luni, 6 februarie 2017

Despre mere și punctul lor de vedere

Mi-am adus aminte astăzi, privind la televizor protestele din stradă, de prima lecție de scriitură de presă. Așa se numea materia și se făcea în anul I. Proful, al cărui nume, din păcate, îmi este greu să mi-l amintesc acum, ne-a pus un măr roșu pe masă și ne-a cerut să scriem un eseu, ceva, orice vrem noi, despre acel măr.
Firește, ne-am întrecut în a scrie despre beneficiile minunatului fruct. Despre nuanțele de roșu și de galben și despre cât de arătos este. Despre gustul lui dulce-acrișor. Despre aromă, despre multitudinea de feluri în care îl putem mânca. Despre câte în lună și în stele.
Proful a strâns lucrările noastre, după care le-a acordat, fiecăreia, doar câteva secunde. Apoi le-a aruncat în coș și ne-a anunțat verdictul : numai prostii! „De aceea voi nu sunteți jurnaliști. Pentru că habar nu aveți cum să fiți jurnaliști. Nici nu v-a învățat nimeni cum să fiți jurnaliști. Dar, e bine că nici nu pretindeți că sunteți. Nu-i așa că nu pretindeți?”- ne-a spus.
Firește, ne-am ofensat. Cum adică, muncim 30 de minute la ceva care ajunge la coș în mai puțin de un minut?! Apoi, tot el ne-a luminat.
Nici măcar unul dintre noi nu l-a rugat să întoarcă mărul. Așa că, toți am scris doar despre o latură, despre ceea ce vedeam de acolo de unde eram, fără a avea curiozitatea de a-l privi și analiza pe toate părțile. „Cum să scrii despre ceva ce vezi doar pe jumătate, sau pe sfert, fără să ai întreaga imagine în față? Greșeală gravă!”, ne-a reproșat proful.
Apoi, nici măcar unul dintre noi nu „a trecut șanțul”, așa ne spunea, pentru a privi lucrurile și din partea cealaltă, pentru a afla cum se vede și de dincolo, pentru a lua punctul de vedere al mărului. „Știți ce zice acum mărul despre voi?-ne-a întrebat el. Zice că sunteți 38 de fraieri plini de ei care îl analizați și scrieți despre el, fără a-i cere măcar o părere, fără a-l întreba cum este să fii un măr. Greșeală gravă, din nou!”.
Era doar un măr. Cum naiba să ne fi gândit să îi luăm punct de vedere? Cum să-l întoarcem și cu partea cealaltă la vedere, că doar tot ca un măr ar fi arătat, credeam noi, cei care le știam pe toate. Deși ar fi putut fi stricat, sau lovit, sau tăiat, ori mușcat. Nu ne-am gândit la asta. Eram siguri că arată exact ca ceea ce vedeam pe una dintre părțile lui.
Dar eram doar în primul semestru al primului an. Aveam o scuză,asta, și voiam să învățăm.
Acum ce scuză am avea?

Trimiteți un comentariu