marți, 29 martie 2016

Un brașovean cutreieră de 20 de ani lumea, la picior .Horațiu Moarcăș a parcurs sute de mii de kilometri, dintre care 700 numai luna aceasta

”Evenimentul zilei” este singurul reprezentant al presei românești care a reușit să realizeze un interviu cu brașoveanul Horațiu Moarcăș, în vârstă de 42 de ani, românul despre care puțină lume știe că de 20 de ani cutreieră lumea, la picior. A parcurs sute de mii de kilometri de-a lungul și de-a latul pământului, a trăit cu pinguinii sau cu ultimii reprezentanți în viață ai băștinașilor planetei, a parcurs toate junglele de pe Terra, două deșerturi mari și a privit lumea de la peste 5000 de metri altitudine și -37 de grade Celsius. Și-a văzut moartea cu ochii de nenumărate ori, a fost înțepat de insecte, a fost mușcat de crocodil, a mâncat pești piranha, a scăpat de gherila ecuadoriană și cea din Nicaragua, înarmate până în dinți, a fost cât pe ce să se înece în Amazon și a trăit 12 zile pe un petec de noroi în mijlocul marelui fluviu, pe care a făcut trei expediții până acum. Luna aceasta a parcurs 700 de kilometri pe jos în Chile, Țara de Foc și Patagonia. Cu un rucsac mic în spate și un kit de supraviețuire. Fotografiază animale și păsări, de care se apropie până la mai puțin de un metru. Cum reușește? ”Dacă stai liniștit lângă ele o zi, două sau trei, te acceptă ca fiind unul de-al lor. Apoi, te poți apropia cu încredere oricât dorești”, spune Horațiu Moarcăș.
Prima călătorie a lui Horațiu Moarcăș a avut loc în anul 1997, pe când avea 23 de ani. A plecat de la Ankara și a mers la Muntele Ararat, în Armenia, după Arca lui Noe, apoi până în Iran. A fost singura dată când l-au însoțit doi prieteni. După această călătorie, a bătut lumea la picior numai de unul singur. Acum s-a întors dintr-o călătorie de 700 de kilometri prin Chile, Țara de Foc și Patagonia. A făcut mii de fotografii, de care este interesat Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Nu are sponsori, nu are contracte. Își suportă din proprii bani toate cheltuielile. Este inginer specializat în prelucrarea lemnului și aceasta este singura sursă a banilor pentru călătoriile sale, marea lui pasiune. Este un bărbat căruia îi plac provocările, acesta fiind singurul motiv pentru care își riscă viața în acest fel. ”În Nicaragua nu am putut intra decât clandestin. Am intrat și am ieșit clandestin din Nicaragua. M-a ajutat gherila nicaraguană, pentru 90 de dolari”, povestește cel care pleacă prin lume ”înarmat” doar un aparat de fotografiat. A trăit cu peste 20 de comunități sută la sută indigene de pe glob, a mâncat un pumn de orez porționat astfel încât să-i ajungă mai multe zile, a luat păduchi și a cunoscut-o pe singura femeie rasă pusă rămasă în viață din comunitatea indigenă yamana, din sudul Țării de Foc. A călcat pe pământ nemaicălcat vreodată de picior de om și a ajuns pe plaje pe care nimeni n-a mai fost vreodată, cum sunt cele din Galapagos, din Oceanul Pacific.  A găsit două pepite de aur în 10 minute, pe Plaja de Aur aflată între Columbia și Ecuador. Nu le-a luat. Știa că armata ecuadoriană îl va executa pe loc dacă l-ar fi prins cu ele în rucsac. Și bine a făcut, căci a întâlnit soldații și a fost percheziționat. A rupt sute de perechi de bocanci și a plâns de frică și de disperare. Nu îi este deloc jenă să recunoască asta acestui bărbat tânăr, călit, curajos și înalt. ”Cui nu îi este deloc frică sigur are o problemă mentală. Frica este cea mai bună strategie pentru supraviețuire. Cele mai bune idei îți vin când îți este frică”, spune Horațiu Moarcăș. De cine îi este lui frică? De oameni. Atât. Îi este frică de braconieri. ”Pe o vale în Țara de Foc trăiesc colonii de castori. Braconierii au împânzit zona de capcane pentru a-i prinde. Eu le-am dezamorsat toate capcanele. Dacă mă prindeau, mă împușcau pe loc”. Îi este teamă și de soldați, pentru că sunt oameni care au ordin să tragă în tot ce întâlnesc. În schimb, nu îi este frică de crocodili, chiar dacă unul dintre ei l-a mușcat. Nici de pitoni. Dimpotrivă. Spune că una dintre cele mai prietenoase viețuitoare întâlnite este un piton lung de 4 metri. Fotografiază orice jivină întâlnește, de la 0,5 metri. ”Nu am lentile. Mă apropii și fac poza. Dacă vrei, chiar poți. Am poze cu o specie de șopârle care aleargă pe luciul de apă pe picioarele din spate. Am trăit cu ele cuminte vreo două zile, până m-au acceptat. Apoi le-am putut fotografia. La fel și cu maimuțele urlătoare. Am stat cu ele și, după nici 3 zile, puiuții veneau singuri la mine. La fel și în coloniile de pinguini. Am trăit cu pinguinii într-un cort instalat la 50 de metri de ei. Unul dintre pui, cu siguranță orfan, se urca, după vreo 3 zile, pe bocancul meu și mă trăgea de pantalon, așa cum fac ei cu părinții atunci când cer mâncare. Animalele nu consideră omul drept un dușman”, ne-a mărturisit Horațiu Moarcăș. Cel mai frică i-a fost pe Amazon, unde, în 2008,  a trăit 12 zile într-o lagună, populată cu 3 indieni adulți și doi copii din tribul Bora, pe un petec de noroi pe un fost mal al marelui fluviu lat de 23 de kilometri. ”Atunci am plâns de deznădejde. Ploua continuu și am fost sigur că asta e, că aici îmi voi găsi sfârșitul, că s-a terminat cu mine”, spune brașoveanul. A scăpat plecând cu o barjă care, într-o bună zi de marți, a trecut pe acolo. Avea în rucsac câteva batoane cu proteine, iar asta le-a salvat tuturor viața. Indienii aveau trei pumni și orez și unul de fasole, dar niciun petec de pământ. Acolo a mâncat pești piranha, copți în frunze de palmier în jar. ”E ok în os, foarte puțină carne, dar te gândești că ai numai două variante: mănânci, sau mori”, povestește Horațiu Moarcăș.
Mai ușor decât pe Amazon, unde a fost de trei ori până acum, i s-a părut la 5000 de metri altitudine și minus 37 de grafe Celsius. ”Am dormit sub cerul liber 10 zile. Un cer ca oglinda, fără un petec de nor, iar noaptea era plin cu stele. Era frig, însă frumos. Am mâncat doar batoane cu proteine și geluri energizante. Cu astea am supraviețuit”, spune el.
. ”Cel mai mult îmi place la Brașov”, spune cel care a văzut aproape toată lumea
L-am întrebat pe Horațiu Moarcăș care loc de pe pământ i s-a părut a fi cel mai frumos. ”Cel mai mult îmi place la Brașov”, spune cel care a văzut aproape toată lumea. Am fost curioasă să aflu ce are în rucsacul cu care pleacă în călătorie și mă așteptam la fel de fel de chestii scumpe și de ultimă generație. Nici vorbă de așa ceva! ”Am un antibiotic, praf și gel, pentru cazul în care mă înțep sau rănesc. Un cuțit, pentru a tăia vegetația în junglă, sau pentru a curăța peștii, dacă am noroc și-i prind. Am un bidon din metal, în cazul în care găsesc doar apă care trebuie fiartă. Am un mic furtun din cauciuc, pentru cazul în care găsesc apă doar pe stânci și trebuie s-o colectez direct de pe piatră. Furtunul ăsta e bun și atunci când te rănești pentru că-l transformi rapid în garou. Am o lanternă și baterii, am o trusă pentru pescuit, o cordelină tip paracord, care susține 500 de kilograme, o busolă care funcționează pe ambele emisfere, pentru că ar fi aiurea să fii în emisfera sudică dotat cu o busolă pentru emisfera nordică, mai am un fluier pentru cazul în care sunt în pericol și trebuie să cer cumva ajutor, o folie pentru supraviețuire, pe care o întind când e apă pe jos și o lamă de bisturiu, pentru a mă opera singur atunci când sunt mușcat sau înțepat. Mai am puțin pansament, bețe de chibrit rezistente la umezeală și o bucată de magneziu, pe care o folosesc ca pe un amnar, frecand-o de lama cuțitului, atunci când altfel nu pot face focul. Firește, mai am, ca orice om, un sac de dormit, șosete și schimburi curate, batoane proteice și 2-3 kilograme de fructe uscate”, mi-a mărturist brașoveanul, precizându-mi încă o dată că nu a mai  discutat cu niciun alt ziarist român despre asta, că sunt singurul reporter căruia i-a mărtusit atât de multe lucruri.
L-am părăsit pe Horațiu Moarcăș cu o strângere în brațe. Firească. E genul acela de om lângă care te simți onorat să fii. Va rămâne la Brașov, în locul pe care îl iubește cel mai mult dintre toate, până în luna iulie. Atunci va porni într-o nouă călătorie. O nouă pereche de bocanci va fi ruptă. O nouă aventură va fi începută.

loading...






Trimiteți un comentariu