Adio,Mitel! Deja-mi lipsesti!

Mi-a murit un prieten drag. Si a fost ingropat...ieri. Mitel Popescu! Nici macar nu am ajuns la inmormantarea lui. Nici macar o lumanare nu i-am aprins. Asta, in ciuda faptului ca lui ii datorez tot, sau aproape tot ceea ce am si ceea ce sunt acum. In ciuda faptului ca mi-a schimbat destinul cu sfaturile lui, cu sprijinul lui total si neconditionat si cu increderea totala pe care a avut-o in mine ani la rand. Am multumirea ca am reusit sa-i spun vorbele astea si lui, personal, de mai multe ori. Numai ca, de fiecare data le primea, zambind asa cum numai el stia, cu intreaga fata si mai ales cu ochii, negand contributia lui. "Ei,lasa, acum ma flatezi. Am avut si o baza buna. Am avut si aluat bun pe care sa-l coc", imi raspundea el atunci cand se intampla sa-l prezint cuiva cunoscut drept "Ziaristul Mitel Popescu, prietenul meu bun care m-a facut ceea ce sunt si m-a invatat tot ce stiu". Imi amintesc ultima ocazie in care l-am intalnit. Pentru ca pana si atunci m-a ajutat. Pentru ca si atunci, daca nu ar fi fost acolo, nu as fi reusit atat de bine cum am facut-o avand sprijinul lui. Este vorba despre intalnirea "sagunistilor" care au absolvit in urma cu 50 de ani. Era si el unul dintre absolventi. Nu se potrivea cu decorul, pentru ca nu arata varsta fostilor sai colegi. Credeam ca este in sala pentru a scrie despre eveniment, cand m-a lamurit: "Asta ca sa vezi cat sunt de batran". Pentru ca eu nu-l stiu batran. Imi amintesc de el fataindu-se pe scaun, plin de energie, pentru ca niciodata nu avea timp suficient pentru a se relaxa. Alergand pe jos dintr-o directie in alta, cu o sacosa in mana, prins intre o lansare de carte sau un vernisaj si un comision pe care il facea unei doamne dragute. Sarmant si cu succes la femei. Educat, cult, atent cu vorbele si cu gesturile. Gata oricand sa te corecteze atunci cand ti-a scapat un cuvant nepotrivit. Mi s-a intamplat de multe ori, pentru ca mi-a fost coleg sau sef aproape toata viata mea de gazetar, din 1989 incoace, de la revista Astra, unde eu eram un mus pe langa greii literaturii romane si brasovene care semnau in respectiva publicatie. Si unde Mitel Popescu era o persoana importanta. Dar, revenind la sagunistii de-acum 50 de ani, prin iulie-august m-am intalnit cu Mitel pentru ultima oara. M-am bucurat ca l-am gasit in sala, pentru ca stiam ca ma voi descurca si cu stirea aia. Mi-a explicat, in fata camerei, cum era viata de liceu fara fete, care sunt fostii colegi care au devenit persoane importante, mi-a oferit numele, functii, absolut tot, dupa care mi i-a scos din sala pentru a le lua sincroane la tv si radio. Mi-a structurat stirea si mi-a spus ce e important si ce nu, asa cum a facut de multe ori de-a lungul vietii mele de gazetar. Si mi-a cerut, in schimb, sa-i dau, pe un cd, stirea difuzata pe postul de televiziune la care lucrez. Fireste, nu am facut lucrul asta. M-a cautat si nu m-a gasit. Eram pe teren, dupa fleacuri. M-a sunat si nu m-a gasit. Eram in discutii despre fleacuri si telefonul era pe "silentios". Iarta-ma, Mitel! Poti? Iti datorez atatea si ai plecat lasandu-ma si mai indatorata in fata ta, fara posibilitatea de a ma revansa. Povara cu care raman. Adio, Mi(ti)tel! (Radeai cand iti spuneam asa). Deja-mi lipsesti!

Ghicitoare

Mi-am amintit deunazi de o intamplare de care uitasem complet. S-a intamplat dupa ce am nimerit din greseala, cautand un program tv care sa nu ma adoarma, pe un post pe care cu siguranta nu l-am salvat eu in televizorul din dormitor, ci a intrat cu forta in viata mea. Aici, doua personaje la o masa, respectiv un invitat, amic de-al meu, pe care il respect si gazda emisiunii, o doamna care a intrat in presa la 2-3 ani dupa mine, adica un personaj cu vechime in breasla si, spre deosebire de mine, cu autoritate in urbe. Si mi-am amintit, brusc, detalii legate de modul in care am cunoscut-o, de felul in care arata si se comporta in urma cu aproape 18 ani. Dar mai ales de unde venea. Ei,bine, la acea vreme lucram la un ziar, primul aparut dupa decembrie 89, la Brasov. Aveam un coleg, fotograf, cu care faceam uneori echipa pe teren. Un baiat inalt, educat, cu bun simt, student, dintr-o familie inchegata si cu ceva bani, daca e sa ne luam dupa aparatul pe care il purta la gat si care nu era de la redactie, ci al sau, personal. Imi placea sa lucrez cu el si, incet-incet, dintr-o stire in alta, relatia strict profesionala s-a transformat in una de amicitie. Asa se face ca, intr-o zi, baiatul acesta de treaba mi-a spus ca a cunoscut o fata, studenta, cuminte si simpla, dar care are ceva "deranjuri" de natura psihica sau emotionala, cauzate de problemele familiale. Adica, imi spunea ca ba plange, ba se gandeste la moarte, a ei, sau in general, ba e trista si tot asa. Si, mi-a cerut sa-i recomand un loc unde sa o duca vreo 5 zile pentru ca biata fata sa se linisteasca. M-a impresionat implicarea lui, faptul ca-i pasa atat de mult de sufletul unei fete, lucru rar intalnit la tinerii de varsta lui de-atunci. Si am cerut sa o aduca la redactie pentru a o cunoaste si eu. Si a adus-o....Era...cum sa zic...arata ca o....nu vreau sa fiu dura, era atat de simpla la chip, dar mai ales la haine. Purta un pulover ieftin, si trist, si sters, pantaloni asisderea, parul ii era neingrijit, tot ce vedeam transmitea informatii despre locul de unde venea, felul in care traia, dar nimic despre ceea ce avea sa devina in doar cativa ani. Singurul lucru care m-a frapat atunci au fost cizmele pe care le purta, lungi pana deasupra genunchilor. A purtat cizmele acelea inca vreo doi ani de-atunci, dar in ziua aceea nu se potriveau cu imaginea ei simpla, ci erau, mai degraba, primul semn vizibil, dar ignorat de mine, al caracterului sau ascuns si al dorintei ei de parvenire. Ca s-o scurtez, baiatul a luat fata si a dus-o intr-un loc linistit, apoi a luat-o si de nevasta, a scos-o si din labilitatea emotionala si psihica de care suferea, a introdus-o si in mass media, unde acum a facut cariera.
Ma uitam aseara la gazda acelei emisiuni si o cautam pe cea de-acum 18 ani. Vedeam doar o persoana falsa, cu un trecut dubios, dar bine ascuns de specialisti, cu par fals, cu trup fals, cu fata falsa, cu discurs fals, care pune intrebari, dar nu permite raspunsuri, cu o viata falsa in care l-a atras si pe baiatul cu bun simt care a scos-o din viata amara traita pana cand l-a cunoscut. Sincer, nu conteaza cine e...De aceea, renunt la ghicitoare. Conteaza, insa, daca baiatul acela, pe care nu l-am mai vazut de vreo 15 ani, este acum apreciat pentru ce a devenit ea, sau daca a fost si este inca doar o unealta menita sa mentina o imagine buna. Buna tot pentru EA.