lor, pentru viata. Pentru sarmanii care muncesc din zori si pana in seara si tot nu se ajung cu banii. Dar niciodata pentru cei care stau cu mainile incrucisate si se lamenteaza ca nu au. Pentru ca acestia din urma, atunci cand scot capul din rahatul in care au trait, te musca. Asa se explica, probabil, si situatia in care se afla pe termen lung. Pentru ca toti am fost jos macar o data. Dar nu am ramas acolo ani la rand, tocmai pentru ca Dumnezeu sau altcineva a considerat ca meritam mai mult. Pe cand, in unele situatii, oamenii isi merita soarta. Asa e si cazul acestei femei. Si nu e singurul exemplu pe care il am. Mi s-a intamplat, de-a lungul vietii mele, sa intind o mana cuiva care apoi a considerat ca, daca tot o are la indemana, e cazul sa o muste vartos. Desi mi-e rusine ca traiesc intr-o tara fara oameni, sunt fericita ca eu nu ma numar printre ei. Nu exista pe lumea asta nici macar un om care sa ma contrazica, pentru ca mereu am fost recunoscatoare, chiar si pentru gesturi mult mai neinsemnate decat cele pe care le-am facut eu. Iar Romania va ajunge la nivelul Canadei, Germaniei, Elvetiei sau al altor tari numai daca si numai atunci cand oamenii care o locuiesc vor avea bun simt. Pana atunci, nici planul Marshall nu ne scoate din rahat!

n-are cum sa nu te-apuce sila!

Orice ati spune voi, nu e usor sa fii candidat pentru Parlament! Degeaba comentati mereu la adresa candidatilor, fratilor, ca ce fac ei acu` nu e pentru oricine. Si va spun si de ce. Uite, de exemplu, cati dintre voi ar putea iesi pe strada, sambata sau duminica, la ora 9 dimineata, cand afara sunt un grad-doua pentru a imparti pliante cu numele si mutra personale unor oameni care te privesc cu raceala, iti dau replici uracioase sau te ignora de-a dreptul? Hai, sa va vad! Cati? Sau, cati dintre voi ar putea vorbi in fata unor straini complet dezinteresati de discursul vostru si care, de fapt, asteapta ca tu sa termini dracului odata pentru a le da sapcutza aia? Ei? Sau, cati dintre voi au un raspuns gata pregatit la orice rautacism lanseaza "sagetile" trimise de contracandidati? Fratilor, ascultati-ma, astia sunt dati naibii! Sunt unsi cu toate alifiile! Jos palaria! Uite, eu recunosc ca ma numar printre cei care nu pot. Nu pot, frate, si gata. Adica, eu pot vorbi in fata catorva sute de oameni, nu zeci, nu despre asta e vorba. Dar numai despre ce vreau eu. Numai daca vreau eu. Si numai cand vreau eu. Nu as suporta lesa pe gat, pentru ca mi-ar iesi bube, cum i-au iesit lui Gremlin, catelusa mea, atunci cand am incercat sa o introduc in lumea "buna" a cateilor si i-am pus o lesa subtire din piele rosie. S-a scarpinat pana si-a facut rana. In doar o zi. Si i-am dat-o jos, desi am dat pe ea, pe lesa, adica, cat pe o pereche de cizme din piele pentru mine. Oameni buni, astia sunt de invidiat. Serios. Daca nu m-ar fi apucat sila, chiar as nutri putina invidie pentru ei. Dar, nu pot acum, ca tre sa-mi iau portia de lamaie. Hai, la mai mare!