vineri, 28 noiembrie 2008

Multumesc!

Deunazi m-a sunat o prietena care a citit pe blogul meu postarea "Traiesc intr-o tara fara oameni" si a considerat ca e momentul sa-mi multumeasca pentru tot ce am facut pentru ea. Ma gandeam ce am facut atat de multe pentru ea si mi-a spus ca am insistat sa plece de la un job de rahat la cel unde este acum, pentru ca fara mine nu ar fi plecat, ca i-as fi dat casa si masa cand a avut nevoie si ca i-am facut "mai/maitza" atunci cand i-a fost greu. Ok. Cu placere. Apreciez gestul ei, care m-a onorat de-a dreptul, mai ales ca vine de la o persoana cu care vorbesc de maximum 3 ori pe an, dar cu care am o relatie buna si statornica de aproximativ 20 de ani. Si, la randul meu ii multumesc pentru ca mi-a amintit ca am si eu de multumit unor oameni. Si nu-i voi multumi aici mamei mele, Dumnezeu s-o odihneasca, pentru ca am facut-o si o fac in particular si in gand. Nici tatalui meu, cum de altfel nici unei rubedenii. Public, insa, vreau sa le multumesc catorva oameni care au contribuit, intr-un fel sau altul, la binele meu. Ordinea nu reprezinta importanta gesturilor lor, ci este doar rodul mintii mele obosite. Prin urmare, ii multumesc si aici, desi am facut-o si in particular, ziaristei Maria Petrascu, pentru ca seamana fizic cu mama mea si ma uit cu drag la chipul ei, pentru ca era cea mai frumoasa si mai eleganta (in ochii mei) tanara din Victoria, in timpul copilariei mele si ca, atunci cand venea de la Bucuresti acasa eu, care saream coarda in fata blocului, imi doream sa arat ca ea cand voi fi mare. Pentru ca mi-a asigurat, vreme de 2 ani, in vremuri grele, mai exact in anii 1988 si 1989 pachetul de unt atat de necesar piureului de cartofi al fiului meu nascut in 1987. Pentru ca m-a ajutat neconditionat cu gesturi sau fapte fara ca eu sa-i fi cerut vreodata sa faca ceva pentru mine. Pentru ca a avut un raspuns si o solutie la orice dilema care ma chinuia, fie ea profesionala, fie extrem de privata. Multumesc, Mariuca! Ii multumesc si gazetarului Ioan Popa de la Gazeta de Transilvania, pentru ca mi-a dat un sfat bun si a insistat sa-l urmez atunci cand conducerea revistei Astra, unde am lucrat imediat dupe absolvirea liceului Unirea, voia sa ma inscrie la Academia Stefan Gheorgiu. Si ma bucur ca a insistat, pentru ca am scapat. Multumesc, domnule Popa! Ii multumesc lui Daniel Dragan, scriitorul brasovean care mi-a dat sansa de a intra in colectivul revistei Astra, pentru ca aici i-am cunoscut pe Marius Petrascu, pe Laurentiu Ulici, pe Doru Munteanu, pe Alexandru Tion, Alexandru Brumaru si pe alti oameni de cultura minunati, in preajma carora m-am format ca adult. Ii multumesc si lui Mitel Popescu, pentru ca m-a incurajat mereu, de am ajuns acum in manualele de jurnalism ale lui Coman. Ii multumesc Rodicai Madosa, de la Radio Romania Actualitati pentru ca mi-a spus "in sfarsit esti acolo unde este locul tau", cuvinte care ma obliga si ma onoreaza in acelasi timp. Ii multumesc lui Mircea Paraschiv, fostul director de la CET pentru ca imi este prieten bun si nu m-a lasat la greu atunci cand i-am cerut ajutorul. Le multumesc fostilor mei colegi de la BBC, imprastiati acum prin lume, pentru ca vreme de 14-15 ani, nici eu nu mai stiu, m-au invatat continuu presa. Chiar daca nu intotdeauna aplic cele invatate de la ei, important e ca stiu cum trebuie facute lucrurile, si le multumesc! Cu riscul de a-i nemultumi pe unii dintre cititorii mei, ii multumesc Cristinei Antonie, pentru ca atunci cand am avut nevoie de ajutorul ei, fara de care viata mea parea la margine de prapastie, ea mi-a intins o mana, si a facut-o atat de bine, incat totul in jurul meu s-a redresat. Multumesc, iubita! Ii multumesc fiului meu, Bogdan, pentru ca m-am maturizat in preajma lui, pentru ca am mers la scoala, intr-o vreme, amandoi, pentru ca a fost bun cu mine si rabdator cand eram in sesiune, sau trista, sau bolnava, pentru ca mi-a spus intruna ca sunt frumoasa, pentru ca m-a facut un om bun si corect, pentru ca este atat de inteligent incat ii sorb fiecare vorba, pentru ca a crescut atat de usor, incat nu am simtit greutatea cresterii unui prunc, pentru ca este sanatos, frumos, educat, destept, civilizat si cu bun simt, de creste inima in mine si imi lacrimeaza ochii, ca acum, cand ma gandesc la el. Ii multumesc si lui Cata, pentru ca a fost langa mine cand mi-am pierdut mama.
Sunt multi cei carora simt nevoia sa le multumesc. Si nu o fac acum pentru te-miri-ce motiv obscen, ci pentru ca acum s-a potrivit, pentru ca amica mea Elena Patarlageanu mi-a telefonat pentru a-mi multumi, la randul ei. Si va multumesc si voua pentru ca, din motive care-mi scapa acum, intrati in numar atat de mare pe blogul meu. Faceti un exercitiu de memorie, daca doriti, fireste. O sa fiti uimiti sa aflati cati oameni, de-a lungul vietii voastre, v-au ajutat. Asa ca, sa nu mai aud ca viata nu ar fi frumoasa.

luni, 24 noiembrie 2008

Am rasuflat usurata! Tractorul este rosu!

Uuuufff! Am rasuflat usurata astazi la prinz, la vederea primului tractor fabricat la uzina de autocamioane. Eram 98 % sigura ca vopsitorii uzinei ii vor aplica o culoare portocalie. Ar fi fost pacat, pentru ca s-ar fi bagatelizat toata munca depusa de muncitorii uzinei, de Rugacs si Mihaila de la prototipuri, un barbat cat un munte, care a muncit un sfert de veac la Tractorul si de cativa ani la Roman. Din fericire, tractorul facut la camioane este rosu. Rosu, asa cum ii sta bine unui tractor. E mare, pare solid, are 65 de cai putere. Putini, da` buni, cum zic baietii care au muncit la el. Si a pornit la prima cheie pe care i-a dat-o candidatul. Sa fie intr-un ceas bun! Daca e adevarat ce spun cei care conduc uzina, sa le dea dumnezeu sanatate pt ca fac ceva. Daca nu, sa fie pacatul lor. Vom vedea ce se va intampla cu lotul acela de 600 de tractoare pentru Egipt. Vom afla daca se vor face sau nu, imediat ce se termina campania electorala. Sincer, sper din toata inima ca ele chiar sa se faca si sa fie bine, pt ca altfel ar insemna ca sute de brasoveni disponibilizati de la Tractorul, amagiti de speranta ca vor produce din nou tractoare, au tresarit degeaba. Si astfel de tresariri desarte nu vor ramane nepedepsite.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Traiesc intr-o tara fara Oameni!

Cu vreo trei saptamani in urma am cunoscut o femeie in varsta de vreo 40 de ani, mama singura, amarata, fara servici. Crestea un fiu in varta de 18 ani, amarat si el, frustrat, bolnav, sarac lipit, pentru care viata curgea fara nicio bucurie si fara nicio perspectiva. Femeia, micuta, slabuta, culta, ingrijita. Fiul, la fel. Relatia dintre ei s-a deteriorat aproape iremediabil tocmai din cauza saraciei. Au ajuns sa se urasca si apoi sa se desparta. Mama fiind, m-am pus imediat in locul ei si nu m-am putut vedea in aceasta situatie. Cu mine, Dumnezeu a fost marinimos. M-a ferit de saracie, de foame, de ura. E drept, nici nu am stat cu mainile incrucisate lasand ca lucrurile din jurul meu sa o ia razna complet, dar am avut si noroc, e drept. Ei,bine, mi-a placut femeia asta. Cu toate ca intuitia mea de vrajitoare imi spunea ca nu e in regula sa traiesti, ca femeie, ca mama, intr-o casa in care nu exista capac la WC, unde bucataria nu a mai fost curatata de luni, poate chiar de ani si podeaua nu a mai vazut o matura, nu mai vorbesc de mop sau detergent, nu a mai vazut matura si faras de cand s-a inaugurat locuinta. Toate aceste lucruri nu au legatura cu saracia. Poti fi sarac, dar sa-ti maturi casa din cand in cand. Ma rog, m-a impresionat atat de tare, incat am trecut peste toate aceste lucruri si i-am intins o mana de ajutor. Nu a fost usor, pentru ca, in ciuda infatisarii ei burgheze, femeia nu are decat studii medii si, in plus, este inglodata in datorii. Dar, la urma urmei, tocmai de aceea am simtit nevoia sa o ajut, ca doar nu era sa-l ajut pe miliardarul Neculaie,nu? Si i-am gasit un loc de munca. I-am dat si bani pentru a merge la servici. I-am dat bani si de paine, pana una-alta. Si i-am mai dat si pentru a-si pune cativa euro in cartela telefonului mobil, pentru a-mi da bip atunci cand are nevoie de mine. Fratilor, sa nu faceti asa ceva niciodata, decat pentru oamenii care lupta si ei, la randul lor, pentru viata. Pentru sarmanii care muncesc din zori si pana in seara si tot nu se ajung cu banii. Dar niciodata pentru cei care stau cu mainile incrucisate si se lamenteaza ca nu au. Pentru ca acestia din urma, atunci cand scot capul din rahatul in care au trait, te musca. Asa se explica, probabil, si situatia in care se afla pe termen lung. Pentru ca toti am fost jos macar o data. Dar nu am ramas acolo ani la rand, tocmai pentru ca Dumnezeu sau altcineva a considerat ca meritam mai mult. Pe cand, in unele situatii, oamenii isi merita soarta. Asa e si cazul acestei femei. Si nu e singurul exemplu pe care il am. Mi s-a intamplat, de-a lungul vietii mele, sa intind o mana cuiva care apoi a considerat ca, daca tot o are la indemana, e cazul sa o muste vartos. Desi mi-e rusine ca traiesc intr-o tara fara oameni, sunt fericita ca eu nu ma numar printre ei. Nu exista pe lumea asta nici macar un om care sa ma contrazica, pentru ca mereu am fost recunoscatoare, chiar si pentru gesturi mult mai neinsemnate decat cele pe care le-am facut eu. Iar Romania va ajunge la nivelul Canadei, Germaniei, Elvetiei sau al altor tari numai daca si numai atunci cand oamenii care o locuiesc vor avea bun simt. Pana atunci, nici planul Marshall nu ne scoate din rahat!

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

n-are cum sa nu te-apuce sila!

Orice ati spune voi, nu e usor sa fii candidat pentru Parlament! Degeaba comentati mereu la adresa candidatilor, fratilor, ca ce fac ei acu` nu e pentru oricine. Si va spun si de ce. Uite, de exemplu, cati dintre voi ar putea iesi pe strada, sambata sau duminica, la ora 9 dimineata, cand afara sunt un grad-doua pentru a imparti pliante cu numele si mutra personale unor oameni care te privesc cu raceala, iti dau replici uracioase sau te ignora de-a dreptul? Hai, sa va vad! Cati? Sau, cati dintre voi ar putea vorbi in fata unor straini complet dezinteresati de discursul vostru si care, de fapt, asteapta ca tu sa termini dracului odata pentru a le da sapcutza aia? Ei? Sau, cati dintre voi au un raspuns gata pregatit la orice rautacism lanseaza "sagetile" trimise de contracandidati? Fratilor, ascultati-ma, astia sunt dati naibii! Sunt unsi cu toate alifiile! Jos palaria! Uite, eu recunosc ca ma numar printre cei care nu pot. Nu pot, frate, si gata. Adica, eu pot vorbi in fata catorva sute de oameni, nu zeci, nu despre asta e vorba. Dar numai despre ce vreau eu. Numai daca vreau eu. Si numai cand vreau eu. Nu as suporta lesa pe gat, pentru ca mi-ar iesi bube, cum i-au iesit lui Gremlin, catelusa mea, atunci cand am incercat sa o introduc in lumea "buna" a cateilor si i-am pus o lesa subtire din piele rosie. S-a scarpinat pana si-a facut rana. In doar o zi. Si i-am dat-o jos, desi am dat pe ea, pe lesa, adica, cat pe o pereche de cizme din piele pentru mine. Oameni buni, astia sunt de invidiat. Serios. Daca nu m-ar fi apucat sila, chiar as nutri putina invidie pentru ei. Dar, nu pot acum, ca tre sa-mi iau portia de lamaie. Hai, la mai mare!

miercuri, 12 noiembrie 2008

uzina tractorul = tun imobiliar

Cele mai negre previziuni legate de soarta uzinei Tractorul s-au adeverit astăzi, cînd firma Flavus Investiţii, cea care a cumpărat uzina, a confirmat toate acuzaţiile conform cărora fabrica se va transforma într-un tun imobiliar. Pe cele 120 de hectare ale fostei fabrici braşovene va răsări un cartier rezidenţial, care va cuprinde locuinţe, centre comerciale, spaţii pentru birouri şi multe zone verzi. Din fosta uzină vor mai rămîne doar turnul de la intrarea principală şi aleea pe care ,vreme de peste 80 de ani, mii de muncitori mergeau la lucru.
Fosta uzină Tractorul se va transforma într-un nou centru urban, care va avea peste 15.000 de locuitori, aproximativ 12.000 de locuri de muncă şi 20.000 de vizitatori pe zi. Cartierul se va numi Coresi si va cuprinde aproximativ 10 hectare de parcuri, 6000 de apartamente, zone de recreere, birouri, un shopping mall, parcări şi chiar spaţii pentru producţie. Flavus Investiţii spune că proiectul este cel mai mare proiect de regenerare urbană din sud-estul Europei şi necesită investiţii totale de cel puţin 1,5 miliarde de euro. Cartierul Coresi se va construi treptat, pe module, construcţia primului modul urmînd să fie începută la mijlocul anului viitor. Primul modul va cuprinde un shopping mall, care va fi finalizat în 2011, un parc şi 300 de apartamente. Valoarea investiţiei pentru primul modul se ridică la 150 de milioane de euro.
Viitorul cartier Coresi va fi terminat în următorii 10-15 ani. Din fabrica de tractoare vor mai rămîne turnul cu însemnele uzinei, care va fi integrat în viitorul centru expoziţional din complex şi aleea principală, care va deveni pietonal. În final, vor exista 5 module, separate între ele de străzi şi parcuri. Conform masterplanului, în Coresi se vor construi, alături de blocuri, malluri şi clădiri pentru birouri, un centru expoziţional pe o suprafată de 25.000 de metri pătraţi, un hotel cu sală de conferinţe de 700 de locuri, un campus universitar pentru 4 dintre facultăţile universităţii Transilvania, o clinică de dializă şi chiar un spital nou. „Acum realizăm studii de mediu, pentru a stabili cît de infestat este terenul, în condiţiile în care aici s-a desfăşurat activitate industrială vreme de peste 80 de ani. Vom lua lucrurile treptat şi vom rezolva problemele una cîte una, începînd cu cele de mediu”, spune asministratorul Flavus Investiţii, Silviu Savin.
Flavus Investiţii a achiziţionat uzina Tractorul cu suma de 82 de milioane de lei, sumă care include şi TVA-ul. Conform contractului, Flavus se obligă să păstreze obiectul de activitate al fabricii de tractoare timp de cîţiva ani. Numai că, în masterplanul viitorului cartier Coresi nu este inclusă nicio secţie pentru produs utilaje agricole. Noul proprietar spune că la mijloc este o neînţelegere,cîtă vreme firma este obligată să păstreze în statut producerea de tractoare ca obiect de activitate, nicidecum să şi fabrice tractoarele la Braşov.

marți, 11 noiembrie 2008

Paine si circ pentru prostime

Nu stiu cine a avut ideea, geniala, de altfel, de a pune la dispozitia brasovenilor autobuze care sa-i duca si sa-i aduca gratis din oras. Oricine ar fi el sau ea, BRAVO! Ce-si poate dori mai mult un brasovean parlit, care-si numara banutii in fata casei de bilete RAT, decat un autobuz moca la dispozitia lui?! Iar acum, in plina campanie electorala, iata ca l-a primit. E galben, e nou, e numai pentru el. Cunosc bine aceste autobuze. Stiu si unde se fabrica, si de catre cine. Nu sunt rele. Au o singura meteahna mai grava: costa peste 130.000 de euro bucata! Acum, sper ca nu sunt multi cei care chiar cred ca ele se vor cumpara, chiar daca brasovenii se vor declara multumiti dupa perioada asta de testare care, culmea, dureaza o luna. Cat sa treaca alegerile. Dar faptul ca ele vor rula prin oras, frumoase, galbene si lucitoare cum sunt, cu siguranta ii vor atrage patronului fabricii ceva voturi de la prostime. Cu siguranta vor exista oameni care vor spune ca e baietas de baietas pentru ca le-a dat ceva gratis sau pentru ca, vorba unui vecin de-al meu disponibilizat de la Tractorul, macar face ceva, dom`le si le da de lucru la oameni! Iar cei care vor gandi astfel, daca mai merg si la vot, vor conta. Si asta pentru ca mereu au existat oameni care si-au dorit paine si circ, pentru ca inca de pe vremea cezarilor acesti oameni umpleau ditamai colloseumul, iar acum doar vremurile s-au schimbat, nu si mentalitatile. Am urmarit cu atentia campania lui Barak Obama, in SUA si nu-mi amintesc sa fi facut el vreun gest marinimos sau vreo promisiune concreta pentru a castiga alegerile. A avut, in schimb, un discurs bun si legat de subiectul la moda in Statele Unite, criza economica mondiala. Si a facut o singura promisiune. "I will never let you down!" Nu am auzit astfel de promisiuni din partea niciunui candidat de pe la noi. In schimb, voi vedea autobuze galbene fara taxatoare si fara compostoare care vor circula fix pana dupa alegeri.

miercuri, 5 noiembrie 2008

Haideti sa plantam ceva!

De cate ori trec prin intersectia de la Harman si ma indrept spre Gara ma uit cu mandrie spre dreapta pentru a ma uita la paltinul sau platanul - nu reusesc sa retin - pe care l-am plantat eu in ziua in care primarul ne-a dus pe toti ziaristii prezenti la conferinta de presa de la Primarie la plantat de copaci. Gestul se dorea un exemplu pentru comunitate si nu as fi crezut ca ma va bucura atat de mult dupa aceea. Ei, bine, ma uit acum cu drag la copacul meu, al treilea din dreapta, dupa cel al lui Scripcaru si cel al lui Robert Elekes si promit in sinea mea ca voi trece pe la el sa-l ud. Stiu ca n-o voi face, dar asta e. Puteti rade cat vreti. Eu asa simt. Si de aceea ma apuca dracii aia mari atunci cand ii vad pe candidatii pentru Parlament cum se inghesuie, cu presa dupa ei, prin cartiere pentru a fi filmati in timp ce planteaza un gard viu sau orice altceva. Ma apuca dracii pentru ca ei sunt pusi pe mishtocareala, pe caterinca, o fac pentru poza si abia asteapta sa plece de acolo inapoi, la afacerile lor. Rad unii de altii in spate si se iau peste picior in fata. Iar oamenii ii privesc la televizor sau prin ziare si, cine stie, poate chiar cred ca acestora le pasa de mediu, de aspectul orasului si alte asemenea vrajeli. Astazi am fost la o astfel de actiune. Voi merge si maine, cu siguranta. Intre timp, particip si la sfintiri de locuri pe care se vor ridica biserici, si la donatii de ochii lumii, si la alte astfel de actiuni numai bune pentru a castiga voturi. Uite, acum ca a venit vorba, va trebui sa-l sun pe Olteanu sa-mi spuna ce copac oi fi plantat eu langa Sala Sporturilor. Nu de alta, dar chiar mi-e drag sa-l privesc atunci cand trec pe langa el. Si numar..al lui Scripi, al lui Robert, al meu!!!

marți, 4 noiembrie 2008

Cand esti prea sus, noi, cei de jos, te vedem mic

"Te-ai inaltat atat de sus/ Iubitul meu amic/ Incat sa nu te miri ca-mi pari/ De jos, atat de mic". Am vazut aceasta epigrama in editorialul colegului meu Sebi Dan si am simtit ca nimic si nimeni nu poate explica mai bine de atat situatia in care se afla multi dintre politicienii de azi, pe de o parte si, din pacate, cei mai multi dintre asa-zisii jurnalisti de azi ai Brasovului, pe de alta parte. Si pentru a-mi da seama despre cat de potrivite sunt aceste versuri a fost nevoie sa iasa in fata un fost ziarist trecut in tabara politicienilor, alt amic de-al meu, pe care il respect tocmai pentru limpezimea mintii lui. Razvan Popa. Ei,bine, acest om se declara surprins de lipsa de reactie a jurnalistilor in fata politicului de doi bani care se practica acum. Iar eu, ca un veteran al presei ce sunt, ma declar surprinsa de surprinderea lui Razvan. Cum adica? Chiar nu se stie ca presa in Brasov nu mai este ce-a fost candva, acum 16-17 ani, o presa libera, impartiala si obiectiva, care scria despre politicieni corupti, politisti corupti, medici corupti? Chiar nu este evident ca acum medicii sunt politicieni, politistii depind financiar de politicieni si ca ziaristii ii slujesc pe toti cei pomeniti mai sus? Chiar nu este evident ca in aceasta situatie se afla toata presa romana, nu doar cea brasoveana si ca inclusiv corespondentii ziarelor credibile candva au devenit oameni de casa ai politicienilor, care au fost cu doi-trei pasi mai inteligenti decat ziaristii si, fara a se mai uita la bani, i-au manjit pe cei care puteau fi manjiti, transformandu-i in biete marionete livide de frica? Nu judec niciodata pe nimeni, din principiu. Nu sunt perfecta si, de aceea, nu-mi permit sa emit judecati. Dar pot comenta ceea ce vad in jurul meu. Poate si pentru ca stramosii mei au scos flinta din pod si au tras dupa comunisti, dupa care si-au pus mamaliga in traista si au plecat in Muntii Fagarasului pentru a-i pandi de dupa brazi pe cei care voiau sa le ia pamanturile, in vreme ce bunicile mele le tineau piept comunistilor si securistilor la poarta, cu parintii mei atarnati de poalele fustei. Poate de aceea nu am strans averi si nici nu voi strange, pentru ca imi vine adesea sa scot, la randul meu, flinta din pod si sa trag dupa cei care vor sa-mi ia sufletul si sa mi-l vanda pe doi arginti gauriti. Poate de aceea locuiesc de 20 de ani in acelasi apartament, ma dau cu masini cumparate de mine cu credit din banca si plec in vacante prin lume cu bani stransi intr-un an de zile. Dar ce am eu nu schimb cu nimeni. Si peste toate, am reusit sa cresc un fiu care respecta munca si oamenii, asemeni inaintasilor lui. Si sunt convinsa ca nimeni, niciodata, nu ma va vedea mica, deoarece traiesc aici, la nivelul solului, iar chestia asta are avantajele ei.