joi, 11 februarie 2016

Prietenii mei de la SCUT au nevoie de ajutor

Știați că puteți schimba vieți fără niciun cost pentru voi?


La Asociația de Servicii Sociale Scut știm că momentele cele mai grele din viața noastră nu se compară cu obstacolele, singurătatea și disperarea din viața tinerilor care cresc în centrele de plasament și a adulților cu dizabilități
Dar știm și că nenumărate lucruri care ne fac fericiți sunt gratuite în viață, cum este speranța într-un viitor mai bun. Sunt deja 15 ani de când noi le oferim beneficiarilor noștri servicii gratuite de asistență socială, terapie psihologică și sprijin material.Pentru că noi construim alternative durabile către o viață independentă pentru oamenii vulnerabili din jurul nostru.
În 2015, am avut 533 de beneficiari direcți și am investit peste 13640 de ore în servicii gratuite. Iar în acest an, ne puteți sprijini să continuăm să îi ajutăm pe cei mai puțin norocoși din jurul nostru, redirecționând 2% din impozitul pe venit pentru Asociatia de Servicii Sociale SCUT
Nu vă costă absolut nimic - deoarece ați plătit acești bani ca și impozit către stat, în anul 2015. Donația se face foarte ușor, prin completarea formularului 230 (dacă ați fost angajat/ă) sau 200 (pentru PFA-uri). Găsiți formularele atașate acestui mesaj și le puteți depune direct la noi sau la ANAF până pe 23 mai. Puteți afla mai multe, aici.
Vă mulțumim pentru încredere și sprijin!
Ehipa Scut,
Asociația de Servicii Sociale SCUT
Str. Panselelor nr. 23, cam. 43, etaj I
www.scutbv.ro/ 0773 707 282
Trimiteți un comentariu