Paine si circ pentru prostime

Nu stiu cine a avut ideea, geniala, de altfel, de a pune la dispozitia brasovenilor autobuze care sa-i duca si sa-i aduca gratis din oras. Oricine ar fi el sau ea, BRAVO! Ce-si poate dori mai mult un brasovean parlit, care-si numara banutii in fata casei de bilete RAT, decat un autobuz moca la dispozitia lui?! Iar acum, in plina campanie electorala, iata ca l-a primit. E galben, e nou, e numai pentru el. Cunosc bine aceste autobuze. Stiu si unde se fabrica, si de catre cine. Nu sunt rele. Au o singura meteahna mai grava: costa peste 130.000 de euro bucata! Acum, sper ca nu sunt multi cei care chiar cred ca ele se vor cumpara, chiar daca brasovenii se vor declara multumiti dupa perioada asta de testare care, culmea, dureaza o luna. Cat sa treaca alegerile. Dar faptul ca ele vor rula prin oras, frumoase, galbene si lucitoare cum sunt, cu siguranta ii vor atrage patronului fabricii ceva voturi de la prostime. Cu siguranta vor exista oameni care vor spune ca e baietas de baietas pentru ca le-a dat ceva gratis sau pentru ca, vorba unui vecin de-al meu disponibilizat de la Tractorul, macar face ceva, dom`le si le da de lucru la oameni! Iar cei care vor gandi astfel, daca mai merg si la vot, vor conta. Si asta pentru ca mereu au existat oameni care si-au dorit paine si circ, pentru ca inca de pe vremea cezarilor acesti oameni umpleau ditamai colloseumul, iar acum doar vremurile s-au schimbat, nu si mentalitatile. Am urmarit cu atentia campania lui Barak Obama, in SUA si nu-mi amintesc sa fi facut el vreun gest marinimos sau vreo promisiune concreta pentru a castiga alegerile. A avut, in schimb, un discurs bun si legat de subiectul la moda in Statele Unite, criza economica mondiala. Si a facut o singura promisiune. "I will never let you down!" Nu am auzit astfel de promisiuni din partea niciunui candidat de pe la noi. In schimb, voi vedea autobuze galbene fara taxatoare si fara compostoare care vor circula fix pana dupa alegeri.

Haideti sa plantam ceva!

De cate ori trec prin intersectia de la Harman si ma indrept spre Gara ma uit cu mandrie spre dreapta pentru a ma uita la paltinul sau platanul - nu reusesc sa retin - pe care l-am plantat eu in ziua in care primarul ne-a dus pe toti ziaristii prezenti la conferinta de presa de la Primarie la plantat de copaci. Gestul se dorea un exemplu pentru comunitate si nu as fi crezut ca ma va bucura atat de mult dupa aceea. Ei, bine, ma uit acum cu drag la copacul meu, al treilea din dreapta, dupa cel al lui Scripcaru si cel al lui Robert Elekes si promit in sinea mea ca voi trece pe la el sa-l ud. Stiu ca n-o voi face, dar asta e. Puteti rade cat vreti. Eu asa simt. Si de aceea ma apuca dracii aia mari atunci cand ii vad pe candidatii pentru Parlament cum se inghesuie, cu presa dupa ei, prin cartiere pentru a fi filmati in timp ce planteaza un gard viu sau orice altceva. Ma apuca dracii pentru ca ei sunt pusi pe mishtocareala, pe caterinca, o fac pentru poza si abia asteapta sa plece de acolo inapoi, la afacerile lor. Rad unii de altii in spate si se iau peste picior in fata. Iar oamenii ii privesc la televizor sau prin ziare si, cine stie, poate chiar cred ca acestora le pasa de mediu, de aspectul orasului si alte asemenea vrajeli. Astazi am fost la o astfel de actiune. Voi merge si maine, cu siguranta. Intre timp, particip si la sfintiri de locuri pe care se vor ridica biserici, si la donatii de ochii lumii, si la alte astfel de actiuni numai bune pentru a castiga voturi. Uite, acum ca a venit vorba, va trebui sa-l sun pe Olteanu sa-mi spuna ce copac oi fi plantat eu langa Sala Sporturilor. Nu de alta, dar chiar mi-e drag sa-l privesc atunci cand trec pe langa el. Si numar..al lui Scripi, al lui Robert, al meu!!!

Cand esti prea sus, noi, cei de jos, te vedem mic

"Te-ai inaltat atat de sus/ Iubitul meu amic/ Incat sa nu te miri ca-mi pari/ De jos, atat de mic". Am vazut aceasta epigrama in editorialul colegului meu Sebi Dan si am simtit ca nimic si nimeni nu poate explica mai bine de atat situatia in care se afla multi dintre politicienii de azi, pe de o parte si, din pacate, cei mai multi dintre asa-zisii jurnalisti de azi ai Brasovului, pe de alta parte. Si pentru a-mi da seama despre cat de potrivite sunt aceste versuri a fost nevoie sa iasa in fata un fost ziarist trecut in tabara politicienilor, alt amic de-al meu, pe care il respect tocmai pentru limpezimea mintii lui. Razvan Popa. Ei,bine, acest om se declara surprins de lipsa de reactie a jurnalistilor in fata politicului de doi bani care se practica acum. Iar eu, ca un veteran al presei ce sunt, ma declar surprinsa de surprinderea lui Razvan. Cum adica? Chiar nu se stie ca presa in Brasov nu mai este ce-a fost candva, acum 16-17 ani, o presa libera, impartiala si obiectiva, care scria despre politicieni corupti, politisti corupti, medici corupti? Chiar nu este evident ca acum medicii sunt politicieni, politistii depind financiar de politicieni si ca ziaristii ii slujesc pe toti cei pomeniti mai sus? Chiar nu este evident ca in aceasta situatie se afla toata presa romana, nu doar cea brasoveana si ca inclusiv corespondentii ziarelor credibile candva au devenit oameni de casa ai politicienilor, care au fost cu doi-trei pasi mai inteligenti decat ziaristii si, fara a se mai uita la bani, i-au manjit pe cei care puteau fi manjiti, transformandu-i in biete marionete livide de frica? Nu judec niciodata pe nimeni, din principiu. Nu sunt perfecta si, de aceea, nu-mi permit sa emit judecati. Dar pot comenta ceea ce vad in jurul meu. Poate si pentru ca stramosii mei au scos flinta din pod si au tras dupa comunisti, dupa care si-au pus mamaliga in traista si au plecat in Muntii Fagarasului pentru a-i pandi de dupa brazi pe cei care voiau sa le ia pamanturile, in vreme ce bunicile mele le tineau piept comunistilor si securistilor la poarta, cu parintii mei atarnati de poalele fustei. Poate de aceea nu am strans averi si nici nu voi strange, pentru ca imi vine adesea sa scot, la randul meu, flinta din pod si sa trag dupa cei care vor sa-mi ia sufletul si sa mi-l vanda pe doi arginti gauriti. Poate de aceea locuiesc de 20 de ani in acelasi apartament, ma dau cu masini cumparate de mine cu credit din banca si plec in vacante prin lume cu bani stransi intr-un an de zile. Dar ce am eu nu schimb cu nimeni. Si peste toate, am reusit sa cresc un fiu care respecta munca si oamenii, asemeni inaintasilor lui. Si sunt convinsa ca nimeni, niciodata, nu ma va vedea mica, deoarece traiesc aici, la nivelul solului, iar chestia asta are avantajele ei.

Cine are noroc, are!

In ultimele zile, toti cei cu care imi petrec zilele la munca sunt, parca, apucati de streche. Prinsi in febra alegerilor, oamenii, de la colegi si pana la candidati si sefii lor, numai despre asta discuta, numai cu asta se ocupa. Si cum eu sunt un ziarist harsait prin presa, care a vazut multe si a auzit si mai multe in cei 18 ani de presa, stau adesea si ma uit zambind la ei, precum batranii de langa cuptor. Am intrat pe amr si sunt fericita la gandul ca in 30 de zile se reinstauleaza atat de frumoasa rutina, cea de care mi-e dor atunci cand lipsesc din oras, din tara, de pe continent. Nu stiu voi cum sunteti, dar mie mi s-a cam luat si de politica, si de alegeri, si de cei care profita de acestea pentru a-si urca urgent sacii in caruta fara a mai tine cont de lipsa lor de pregatire sau de talent, de discursuri, de pronosticuri si de tot.Si mai vreau ca atunci cand stau in fata televizorului pentru a-mi trage sufletul o juma de ora, sa nu-mi vad colegii de breasla pusi in situatii penibile, umilitoare, jenante. Cam asta vreau...Dar, la norocul meu, mai am pana cand voi avea ceea ce vreau. Vorba `ceea: cine are noroc, are. Cine n-are, n-are.

De ce repetam greselile de pe urma carora am avut de invatat?

In aceasta dimineata m-am trezit, brusc, mai inteligenta decat eram aseara, la culcare. Prin urmare, am inceput sa produc ganduri si intrebari. Ba despre politica, ba despre legea pensiilor si cea a majorarii salariilor dascalilor, ba despre Boc, Tariceanu sau Geoana, ba despre Neculaie si tractoarele de la camioane, ba despre una, ba despre alta. Nu va plictisesc cu ele, pentru ca nu sunt cine stie ce ganduri sau intrebari. Am, insa, una, la care nici macar eu, in maretia geniului meu de azi, dobandit nu stiu cum dis de dimineata, inainte de trezire, deci nici macar eu nu am gasit raspuns. Intrebarea e de ce repetam greselile de pe urma carora am avut de invatat? De ce facem iar si iar aceeasi greseala fara a mai tine minte ce se intamplase cu noi data trecuta cand am facut la fel? Si sa nu-mi spuneti ca de prosti, sau de orbi, sau de inconstienti, pentru ca, de fiecare data cand gresim, ne luam o oarecare doza de masura de siguranta. Nu? Si atunci? Vi s-a intamplat sa credeti ca, desi simtiti ca gresiti, mergeti inainte ca ghiuleaua sperand ca poate, macar de data asta, va iesi bine? Mie da. Oare de aia...?

Ii invidiez pe barbati

Da. Recunosc. Ii invidiez pe barbati. Nu pentru te-miri-ce calitati pe care noi, femeile, nu le-am avea. Departe de mine gandul asta. Nu gandesc astfel pentru ca nu este adevarat. Nu sunt mai destepti, mai buni sau mai tari ca noi, cele slabe. Ii invidiez pentru ca pot fi vulgari, betivi, obraznici si nesimtiti si sa nu le stea rau. Pot face toate aceste lucruri in public fara ca cineva sa-i critice cu adevarat. In spatele lor, cei mai sensibili, fie ofteaza cu repros sau cu invidie, fie privesc in alta parte, fie le recunosc barbatia. Ceva de genul "da, dom`le, a zis bine, fratica! are tupeu tipu`. bravo lui!" . Pe cand, in cazul nostru, al femeilor, lucrurile stau cu totul altfel. Daca am gandit urat suntem apostrofate. Nu-i sta bine unei doamne sa gandeasca astfel, ni se spune. Daca vorbim urat, suntem etichetate drept vulgare, tzatze, tzaranci, isterice, nefutute sau la ciclu. Nici asta nu da bine. Daca bem o bere, doamne pazeste! Si uite-asa s-a iscat, in sufletul meu, invidia fata de barbati. Cum mi-am dat seama de asta? Astazi am asistat la o cearta nebuna intre doi barbati pe care pana nu demult ii respectam pana la lacrimi. S-au porcait cum au putut mai bine, au ridicat pumnii in aer, dupa care s-au despartit in relatii oarecum amicale, in vreme ce toti cei din jurul lor au rasuflat usurati pentru ca nu s-au batut. Nu i-a judecat nimeni, nu i-a criticat nimeni si ei tot domni vor ramane in ochii opiniei publice. Pe cand, daca la aceeasi scena protagonistii ar fi fost doua femei, vestea s-ar fi dus in cele patru zari iar cele doua nu ar mai fi avut loc nicaieri in oras fara sa fie luate peste picior, mishtocarite sau chiar batjocorite de opinia publica. Ii invidiez pe barbati. Ei pot fi cum le vine si tot niste domni raman. Vorba ceea: domnu-i domn si-n santz, pe cand doamna-n santz e curva.

Policlinica Tractorul din Twin Peaks

Nu am mai intrat in cladirea care adaposteste spitalul si policlinica Tractorul din ianuarie 2006, cand mama mea, bolnava de inima, era internata acolo. Pe vremea aceea priveam lucrurile cu alti ochi, mai optimisti, pentru ca si eu eram mai optimista. E normal, doar imi traia mama si aveam impresia ca viata e frumoasa. Iar pentru mama mea era valabila zicala conform careia omul sfinteste locul. Prezenta ei in acel spital macabru chiar sfintea locul si il facea acceptabil. Acum, ca sunt aproape 3 ani de cand mama mea s-a dus, lucrurile nu mai stau deloc asa. In aceasta dimineata, soarta m-a impins spre policlinica Tractorul pentru a mi se lua putin sange. Le trebuie pt nu stiu ce analize si am fost trimisa la o doamna de acolo. Ei,bine, am crezut ca am zburat inapoi in timp, in secolul 19 sau ca am nimerit in Twin Peaks. Daca ar fi aparut doamna cu busteanul nu m-as fi mirat. S-ar fi potrivit perfect cu decorul acela sinistru. Am urcat pe scari la camera 15 de la etajul 1, acolo unde este "laboratorul". O incapere burdusita cu aparatura ruginita, scoasa din uz si depozitata pe langa pereti. Parea abandonata, aruncata acolo ca si cum nimanui nu-i mai pasa de acel loc ponosit. Intr-un colt, o galeata dubioasa in care trona un mop murdar. Iar scaunul pe care m-am asezat pentru a-mi sprijini bratul era, cu siguranta, din patrimoniul istoric al Romaniei si a apartinut portarului lui Mihail Kogalniceanu pe vremea cand acesta era ministru. Nu as fi crezut ca in Romania anului 2009 cadrele medicale lucreaza intr-un astfel de mediu, daca nu as fi vazut cu ochii mei! Am fost asigurata, insa, ca intepatura si recoltarea s-au facut in conditii sigure din punct de vedere sanitar, insa nu prea stiu ce sa cred...

ce face un prost cand nu are ce face?

In ultima perioada, mai exact de vreo doua saptamani incoace se face ca timpul meu sa fie administrat de altii si, cum se intampla mai mereu, sa fie administrat prost. Asta este o situatie independenta de vointa mea, de inteligenta mea sau de capacitatea mea de a decide. Se intampla, pur si simplu, si li se intampla si altora, doar ca ei nu realizeaza asta fie pt ca sunt prea prosti, fie pt ca niciodata nu au fost stapani pe timpul lor si, prin urmare, nu realizeaza ca se intampla asta cu ei. What ever..azi a fost conferinta de presa la PDL si cutuma m-ar fi obligat sa particip si eu. Fireste, ca orice ziarist local, nu stiu niciodata cine participa, ci aflu, ca toata lumea, cand vin participantii. Ei, bine intamplarea a facut ca azi eu sa nu pot asista la respectiva conferinta, fiind prinsa cu alte probleme (vezi fraza de la inceput). Ei, dar proshtii care nu au ce face si nici cu ce sa iasa in evidenta s-au gandit ca eu nu am participat la conferinta din cauza ca se anunta Ioan Neculaie, fostul meu sef. Atat sunt de prosti incat ei chiar cred ca eu am dat bir cu fugitii la auzul acestei vesti. Atat de prosti sunt incat stau acum si ma mir ca scriu aici despre ei. Cand, si-asa, stau cam prost cu timpul, pentru ca in aceasta perioada a vietii mele, este administrat de altii. Hai, lasilor din lumea-ntreaga, uniti-va cu mine!!!!

ioan neculaie in parlament!!doamne-pazeste!

Un amic mi-a spus azi ca Ioan Neculaie, fostul meu sef de la Roman SA este pe listele de candidati PD-L pentru viitorul Parlament. La auzul acestei vesti mi s-a zburlit piele pe mine si eu chiar stiu de ce. Am lucrat pentru acest om si am facut-o bine, atat cat m-am priceput si cat mi s-a permis. In schimb, am primit dispret, lefuri trunchiate si intarziate, jigniri, zbierete si altele. Nu critic aici pe nimeni si nu vorbesc de rau omul care mi-a dat atat cat sa-mi platesc facturile. Doamne-fereste. Insa nu pot sa nu ma ingrijorez la gandul ca Neculaie chiar va ajunge n Parlament! Chiar nu pot!!!

de ce am si eu blog?

am vazut ca se poarta sa ai blog. mai exact, daca nu ai blog devii, peste noapte, un ciudat, un invechit, un tip care nu tine pasul cu vremurile. si, uite-asa, din click in click, am ajuns sa-mi fac si eu un blog. si cum nu m-am priceput niciodata la chestiile astea tehnice, nu vad de ce ma bag eu intr-o situatie atat de complicata cum este administrarea acestui blog. dar, cum niciodata nu m-a speriat nicio situatie, oricat de ciudata parea ea, pastrarea acestei pagini care se doreste o reprezentare a ceea ce sunt eu, ma incita de-a dreptul. deci, why not?