Ii invidiez pe barbati

Da. Recunosc. Ii invidiez pe barbati. Nu pentru te-miri-ce calitati pe care noi, femeile, nu le-am avea. Departe de mine gandul asta. Nu gandesc astfel pentru ca nu este adevarat. Nu sunt mai destepti, mai buni sau mai tari ca noi, cele slabe. Ii invidiez pentru ca pot fi vulgari, betivi, obraznici si nesimtiti si sa nu le stea rau. Pot face toate aceste lucruri in public fara ca cineva sa-i critice cu adevarat. In spatele lor, cei mai sensibili, fie ofteaza cu repros sau cu invidie, fie privesc in alta parte, fie le recunosc barbatia. Ceva de genul "da, dom`le, a zis bine, fratica! are tupeu tipu`. bravo lui!" . Pe cand, in cazul nostru, al femeilor, lucrurile stau cu totul altfel. Daca am gandit urat suntem apostrofate. Nu-i sta bine unei doamne sa gandeasca astfel, ni se spune. Daca vorbim urat, suntem etichetate drept vulgare, tzatze, tzaranci, isterice, nefutute sau la ciclu. Nici asta nu da bine. Daca bem o bere, doamne pazeste! Si uite-asa s-a iscat, in sufletul meu, invidia fata de barbati. Cum mi-am dat seama de asta? Astazi am asistat la o cearta nebuna intre doi barbati pe care pana nu demult ii respectam pana la lacrimi. S-au porcait cum au putut mai bine, au ridicat pumnii in aer, dupa care s-au despartit in relatii oarecum amicale, in vreme ce toti cei din jurul lor au rasuflat usurati pentru ca nu s-au batut. Nu i-a judecat nimeni, nu i-a criticat nimeni si ei tot domni vor ramane in ochii opiniei publice. Pe cand, daca la aceeasi scena protagonistii ar fi fost doua femei, vestea s-ar fi dus in cele patru zari iar cele doua nu ar mai fi avut loc nicaieri in oras fara sa fie luate peste picior, mishtocarite sau chiar batjocorite de opinia publica. Ii invidiez pe barbati. Ei pot fi cum le vine si tot niste domni raman. Vorba ceea: domnu-i domn si-n santz, pe cand doamna-n santz e curva.