Observ cum jocurile
politice iscate de stabilirea candidaților pentru fotoliul de primar și a
ordinii celor de pe listele de consilieri locali și județeni îi determină pe
perdanți, pe cei neluați în calcul, să se declare independenți și să candideze
ca atare. Se dezic public de partidul din care au făcut parte 15,10 sau x ani
și care le-a asigurat o pâine albă din bani publici încasați din fotoliile de
membri în consilii de administrație sau consilieri locali în care au ajuns prin
intermediul partidului. Partid care acum, nemulțumit de prestația lor, sau de
măsura mică a recunoștinței lor, nu îi mai iau în calcul. Se dezic public de
însăși lumea politică, o lume despre care spun acum că e urâtă, că miroase urât
și că nu le mai place. Fac gesturile astea azi, cu 2 luni înaintea pierderii
oricum a mandatelor pe care le-au obținut în calitate de oameni politici, nu
prin propriile lor puteri și competențe. Și se declară neprihăniți. Este ca
atunci când te înfrupți din bucatele de pe o masă mare, dar, cu 2-3 minute
înainte de venirea notei de plată, te faci nevăzut. Sau ca atunci când,
naufragiat fiind și neputincios, te recuperează o barcă și te trece apa, iar
tu, mojic, când mai ai 20-30 de metri până la mal, sari din barcă și înoți
singur, pentru a te putea lauda că nu ai avut, de fapt, nevoie de nimeni pentru
a ajunge unde voiai.
Nu cred că
există o situație mai lipsită de bărbăție și de onoare ca aceasta. Și nu știu ce i-ar putea face pe oameni să îi
aleagă.
Unii spun
că, astfel curățați de scamele partidului pe lângă care au crescut și au
devenit bogați, alegătorii vor aprecia puterea lor de a se rupe de părinți, de
a-i uita și denigra și de a da acum, pe 5 iunie, examenul maturității lor
politice. E posibil să fie așa într-o oarecare măsură. Alții spun că ajunși în
punctul în care nu mai au nevoie de nimeni și de nimic, își pot finanța, din
”bani proprii”, campania electorală. Aceștia uită că banii lor proprii nu sunt
altceva decât bani publici, transformați în bani proprii datorită funcțiilor publice
în care vremelnic au fost puși de partidele-mamă de care se dezic acum.
Consilii de administrație, instituții, asociații, organizații în care conducerea este numită pe criterii politice. Este un paradox pe care
”independenții” îl uită, îl ignoră cu bună știință sau nu îl înțeleg deloc. Banul
propriu la care spun cu mândrie că vor apela în această campanie așa-zișii
independenți din cursa pentru locale sunt, de fapt, banii noștri, bani publici,
proveniți din bugete locale din care s-au înfruptat cu nesimțire și nesaț ani
la rând. Pentru că au fost puși de partide în poziții remunerate, călduțe și
sigure. Din care au dezamăgit, ulterior, atât de tare, încât nici cei care i-au
numit acolo nu i-au mai vrut și i-au făcut să plece. Noi, plătitorii, cu atât
mai puțin ar trebui să-i vrem. Mai ales atunci când, după o viață într-un puternic partid de stânga, o cotesc brusc și se declară de dreapta, pentru ca, după doar câteva zile de la anunțarea independenței, să facă alianțe politice cu partide minuscule, tot de stânga.
Și-ar mai fi
o întrebare: cât de credibili sunt cei care ocupă de x ani fotolii de
viceprimar sau consilier local, ca reprezentanți ai unor partide aflate
constant în zona de putere și care, deși nu au reușit să rezolve problemele
urbei din motive știute de noi toți, vin acum cu soluții și proiecte de viitor ce țin de siguranța traficului?
Ca și cum motivele care i-au împiedicat până acum să rezolve acele situații au
dispărut dintr-o dată și nu îi vor împiedica și în următorii 4 ani să-și facă
treaba pentru care au fost aleși de cetățeni.