vineri, 22 mai 2009

Punct. Ora bilantului.

Vi s-a intamplat vreodata ca atunci cand se schimba radical ceva in viata voastra, adica vi se intoarce viata cu fundul in sus si va vedeti in situatia de a o lua de la capat sa faceti, asa, doar pentru voi, un bilant al lucrurilor care va reprezinta? Asta daca ati fost in situatia asta...
Ma gandeam, deunazi, ca anul asta a inceput cam prost si ca nu este adevarat ca ce incepe prost se termina si mai prost. Dar, sa revenim la bilantul despre care vorbeam, idee care mi-a venit dupa niste experiente traite si in urma carora am simtit nevoia sa delimitez bunul de ne..bun. Si ma gandeam ca toata viata mea nu am fost decat ziarist. Chiar si cand nu am fost ziarist, eu tot ziarist am ramas. Pentru ca in cei...19 ani de presa am renuntat de cateva ori la meseria asta, lovita ba de oboseala, ba de lehamite, ba de gandul infantil ca trebuie sa fac o schimbare majora. Am renuntat pt a fi, 3 luni, referent la Protectia Copilului, ori PR la Roman SA, pentru vreun an. De fiecare data am fost trista si am tanjit dupa ceea ce lasasem in urma. Acum, ma gandesc ca am muncit atata, contra timp, in soare, ploaie, vant sau ger, ca am avut sefi buni, rai, prosti sau destepti, patroni asisderea si ca, dupa atata zbatere, lucrurile materiale care imi apartin cu adevarat sunt destul de putine. In schimb, am ceva ce nu as fi avut daca as fi urmat orice alta cale. Am ce povesti, fratilor! Am povesti cat sa scriu 5 carti, lucru pe care, probabil, il voi face vreodata.
Si am o meserie. Asta.
Am amici inteligenti, dar prieteni putini, am dusmani puternici, dar respectuosi, am posibilitatea sa rezolv nimicuri printr-un simplu telefon, doar pentru ca ma numesc Mariana Sebeni, dar nu am timp sa ma ocup de adevaratele probleme ale mele sau ale familiei mele, am cunostinte in aproape toata lumea si am vazut aproape toata lumea. Si am descoperit cateva lucruri care ma definesc si care fac din mine un om:
In primul rand, Bogdan!
Apoi, ma pot uita in ochii oricui, fara teama, sigura pe mine, pentru ca nu ma tem de nimic, ma pot opri din timp in timp pentru a-l asculta cantand pe Gheorghe Dinica, sau pe Nelu Ploiesteanu, cantandu-mi despre carciumi triste, ori iubiri pierdute, pe Eric Clapton sau pe Johnny Cash, ma pot bucura de 7 zile diferite pe saptamana,zile care nu seamana una cu alta decat daca sunt in concediu, si am onoarea de a va avea pe voi aici, pe blogul meu. 3000...
Asta da bilant!
Trimiteți un comentariu