miercuri, 19 noiembrie 2008

Traiesc intr-o tara fara Oameni!

Cu vreo trei saptamani in urma am cunoscut o femeie in varsta de vreo 40 de ani, mama singura, amarata, fara servici. Crestea un fiu in varta de 18 ani, amarat si el, frustrat, bolnav, sarac lipit, pentru care viata curgea fara nicio bucurie si fara nicio perspectiva. Femeia, micuta, slabuta, culta, ingrijita. Fiul, la fel. Relatia dintre ei s-a deteriorat aproape iremediabil tocmai din cauza saraciei. Au ajuns sa se urasca si apoi sa se desparta. Mama fiind, m-am pus imediat in locul ei si nu m-am putut vedea in aceasta situatie. Cu mine, Dumnezeu a fost marinimos. M-a ferit de saracie, de foame, de ura. E drept, nici nu am stat cu mainile incrucisate lasand ca lucrurile din jurul meu sa o ia razna complet, dar am avut si noroc, e drept. Ei,bine, mi-a placut femeia asta. Cu toate ca intuitia mea de vrajitoare imi spunea ca nu e in regula sa traiesti, ca femeie, ca mama, intr-o casa in care nu exista capac la WC, unde bucataria nu a mai fost curatata de luni, poate chiar de ani si podeaua nu a mai vazut o matura, nu mai vorbesc de mop sau detergent, nu a mai vazut matura si faras de cand s-a inaugurat locuinta. Toate aceste lucruri nu au legatura cu saracia. Poti fi sarac, dar sa-ti maturi casa din cand in cand. Ma rog, m-a impresionat atat de tare, incat am trecut peste toate aceste lucruri si i-am intins o mana de ajutor. Nu a fost usor, pentru ca, in ciuda infatisarii ei burgheze, femeia nu are decat studii medii si, in plus, este inglodata in datorii. Dar, la urma urmei, tocmai de aceea am simtit nevoia sa o ajut, ca doar nu era sa-l ajut pe miliardarul Neculaie,nu? Si i-am gasit un loc de munca. I-am dat si bani pentru a merge la servici. I-am dat bani si de paine, pana una-alta. Si i-am mai dat si pentru a-si pune cativa euro in cartela telefonului mobil, pentru a-mi da bip atunci cand are nevoie de mine. Fratilor, sa nu faceti asa ceva niciodata, decat pentru oamenii care lupta si ei, la randul lor, pentru viata. Pentru sarmanii care muncesc din zori si pana in seara si tot nu se ajung cu banii. Dar niciodata pentru cei care stau cu mainile incrucisate si se lamenteaza ca nu au. Pentru ca acestia din urma, atunci cand scot capul din rahatul in care au trait, te musca. Asa se explica, probabil, si situatia in care se afla pe termen lung. Pentru ca toti am fost jos macar o data. Dar nu am ramas acolo ani la rand, tocmai pentru ca Dumnezeu sau altcineva a considerat ca meritam mai mult. Pe cand, in unele situatii, oamenii isi merita soarta. Asa e si cazul acestei femei. Si nu e singurul exemplu pe care il am. Mi s-a intamplat, de-a lungul vietii mele, sa intind o mana cuiva care apoi a considerat ca, daca tot o are la indemana, e cazul sa o muste vartos. Desi mi-e rusine ca traiesc intr-o tara fara oameni, sunt fericita ca eu nu ma numar printre ei. Nu exista pe lumea asta nici macar un om care sa ma contrazica, pentru ca mereu am fost recunoscatoare, chiar si pentru gesturi mult mai neinsemnate decat cele pe care le-am facut eu. Iar Romania va ajunge la nivelul Canadei, Germaniei, Elvetiei sau al altor tari numai daca si numai atunci cand oamenii care o locuiesc vor avea bun simt. Pana atunci, nici planul Marshall nu ne scoate din rahat!
Trimiteți un comentariu