Cândva, ziariștii aveau surse, făceau anchete, mergeau pe teren bătând orașul cu piciorul și scriau folosind propriile lor cuvinte

Mesaj pentru tinerii mei colegi
Imaginați-vă că sunteți ziariști într-o lume fără mașină de serviciu cu șofer care să vă ducă și să vă aducă de la o știre, că nu aveți telefon mobil, nici wifi, nici whatsapp, nici facebook, nici internet, nici grupuri în care să faceți schimb de informații, ci munciți uitându-vă mereu peste umăr spre concurență, nici comunicate de presă, nici agenții de presă, nici purtători de cuvânt pe care să-i luați la rost atunci când nu sunt suficient de prompți, nici calculator, laptop, smartphone sau tabletă. Imaginați-vă, colegi de breaslă, că toate astea nu s-au inventat, dar voi sunteți ziariști la un mare cotidian, post de radio sau de televiziune. Ați fi pierduți, nu-i așa?
Voi nu știți și nici nu veți afla vreodată cum e să mergi cu mașina proprie, sau pe jos cât e orașul de mare pentru a întreține relația cu sursa. Pentru că un ziarist fără surse nu e ziarist. Știați asta? Voi știți că instituțiile au obligația să fie transparente.
Voi nu știți cum e să dormi cu telefonul de acasă lângă pat pentru că ”un băiat” de la poliție,pompieri sau parchet s-ar putea să nu vă uite și să vă sune atunci când au loc incendii, crime sau accidente grave la care să fugiți. Voi așteptați ca un purtător de cuvânt să fie la dispoziția voastră zi și noapte, 24 de ore pe zi. Altfel, vă inflamați.
Voi nu știți cum e să ai la redacție doar un telefon fix și un fax vechi. Să scrii de mână, pe o foaie și să o trimiți la redacția din București. Apoi, să aștepți lângă telefonul cu disc ca fetele de la corespondenți să te sune și să te anunțe că textul nu se vede bine și că trebuie să-l rescrii, dar cu un creion, ori cu mină neagră, ori cu majuscule. Și textul tău să schimbe, de a doua zi, miniști, sau șefi de poliție, sau vieți.
Voi nu știți cum e să faci poze cu un aparat foto pe care să ți-l cumperi singur, să le developezi și să le trimiți cu poșta la București pentru a apărea în ziar, alături de un foto-reportaj făcut undeva departe, într-un loc minunat la care v-ați dus cu trenul, sau cu autobuzul. Așa munceam noi, ziariștii de presă scrisă post-decembristă. Voi aveți cameramani, fotografi, card de memorie, iphone, smartphone, ipod, email, whatsapp, wifi, mașină de la redacție și alte mașinării care v-au dezumanizat de tot. Dacă vedeți un fax credeți că e funny, nu?
Erau vremuri în care noi, ziariștii de televiziune urcam pe Tâmpa, pe jos, prin ger, pentru a ajunge la releul, singurul din oraș, de unde transmiteam imaginile la București. Erau vremuri în care noi, ziariștii de radio, înregistram voci pe reportofoane cu casetă, cumpărate de noi, și le transmiteam în redacție ținând difuzorul lipit de receptorul telefonului fix. Și vocile acelea, înregistrate de noi, se difuzau pe BBC. Și schimbau lucrurile în țară, sau în urbe. Erau vremuri în care, pentru că am primit o mașină de serviciu, am fost nevoită să învăț ceva mecanică. Dacia era atât de veche, încât la fiecare 30 de kilometri motorul se oprea. Însă eu știam că trebuie să deschid capota și să suflu în jigler. Voi sunați la redacție pentru a vă răsti la șefii voștri cerând urgent altă mașină care să vă ducă la birou degrabă, căci sunteți prea nervoși pentru a mai face astăzi știri.
Erau vremuri fără DNA, în care arestările se făceau pentru că și noi scoteam la iveală neregulile, în care ziaristul, polițistul și procurorul erau, oarecum, de aceeași parte a baricadei, nu în care ne luăm în gură cu purtătorul de cuvânt al Poliției, al ISU, ori al Parchetului pentru că nu a fost suficient de prompt în timp ce noi așteptăm să ne pice din cer o știre.
Imaginați-vă o lume în care tot ce aveți acum la dispoziție ar dispărea, dar v-ar rămâne harul, cel fără de care nu puteți fi jurnaliști. Tot. Purtători de cuvânt, agenții de presă, internet, mașini de serviciu cu aer condiționat, telefoane mobile de serviciu, grupuri pe whatsapp, tot ar dispărea. Imaginați-vă grozăvia. Apoi răspundeți, sincer și obiectiv, la întrebarea asta: Câți ați mai fi ziariști azi?