marți, 14 aprilie 2009

Cum se poate schimba sistemul de valori?

Am obiceiul de a intra zilnic pe blocul meu pentru a accesa blogurile celor pe care ii urmaresc si de care, peste zi, mi se face dor. Astept cu nerabdare sa ajung acasa, sa ma linistesc si sa vad ce au mai scris colegii mei. Blogurile acestea, asemeni ziarelor de dimineata, langa cafea si tigara, au devenit un fel de ritual, de fitza sau de tabiet. Ma rog...
Astazi, insa, m-am decis sa vorbesc despre un subiect extrem de privat, in ciuda faptului ca nu imi sta in fire sa ma expun in felul acesta. O fac acum din mai multe motive: as vrea sa trag un semnal de alarma si sa determin cat mai multe femei sa isi verifice starea de sanatate; mi se pare interesant cum o spaima cumplita, cum gandul sfarsitului, ori criza de timp in care intri, brusc, la un moment dat, iti schimba sistemul de valori. Asta am patit eu in ultima vreme si am ajuns sa cred ca suntem atat de trecatori, incat nu merita sa acordam atentie lucrurilor cu-adevarat marunte, in vreme ce ignoram lucrurile cu adevarat importante. Si, nu in ultimul rand, mi s-a oferit ocazia de a alege prietenii de amici si cunostinte, dar si de a mi se confirma ca sangele apa nu se face.
Ei, bine, cu aproximativ o luna in urma un medic renumit din urbea noastra m-a anuntat ca "s-ar parea" ca sufar de cancer de col. Vestea asta a cazut peste mine cu efectul unui baros in moalele capului. Am fost indrumata spre o alta clinica si supusa mai multor teste. Ca tot veni vorba, m-au costat o caruta de bani, numai pentru o analiza platind 7 milioane de lei si ma intreb acum ce fac femeile care nu au banii astia? Asteapta sa moara? Lucru posibil, cata vreme Romania este campioana europeana absoluta la mortalitate din cauza acestei boli. Paradoxal, rezultatele testelor s-au lasat asteptate 11 zile cumplite. In tot acest timp, in vreme ce ma framantam ziua si ma intorceam pe toate partile noaptea, am citit tot ce mi-a cazut in mana legat de acest subiect. Si am aflat ca speranta de viata ar fi de doar 7 luni. Ce sa fac mai intai in 7 luni? M-am gandit imediat la fiul meu si la toate lucrurile ramase incurcate in viata mea, cum ar fi proprietati neintabulate, succesiuni nefacute, alte rahaturi care trebuiau rezolvate urgent pentru ca el sa nu intampine greutati dupa moartea mea. M-am gandit inclusiv la locul unde ar putea sa ma inmormanteze, si am ajuns la concluzia ca-i va fi foarte greu sa se descurce intr-un oras precum Brasovul, unde locul in cimitir costa mii de euro. Intre timp, am descoperit ca cei pe care contam de fapt au fugit primii la aflarea vestii ca as putea avea probleme serioase, care implica nu doar bani pt medici si medicatie, ci si alte eforturi. Dar am avut surpriza sa descopar ca cei pe care ii credeam departe, ocupati cu viata lor si complet neinteresati, sa sara in ajutorul meu si sa se puna la dispozitia mea total, atat cu relatii, gesturi si bani, cat si cu trupurile lor.Pentru ca mi s-au oferit inclusiv sange si bucati din orice organ in caz ca un eventual transplant mi-ar folosi la ceva.
Oameni buni, viata este atat de surprinzatoare, incat nu se compara cu nimic altceva. Si a fost nevoie de aceasta boala pentru a afla ca fiul meu s-a maturizat frumos si ca este cea mai sigura investitie pe care as fi putut-o face in viata asta. M-a coplesit! Atat cu interesul lui pentru sanatatea mea, cu vorbele de incurajare,dar mai ales cu dorinta lui de a discuta cu medicul despre boala, de a discuta cu medicul pe marginea analizelor, de a cauta un alt medic, pentru inca o opinie si tot asa. Am descoperit ca am o familie extraordinara, un frate si o sora castigata prin fratele meu, dar si prieteni vechi care, desi s-au imprastiat prin tara si prin lume, sunt oricand gata sa lase tot si sa mi se alature, cu mana de ajutor intinsa. Dar, mai presus de toate astea, am inteles ce e important si ce nu. Acum, altfel apreciez pomii infloriti, pentru ca ar fi putut fi ultimii, altfel ma bucur de un parfum scump, pe care il folosesc, nu-l mai pastrez, cata vreme nu se stie niciodata ce va fi mai incolo, altfel fac fata vorbelor rautacioase, pe care stiu cum sa le ignor si sa nu le permit sa-mi strice ziua, pentru ca e pacat sa stric o zi buna, cata vreme nu se stie cum va fi maine. Ma uit in jurul meu si vad oameni agitati, ingrijorati, incrancenati si mi-e mila de ei, pentru ca nu stiu cat sunt, de fapt, de fericiti, deoarece nimeni nu le-a pus deadline pe viata.

P.S.Vineri incep tratamentul si am renuntat la "AMR 7 luni". Se pare ca D-zeu are alte planuri cu mine si ma mai lasa o vreme prin zona.
Trimiteți un comentariu